ICCJ. Decizia nr. 4300/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4300/2010
Dosar nr. 2312/1/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 643/CA din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de către pe reclamanta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - Activitatea de Control Fiscal Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În speţă, reclamanta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA aferent lunii mai 2005, iar ca urmare a acestei solicitări a fost efectuată o inspecţie fiscală, finalizată prin încheierea actelor administrative atacate.
S-a reţinut de către instanţă că reclamanta a dedus TVA pentru toate achiziţiile destinate activităţii de gestionare şi administrare a unităţilor de învăţământ, precum şi TVA aferent cheltuielilor reprezentând reparaţii spitale, amenajarea parcului de copii şi dotarea cu calculatoare a unităţilor de învăţământ, deşi nu avea drept de deducere a TVA pentru aceste cheltuieli şi inclusiv pentru TVA aferent acestor cheltuieli, întrucât nu a realizat operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 145 alin. (13) C. fisc., potrivit cărora „taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării obiectivelor proprii din investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială, finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale”, instanţa de fond a reţinut că aceste prevederi se referă în mod expres la realizarea obiectivelor proprii de investiţii, ori, în speţă, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat nu a demonstrat că realizează investiţii proprii, în condiţiile în care obiectivele la care se fac reparaţiile, amenajările şi dotările nu figurează în patrimoniul regiei, ci aparţin patrimoniului public al municipiului Constanţa şi nu contribuie la realizarea de venituri impozabile.
Având în vedere dezlegarea dată cererii de acordare a dreptului regiei la TVA aferent activităţii de administrare, instanţa a respins şi solicitarea de rambursare a sumei de 3.450.525,2 RON şi a înlăturat şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, conform cărora este permisă deducerea TVA aferent investiţiilor proprii unei societăţi finanţate de la bugetele locale sau de la bugetul de stat, expuse în răspunsul la obiectivul 2 şi 3, motivat de faptul că activitatea de investiţii a regiei, deşi înregistrată în contabilitate ca investiţii proprii, nu a constat în lucrări pentru investiţii proprii, acestea fiind contrare legii.
Astfel, instanţa a precizat faptul că dispoziţiile art. 145 alin. (13) C. fisc. se referă strict la obiectivele proprii de investiţii finanţate de la bugetul de stat sau local, neincluzând între obiectivele finanţate de la buget investiţii aferente mijloacelor fixe luate în chirie sau alte forme de exploatare, or, în cauză, bunurile la care s-au efectuat investiţii aparţin domeniului public de interes general şi deci nu pot fi „obiective de investiţii proprii”.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, invocând următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
- instanţa de fond a considerat în mod greşit că regia nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor, pe motiv că nu a fost respectată condiţia utilizării lor exclusiv în folosul operaţiunilor sale taxabile. În acest sens, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum şi din concluziile expertizei tehnice, rezultă faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. fisc., respectiv: regia este persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA; regia realizează operaţiuni taxabile; pentru realizarea operaţiunilor taxabile sunt înregistrate cheltuieli, iar în aceste condiţii Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa poate deduce TVA-ul aferent cheltuielilor efectuate pentru realizarea operaţiunilor taxabile. Astfel, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa administrează diverse imobile predate de Consiliul Local Constanţa (unităţi de învăţământ preuniversitar, parcul copiilor, reparaţii capitale la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa), iar în schimbul întregii activităţi de administrare regia are dreptul de a exploata şi de a obţine venituri de pe o parte a spaţiilor avute în administrare;
- instanţa de fond a ignorat prevederile art. 141 lit. f) C. fisc., potrivit cărora este scutită de TVA activitatea de învăţământ, precum şi prestările de servicii strâns legate de aceasta, respectiv servicii de genul celor prestate de regie;
- în mod nelegal instanţa de fond a apreciat ca nepermisă deducerea TVA-ului aferent unor investiţii finanţate din bugetul de stat central sau local. În acest sens, sunt aplicabile dispoziţiile art. 145 alin. (13) C. fisc., deoarece legiuitorul nu a limitat aplicabilitatea textului legal doar la investiţii efectuate asupra bunurilor din patrimoniul propriu (bunuri proprietate privată), folosind noţiunea de „investiţii proprii”;
- organul fiscal, a încălcat principiul egalităţii de tratament în faţa legii, în aceleaşi condiţii de fapt şi de drept acordând anterior drept de deducere a TVA-ului aferent. Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită etică a funcţionarilor publici, este obligatorie promovarea unor soluţii identice sau similare raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborându-le cu prevederile art. 155 din acelaşi act normativ, reţinând că deducerea de TVA poate avea loc numai dacă bunurile şi serviciile achiziţionate de societate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, iar pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către beneficiar, persoana impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA are obligaţia să emită factură fiscală.
