ICCJ. Decizia nr. 4290/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4290/2010
Dosar nr. 1444/36/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 573/CA din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, având ca obiect suspendare executare act administrativ, şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei B.L. din funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Tulcea, decizia fiind motivată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009.
Ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009 a fost emis în virtutea dispoziţiilor O.G. nr. 105/2009, însă, dată fiind aplicarea în persoana reclamantei B.L. a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 a funcţionarilor publici, instanţa a reţinut că actul administrativ contestat a produs efecte în sensul revocării reclamantei din funcţia publică de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Tulcea, cu ignorarea dispoziţiilor contractuale care-i reglementau raportul de muncă în cadrul instituţiei angajatoare, fapt ce punea problema legalităţii acestui ordin emis fără a fi arătate motivele de fapt şi de drept care au dus la această decizie.
Instanţa de fond a reţinut că în lipsa motivării deciziei de revocare din funcţie a reclamantei, sau raportării acestei decizii la vreunul din cazurile enunţate în cuprinsul art. 9, alin. (1) din contractul de management, sunt indicii ale unor împrejurări de fapt şi de drept apte să pună sub semnul îndoielii legalitatea ordinului nr. 207/2009.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a reţinut că prin lipsirea reclamantei de veniturile aferente funcţiei publice deţinute până la emiterea ordinului contestat, este neîndoielnic faptul că i se produce o pagubă reclamantei, rezultată din executarea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a reţinut caracterul întemeiat al cererii de suspendare a ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, sens în care cererea a fost admisă până la pronunţarea instanţei de fond, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că cererea de suspendare a ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 formulată de intimata-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar instanţa de fond, în mod greşit, a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale.
Se mai arată că instanţa de fond nu a motivat, în considerentele hotărârii, existenţa unui caz bine justificat de suspendare a sentinţei.
Aşa fiind, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa pronunţată fiind dată cu încălcarea legii, respectiv instanţa nu a ţinut seama dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nemotivând existenţa cazului bine justificat.
Se mai arată de către recurentă că intimata-reclamantă nu a făcut dovada că în situaţia în care nu ar fi reîncadrată, temporar, în funcţia de director coordonator, până la pronunţarea instanţei de fond, „s-ar produce un prejudiciu iminent în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale”, iar, în situaţia revocării reclamantei din funcţia deţinută, nu sunt temeiuri ca aceasta să sufere o pagubă iminentă.
Astfel, se menţionează faptul că la data numirii în funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Tulcea, respectiv data de 25 mai 2009, intimata-reclamantă a cunoscut condiţiile numirii în funcţia de director coordonator şi şi-a asumat riscul de a fi revocată din funcţia deţinută, anterior împlinirii termenului de 4 ani.
Recurenta critică sentinţa instanţei de fond şi pentru faptul că aceasta a apreciat că funcţia de director coordonator este funcţie publică şi în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, revocarea reclamantei din funcţie s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, instituţia nefiind ţinută să respecte dispoziţiile din C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză.
În subsidiar, se învederează că cererea reclamantei privind suspendarea executării ordinului atacat a rămas fără obiect, iar în situaţia în care instanţa ar admite acţiunea intimatei-reclamante şi ar suspenda ordinul nr. 207 din 12 octombrie 2009, sentinţa nu ar putea fi pusă în executare, întrucât serviciul public deconcentrat - Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Tulcea s-a reorganizat.
Or, funcţia de director coordonator al agenţiei reorganizate nu este identică cu funcţia pe care a deţinut-o reclamanta, întrucât atribuţiile şi responsabilităţile s-au schimbat.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
În faţa instanţei de fond, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta B.L. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale în baza O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice desconcentrate.
În motivarea cererii s-a aratat că în data de 25 mai 2009, în urma unui examen susţinut pentru ocuparea postului de director coordonator în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Tulcea, a încheiat un contract de management, iar prin Ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost numită în funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Tulcea.
Conform art. 1 alin. (1) din ordinul nr. 1019 din 25 mai 2009, acesta este asimilat contractului individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 4 ani.
Prin ordinul contestat a fost revocată din funcţie, fiind invocate o serie de acte normative dintre care singurul care ar avea legătură cu revocarea contratului de management ar fi O.U.G. nr. 105/2009.
Referitor la solicitarea recurentei de a se respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect, aceasta va fi respinsă, deoarece suspendarea unui act administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate cere şi se poate dispune după sesizarea cu procedură prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.
Legea nu face nicio distincţie între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă şi, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuţie un act administrativ cu caracter unilateral.
Cererea de suspendare ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre aceste situaţii.
Mai mult, chiar art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la expirarea duratei suspendării.
A accepta teoria recurentei-pârâte echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu executare succesivă. Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
În ceea ce priveşte motivele de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reţine că acestea sunt fondate.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Referitor la această condiţie trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituţională, dar şi O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită reclamanta în funcţia publică şi s-a încheiat contractul de management, a fost declarată ca neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
În privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)”.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte constată că întreaga motivare a soluţiei pronunţate de instanţa de fond se întemeiază pe însuşirea argumentelor reclamantei, fără a explica în vreun fel în ce constă cazul bine justificat în speţă.
Înalta Curte arată că din modul de redactare al art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării actului administrativ are caracter de excepţie şi cel ce o pretinde trebuie să dovedească existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
În privinţa condiţiei „pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie, nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se dovedească prejudiciul material viitor pe care l-ar suferi persoana vătămată prin actul respectiv.
Ori, în speţa de faţă nu este dovedit un astfel de prejudiciu, cu precizarea că încetarea contractului de management pentru o funcţie de conducere nu se confundă cu prejudiciul, care trebuie să fie probat şi nu prezumat.
În vederea admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ toate condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ, ori în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei civile nr. 573/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului nr. 207 din 12 octombrie 2009 emis de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4287/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4291/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
