ICCJ. Decizia nr. 4292/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4292/2010
Dosar nr. 68/39/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 36 din 08 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de reclamanta B.L.V., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti; a modificat decizia nr. 3135 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că titlul de despăgubire emis în favoarea contestatoarei va avea un cuantum de 794.245 RON; a păstrat celelalte dispoziţii ale deciziei şi a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 3.700 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamanta B.L.V. a solicitat modificarea deciziei nr. 3145 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deşi în luna august 2007 i-a fost comunicat de către pârâtă un raport de evaluare, din care rezultă că urma să primească despăgubiri în sumă de 371.000 RON, ulterior a primit decizia a cărei modificare o solicită, suma acordată fiind de 248.289,03 RON.
Apreciind că raportul de evaluare a ignorat preţurile reale din zona în care s-a aflat imobilul expropriat, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea valorii reale a acestuia.
În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică de evaluare a construcţiei şi terenului, iar împotriva concluziilor expertizei a depus obiecţiuni pârâta, arătând în esenţă că, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, în analiza de evaluare, o proprietate se analizează ca un tot unitar „construcţie şi teren”.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că obiectivul expertizei a fost evaluarea proprietăţii la valoarea de circulaţie, în condiţiile în care actualizarea sub orice formă excedea cadrului legal al Legii nr. 10/2001, precum şi faptul că pentru imobilul-construcţie, în procedura de evaluare a acestuia, expertul a efectuat o analiză după o legislaţie abrogată şi nu a folosit Standardele Internaţionale de Evaluare.
Admiţând în parte obiecţiunile formulate, instanţa a solicitat expertului să efectueze expertiza cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare prin una din cele trei metode şi nu o evaluare la valoarea actuală de circulaţie, analizând proprietatea ca un tot unitar - construcţie şi teren, să facă precizări cu privire la coeficientul de corecţie (elementele care au determinat stabilirea cuantumului) şi sa răspundă obiecţiunii formulată de intimată la coeficientul de corecţie pentru cauze externe.
Răspunzând obiecţiunilor, expertul a depus la dosar suplimentul de expertiză tehnică.
Reţinând că în caz de dispută deferită instanţei de judecată asupra cuantumului despăgubirilor acordate, data soluţionării notificării nu poate fi decât data pronunţării instanţei de judecată, instanţa a depăşit fără alte argumente susţinerile pârâtei potrivit căreia, în baza Legii nr. 10/2001 nu se pot acorda actualizări, rămânând în discuţie dacă expertiza administrată în faţa instanţei satisface exigenţele stabilite de Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut că singurele obiecţiuni care pot fi analizate sunt cele legate de încălcarea anumitor reguli de evaluare concret identificate, astfel că examinând obiecţiunile formulate de pârâtă, instanţa a constatat că aceasta a evocat, pe de o parte, lipsuri legate de pregătirea profesională a expertului, iar, pe de altă parte, forma cadru şi metodele de abordare în estimarea valorii terenurilor, indicând în concret o eroare în ce priveşte coeficientul de corecţie între preţul cerut şi cel oferit şi neaplicarea unei corecţii pentru uzura din cauze externe.
Instanţa a înlăturat afirmaţiile pârâtei cu privire la pregătirea profesională şi îndreptăţirea expertului desemnat de a efectua asemenea expertiză, iar în ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a formei cadru a raportului şi a metodelor de abordare şi estimarea valorii terenurilor, observând că la dosarul cauzei nu au fost depuse des-menţionatele Standarde Internaţionale de Evaluare, standarde care neavând caracter de act normativ nu pot fi considerate cunoscute de judecător, instanţa a reţinut că realitatea susţinerilor nu poate fi analizată decât în considerarea principiului „idem est non esse et non probare”, acestea fiind, în consecinţă, respinse ca nedovedite.
În ceea ce priveşte coeficientul de corecţie între preţul cerut şi cel oferit, instanţa a considerat că este vorba de o exprimare nefericită a exportului, fiind de bun simţ a aprecia că valoarea de circulaţie a unui imobil se află undeva pe la 75% din preţul solicitat de vânzător, în vreme ce uzura fizică din cauze externe, fiind o chestiune de apreciere subiectivă, ea aparţine expertului şi nu instanţei.
În consecinţă, constatând că valoarea de circulaţie a imobilului pentru care se solicită despăgubiri este de 794.245 RON, instanţa a admis contestaţia şi a modificat decizia, în sensul stabilirii valorii despăgubirilor la suma mai sus arătată, sumă obţinută prin scăderea din valoarea stabilită de expert - 857.244 RON, a sumei pe care reclamanta a primit-o cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii, a cărei valoare la zi a fost calculată la 62.998 RON.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se reţin următoarele considerente:
I. Instanţa în mod netemeinic şi nelegal a apreciat faptul că cuantumul din decizia emisă de Comisia Centrală, respectiv, decizia nr. 3135/2008, nu reflectă valoarea de circulaţie a imobilului evaluat.
Recurentul arată că, potrivit art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se prevede că: „Valoarea construcţiilor expropriate care nu se pot restitui în natură şi a terenurilor aferente acestora se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”.
Prin urmare, raportul de evaluare ce se întocmeşte în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reflectă valoarea de piaţă, stabilită la data soluţionării dosarului de despăgubire, respectiv data evaluării imobilului notificat de către reclamanţi.