În acest sens, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA aferentă cheltuielilor de administrare şi gestionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, investiţiilor la Spitalul de Urgenţă Judeţean Constanta şi Parcului Copiilor, potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 128 alin. (1), 129 şi 155 din acelaşi act normativ, reclamanta avea obligaţia de a emite facturi către beneficiarii serviciilor prestate (Primăria Municipiului Constanta), conferindu-le calitatea de operaţiuni taxabile, factura reprezentând document justificativ esenţial în analiza dreptului de deducere.
Aşa cum rezultă din documentele prezentate, reclamanta nu a facturat aceste operaţiuni. Şi aceasta, tocmai datorită faptului că potrivit hotărârilor Consiliului Local al municipiului Constanţa, reclamanta are doar un drept de administrare a domeniului public, acoperirea cheltuielilor de administrare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a parcului de distracţii şi a investiţiei la Spitalul de Urgenţă Judeţean Constanţa efectuate de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, se face din alocaţii de la bugetul local.
De asemenea, atât organul de control, cât şi cel de soluţionare a contestaţiilor, dar şi din susţinerile reclamantei, s-a constatat faptul că pentru o parte a activităţii de administrare şi gestionare a unităţilor de învăţământ, în perioada verificată, reclamanta a realizat unele venituri din închirierea unor spaţii şi din refacturarea unor utilităţi.
Pentru cheltuielile efectuate cu spaţiile închiriate şi cu utilităţile refacturate atât organul de control, cât şi cel de soluţionare a contestaţiilor au acordat drept de deducere a TVA aferentă în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (3) C. fisc., întrucât veniturile existente evidenţiate în contabilitatea reclamantei sunt obţinute de către aceasta din închirierea spatiilor aflate în unităţile de învăţământ, fiind venituri proprii şi pentru care îşi poate deduce TVA numai în limita pro ratei calculate ca raport între totalul veniturilor impozabile din punct de vedere al TVA şi totalul veniturilor realizate de regie.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la aplicarea art. 145 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., acesta este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece potrivit hotărârilor Consiliului Local al municipiului Constanţa, reclamanta-intimată doar administrează şi gestionează unităţile de învăţământ preuniversitar, parcul de distracţii şi reparaţiile capitale de la Spitalul de Urgenţă Judeţean Constanţa – unităţi ce aparţin domeniului public, fără să efectueze investiţii. Atât reparaţiile, amenajările, cât şi dotările revin Consiliului Local al municipiului Constanţa, astfel cum rezultă din textul hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 499/2001 şi, respectiv hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 245/2004.
Totodată, art. 24 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. prevede că nu reprezintă active amortizabile „bunurile din domeniul public, finanţate din surse bugetare”.
Prin urmare, bunurile la care s-au efectuat achiziţiile în cauză aparţin domeniului public de interes general şi, deci, nu pot fi „obiective de investiţii proprii” ale Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public şi Privat, în sensul art. 145 alin. (13) din Legea nr. 571/2003.
Referitor la o pretinsă diferenţă de tratament a organului fiscal pentru situaţii identice, aceasta nu a fost dovedită de reclamanta-recurentă, iar prevederile Legii nr. 7/2004 invocate de recurentă se referă la conduita funcţionarului public, iar nu la motivele de nelegalitate ale actului administrativ fiscal, nefiind, deci, aplicabile în speţă.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 643/CA din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4299/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
