ICCJ. Decizia nr. 4283/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4283/2010
Dosar nr. 7412/2/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii P.V., V.C.E. şi P.F.S., procurori în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la soluţionarea fondului cauzei.
S-a arătat de către reclamanţi că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Sub aspectul cazului bine justificat, reclamanţii au arătat că actul contestat este contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, întrucât prin acesta se încalcă principiul neretroactivităţii legii.
Astfel, deşi actul administrativ a fost emis la data de 02 iulie 2009, prin acesta s-a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 începând cu o dată anterioară, respectiv 01 iunie 2009, aplicându-se retroactiv, deci, dispoziţia de suspendare.
Sub aspectul pagubei iminente, reclamanţii au arătat că aceasta rezidă în scăderea considerabilă a veniturilor salariale, în contextul în care sporul de risc şi solicitare neuropsihică a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 21/2008, pronunţată în recursul în interesul legii, a constatat că magistraţii au dreptul la acest spor, calculat la indemnizaţia brută lunară.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei de obiect şi lipsei de interes a cererii pentru argumente comune, anume cele date de faptul că ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost deja suspendat pe cale judecătorească, prin mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamanţii au invocat argumente de nelegalitate lipsite de relevanţă, deoarece circumstanţele personale cu caracter general nu pot constitui cazuri bine justificate în înţelesul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 4427 din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes, a admis acţiunea reclamanţilor P.V., V.C.E. şi P.F.S., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a suspendat executarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Deliberând cu întâietate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiilor lipsei de obiect şi a lipsei de interes, în considerarea argumentului prezentat de pârât, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate întrucât, pe de-o parte, pârâtul nu a dovedit cele susţinute (suspendarea ordinului prin hotărâri judecătoreşti), iar pe de altă parte, din redactarea întâmpinării, a rezultat că respectivele hotărâri judecătoreşti nu sunt încă irevocabile, astfel încât subzistă interesul reclamantei în judecarea prezentului litigiu şi prezentul litigiu continuă să aibă obiect, chiar dacă, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea priori în care se pronunţă suspendarea este executorie de drept, o atare situaţie juridică putând fi însă modificată în calea de atac.
Instanţa de fond a apreciat că reprezintă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, iar data emiterii actului este 02 iulie 2009.
S-a constatat că prin ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv şi prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanţilor, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanţial. Reclamanţii aveau, în mod indubitabil, o speranţă legitimă în ceea ce priveşte valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activităţii în luna iunie 2009 şi în continuare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se reiterează excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunţate în cauze cu acelaşi obiect Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se mai arătă că ordinul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ şi nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunţată, lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
Recurentul apreciază că instanţa de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraţilor, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond a considerat că prima condiţie, cea a cazului bine justificat, este îndeplinită prin existenţa unei îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.
Referitor la acest aspect, recurentul consideră că instanţa s-a aflat în eroare, deoarece prin Ordinul Procurorului General nr. 1472 din 02 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plăţii acestora, mai precis o amânare a plăţii drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.
Mai arată recurentul că în speţă nu se poate vorbi despre existenţa unei pagube, de vreme ce reclamanţii sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei de interes invocată de recurentul-pârât.
Chiar dacă ordinul în discuţie a fost suspendat în alte cauze, această situaţie nu poate conduce la ideea că reclamanţii nu mai au interes, având în vedere faptul că aceştia nu au avut nicio calitate în pricinile respective.
Or, activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Astfel fiind, Înalta Curte va respinge această excepţie, având în vedere cele reţinute.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin acest act, emitentul a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se acordă procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza pe fond conţinutul actului administrativ.
În cauza de faţă, instanţa de fond a legat, în mod corect, existenţa cazului bine justificat de susţinerile reclamanţilor referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009, iar faptul că în conţinutul actului administrativ atacat nu se face nicio referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reuşeşte să creeze o aparenţă de nelegalitate asupra actului administrativ.
Aşadar, nu se poate susţine că nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Instanţa de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanţilor, constând în diminuarea indemnizaţiilor acestora în mod considerabil.
Aspectul că în faţa primei instanţe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conţinutul actului administrativ, astfel cum a fost elaborat la data emiterii acestuia.
A două condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente prin punerea în executare a actului administrativ.
Pe de altă parte, prezumţia de legalitate a unui act administrativ este dată şi de modul în care autoritatea publică emitentă înţelege să îşi desfăşoare activitatea de administraţie în regim de putere publică, potrivit competenţei legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise şi care trebuie să denote stabilitate şi continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecinţă imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanţi de mijloacele financiare suficiente existenţei, iar afirmaţiile pârâtei, în sensul că reclamanţii cunoşteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizaţie are caracter temporar, nu au fost dovedite prin nici o probă administrată în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4427 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4284/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