Mai arată recurentul că în speţă dosarul a fost trimis la evaluator, acest raport fiind întocmit defectuos, fără a fi respectat obiectul evaluării (fără a se respecta suprafaţa de teren ce trebuia evaluată), că evaluatorul a tratat anexele imobilului identic cu locuinţa, generând o estimare supraevaluată a valorii construcţiei, că deşi evaluatorul a fost notificat, acesta nu a respectat cerinţele impuse de dispoziţiile legale în vigoare, astfel încât raportul de evaluare care a fost transmis reclamantei era un raport ce nu a respectat informaţiile puse la dispoziţia evaluatorului numit în cauză, iar suma din raport, din cauza aceasta, era total eronată.
Ca urmare, raportul de evaluare a fost refăcut, rezultând o sumă de 298.000 RON, din care au fost deduse despăgubirile încasate de reclamantă în anul 1987, în cuantum de 85.085 ROL, actualizate cu coeficientul de actualizare.
Recurentul arată că, potrivit pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamanta avea dreptul de a formula obiecţiuni la evaluare, însă aceasta nu le-a depus, iar ulterior, decizia nr. 3135 a fost aprobată în şedinţa Comisiei Centrale din data de 14 octombrie 2008, în conformitate cu dispoziţiile legale.
În acest context, mai arată recurentul, nu se poate reţine culpa Comisiei Centrale pentru faptul că evaluatorul a supraevaluat anexele, motiv pentru care a fost propusă refacerea unui nou raport de evaluare, al cărui cuantum a fost mai mic decât cel stabilit în primul raport.
II. Un alt aspect pentru care recurentul consideră că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală este faptul că instanţa de contencios a admis o expertiză judiciară ce nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare, că nu a verificat, după admiterea obiecţiunilor efectuate de Comisia Centrală, dacă expertul s-a conformat celor dispuse de instanţă, iar, potrivit art. 211 C. proc. civ., putea să solicite lămuriri.
Apreciază recurentul că ceea ce a prezentat expertul desemnat în cauză nu este un raport de evaluare conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, respectiv un raport efectuat de un evaluator cu pregătire corespunzătoare, aşa cum este prevăzut şi în dispoziţiile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci sunt simple înşiruiri de afirmaţii şi date, toate acestea ducând la un cumul care nu are nicio logică.
De asemenea, recurentul invocă faptul că instanţa de fond nu a observat nici faptul că cuantumul stabilit conform expertizei judiciare este de aproape 3 ori mai mare, fiind în sumă de 794.245 RON, în condiţiile în care suma stabilită în decizie este de 248.289,03 RON.
III. Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 3.700 RON, recurentul arată faptul că prin cererea introductivă de instanţă reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, or instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei civile mai sus recurate, a admis aceste cheltuieli, respectiv onorariu de avocat şi onorariu de expert.
Prin urmare, recurentul solicită respingerea ca neîntemeiate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, deoarece nu se justifică.
Consideră recurentul că decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale incidente şi, în consecinţă, solicită admiterea recursului formulat şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, obiectul cererii formulate de către reclamantă l-a constituit decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3145 din data de 14 octombrie 2008, reclamanta fiind nemulţumită de cuantumul despăgubirilor acordate în sumă de 248.289,03 RON, despăgubiri stabilite conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 3156 CC.
Decizia Comisiei Centrale a fost emisă potrivit procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are atribuţia „analizării şi stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă”, dispunând emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completărilor ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege”.
Dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri, procedură care include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenţi, stabiliţi aleatoriu.
Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării şi se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internaţional.
Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptăţite la despăgubiri ca, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de el.
Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obţine o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieţei de la acel moment.
Aşa fiind, o expertiză judiciară în procedura în faţa instanţei este admisibilă ca probă, dar limitat, numai în privinţa verificării din punct de vedere formal a modului în care evaluatorul a respectat „Standardele Internaţionale” în procedura administrativă.
De altfel, în speţă, dovada că raportul de evaluare din procedura administrativă nu respectă Standardele Internaţionale este că valoarea imobilului, stabilită la data evaluării iniţiale - august 2007 - şi anume 248.289,03 RON, este de 3 ori mai mică decât valoarea stabilită ulterior prin expertiza judiciară - 794.245 RON.
Pe de altă parte, procedura administrativă din Titlul VII, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, exclude ideea de „actualizare cu indicele de inflaţie” a despăgubirilor odată stabilite, căci admiterea unei asemenea idei ar duce la recalcularea perpetuă a despăgubirilor, ceea ce ar fi contrar principiului stabilităţii raporturilor juridice din societate şi ar face ineficientă orice lege de reparaţie.
Înalta Curte constată că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este neconcludent, deoarece stabileşte o valoare a imobilului la o altă dată decât cea din evaluarea făcută în procedura administrativă, în condiţiile de piaţă modificate şi care, totodată, se bazează pe metode de calcul diferite, fără a face referire la metodele de evaluare din raport.
În fine, având în vedere că expertiza judiciară efectuată în faţa instanţei de fond a depăşit, prin obiectivele şi concluziile sale, cadrul legal al Titlului VII, Înalta Curte urmează a o înlătura ca probă.
În consecinţă, critica recurentului privind iregularitatea procedurală a efectuării expertizei devine irelevantă, chiar dacă este reală.
În consecinţă, pentru considerentele expuse anterior şi în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 36 din 08 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4291/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
