ICCJ. Decizia nr. 4299/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4299/2010
Dosar nr. 228/1/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 2086 din 26 noiembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de D.I.L., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Aleşd, prin care a solicitat promovarea la Curtea de Apel Oradea, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie (pe loc), organizat la data de 31 mai 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că D.I.L. a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 31 mai 2009, candidând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Oradea şi a obţinut media 7,25, clasându-se pe poziţia a şasea, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel Oradea au fost scoase la concurs 2 posturi, D.I.L. a fost declarată respinsă, ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate concursului.
Făcând referire la „posturile ce se vacantează la instanţele sau parchetele pentru care au optat la înscriere”, Plenul a apreciat că dispoziţiile art. 30 din Regulament au în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă, deci, prin urmare, este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidaţii care au participat la concurs pentru promovarea pe loc.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovării (efectivă sau pe loc), opţiune care nu poate fi modificată ulterior, în scopul valorificării.
Împotriva acestei hotărâri, D.I.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat o interpretare greşită textului de lege – art. 30 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, de vreme ce acest text de lege permite valorificarea rezultatelor obţinute de către candidaţi, fără a face distincţie între cele două forme de promovare - „în funcţii de execuţie efectivă” sau „în funcţii de execuţie pe loc”.
Atâta timp cât nota obţinută la examenul de a promovare în funcţie de execuţie este peste media 7, exercitarea dreptului de solicita valorificarea rezultatului obţinut la examenul din 31 mai 2009 s-a făcut în termenul de 6 luni prevăzut de regulament, iar la instanţa ierarhic superioară s-au vacantat trei posturi de judecător şi există fondurile necesare, apreciază recurenta-reclamantă, nu există niciun impediment ca cererea să-i fie admisă şi să se dispună promovarea sa pe loc, în sensul de a i se recunoaşte gradul profesional de judecător de Curte de apel.
În recurs, ca un mijloc de apărare, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconvenţionalitate, solicitând a se constata că dispoziţiile Regulamentului de organizare a examenului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, sunt contradictorii dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi, pe cale de consecinţă, să fie îndepărtate din analiza prezentei cauze.
Stabilind în mod nejustificat şi nelegal o diferenţiere între „promovarea pe loc” şi „promovarea efectivă”, în sensul imposibilităţii candidaţilor care au optat pentru „promovarea pe loc” de a valorifica ulterior rezultatele obţinute la examenul de promovare, se încalcă dreptul de proprietate al acestora, astfel cum acesta este prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
„Bunul” de care a fost privată recurenta-reclamantă, prin adoptarea dispoziţiilor Regulamentului de organizare a concursului de promovare este reprezentat de „speranţa legitimă de a promova în funcţia de judecător de Curte de apel” cu toate beneficiile financiare ce rezultă din această împrejurare, or o astfel de restricţie, susţine recurenta-reclamantă, nu poate fi dispusă decât în măsura în care există o justificare obiectivă rezonabilă, precum şi un scop legitim.
Cât priveşte încălcarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia „o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”, recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce o priveşte, s-a ajuns la o distincţie discriminatorie, pentru că spre deosebire de persoanele care au optat pentru o promovare efectivă, ea nu-şi poate valorifica ulterior rezultatul examenului, deoarece a optat pentru promovare pe loc.
Susţine recurenta-reclamantă că această distincţie discriminatorie este nejustificată, nerezonabilă şi nu urmăreşte un scop legitim.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi un punct de vedere cu privire la excepţia de neconvenţionalitate şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2086 din 26 noiembrie 2009, ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recurenta, judecător cu grad profesional de Tribunal la Judecătoria Aleşd, critică soluţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de respingere ca inadmisibilă a cererii ce a formulat-o de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie (pe loc) organizat la 31 mai 2009, susţinând în esenţă că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, Regulament care nu distinge între cele două forme de promovare şi în plus invocă discriminarea care s-a creat pentru candidaţii care au optat pentru promovarea „pe loc”, faţă de cei ce au optat pentru promovarea efectivă, numai aceştia din urmă putând a-şi valorifica rezultatul obţinut la examenul de promovare în termen de 6 luni.
Recurenta a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii la 31 mai 2009, opţiunea în scris formulată fiind de „promovare pe loc” la Curtea de Apel Oradea, pentru care au fost scoase la concurs în vederea promovării pe loc doar două posturi de judecător, aceasta obţinând media 7,25 şi clasându-se pe locul 6 în raport cu ceilalţi candidaţi, motiv pentru care nu a putut fi promovată.
Astfel, cum corect reţine şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în hotărârea atacată cu recurs, în conformitate cu art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 „judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 27, dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovaţi, pot fi numiţi în posturile care se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.
Sintagma „posturile ce se vacantează la instanţele sau parchetele care au optat la înscriere”, are în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă, fiind astfel exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidaţii care au participat la concurs pentru promovare pe loc.
În acest sens este şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este şi firesc să fie aşa, pentru că scopul introducerii instituţiei „valorificării rezultatelor concursului de promovare” a fost acela de a da posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanţele superioare, imediat după vacantarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs.
Pe de altă parte, opţiunea pe care a formulat-o fiecare candidat la înscrierea la concurs, nu poate fi decât una singură cu privire la felul promovării (efectivă sau pe loc) şi care nu poate fi modificată ulterior în scopul valorificării.
Cât priveşte critica recurentei, formulată în cadrul excepţiei de neconvenţionalitate invocate în apărare, trebuie precizat că dispoziţiile regulamentare invocate nu sunt contrarii prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Protecţia pe care o instituie art. 1 din protocolul menţionat mai sus referitoare la „dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a-i fi respectat dreptul asupra bunurilor sale”, este invocat de recurentă atunci când pretinde existenţa unei speranţe legitime de a promova în funcţia de judecător la Curtea de apel, or această speranţă legitimă de a obţine un bun nu poate fi îndeplinită decât atunci când sunt îndeplinite şi condiţiile dreptului intern.
În realitate, recurenta a fost declarată „respinsă” la concursul de promovare susţinut la data de 31 mai 2009, datorită neîncadrării sale în numărul de locuri scoase la concurs pentru Curtea de Apel Oradea, iar posibilitatea de a fi valorificat rezultatul concursului numai pentru promovarea efectivă la instanţele superioare şi parchetele de pe lângă acestea a fost tranşată prin interpretarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulament de către Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi de către instanţa supremă, a cărei jurisprudenţă sub acest aspect este bine cunoscută, reţinându-se că instituţia valorificării rezultatelor concursului de promovare” a creat posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanţele superioare, imediat după vacantarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.
O astfel de interpretare privitoare la modul de aplicare a normei de drept intern vizată, însuşită de instanţa supremă prin jurisprudenţa creată, nu conferă astfel posibilitate recurentei de a pretinde că are o speranţă legitimă de a obţine un „bun”, în speţă noţiunea de „bun” extinzându-se şi asupra dreptului recurentei de a-şi valorifica rezultatul examenului de promovare pe loc, printr-o promovare efectivă la Curtea de Apel Oradea.
Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind invocată discriminarea între candidaţii care au optat pentru promovarea în funcţii de execuţie efectivă şi cei pentru promovarea în funcţie de execuţie pe loc, discriminare care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, trebuie precizat că nu se regăseşte în speţa de faţă.
Noţiunea de discriminare menţionată în art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului îşi are corespondent în dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare înţelegându-se „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Sintagma „în condiţii de egalitate” presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, nefiind exclusă posibilitatea ca legiuitorul să stabilească norme diferite pentru persoane aflate în situaţii diferite.
Nu poate fi socotit că există discriminare între candidaţii care au optat pentru promovarea în funcţii de execuţie efectivă şi cei care au optat pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc, pentru că aceştia nu se află în „situaţie de egalitate”.
Astfel, cum a statuat şi Curtea Constituţională, principiul egalităţii nu este egal cu cel al uniformităţii, pentru că dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Ţinând seama de faptul că reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile ce se impun pentru ocuparea posturilor vacante, în funcţie de raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea unor etape de formare, perfecţionare şi promovare a judecătorilor şi procurorilor, se poate constata că distincţia în ce priveşte valorificarea rezultatului concursului numai pentru cei care au optat pentru o promovare efectivă la instanţele superioare, are o justificare obiectivă şi rezonabilă, prin ea însăşi, urmărindu-se un scop legitim, acela al funcţionării în condiţii optime a sistemului judiciar, deci nu are caracter discriminatoriu în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2086 din 26 noiembrie 2009, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentei D.I.L., privind valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie pe loc organizat la 31 mai 2009, este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I.L. împotriva hotărârii nr. 2086 din 26 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4293/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4300/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
