ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4303/2010
Dosar nr. 876/46/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC N.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 215 şi urm. C. proc. fisc., instanţa să dispună, prin hotărâre executorie, suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 emisă de pârâtă, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, în cuantum total de 850.874 RON, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în contestaţia formulată s-a precizat că, urmare a inspecţiei fiscale efectuată de pârâtă, pentru perioada 01 ianuarie 2005-28 februarie 2010, organul fiscal a emis decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată din 06 mai 2010, prin care s-au stabilit: TVA 51.560 RON, aferent bazei impozabile stabilite suplimentar de 271.366 RON, majorări de întârziere de 8.174 RON, impozit pe profit 488.128 RON, aferent bazei impozabile stabilite suplimentar de 3.050.795 RON şi majorări de întârziere de 303.012 RON.
Împotriva titlului de creanţă s-a formulat contestaţie potrivit art. 205 C. proc. fisc, înregistrată în 11 iunie 2010, solicitându-se anularea în totalitate a deciziei de impunere, iar prin decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 s-au instituit măsuri asigurătorii, respectiv poprire asupra tuturor conturilor de disponibilităţi şi depozite bancare şi sechestru asigurător asupra bunurilor societăţii.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a deciziei de impunere, întemeiată pe dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susţinut că măsura se justifică, fiind incidente ipoteza cazului bine justificat şi respectiv paguba iminentă. Astfel, decizia de impunere este nelegală în ce priveşte stabilirea bazei suplimentare de impozitare pentru TVA, construcţia urmând a fi afectată ca sediul social pentru societate, precum şi cu privire la impozitul pe profit, cheltuielile fiind realizate în scopul realizării de venituri impozabile, pentru desfăşurarea obiectului de activitate al societăţii fiind necesară informarea, intermedierea, participarea la congrese, ca medic cu specializare în apifitoterapie, care au stat la baza dezvoltării firmei.
În susţinerea cererii de suspendare a mai arătat reclamanta că în speţă consecinţele executării deciziei de impunere asupra activităţii societăţii sunt dezastruoase putând duce la insolvenţă, cu consecinţa concedierii salariaţilor, reclamantei şi a neexecutării contractelor comerciale în curs.
Prin sentinţa nr. 169/F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de contestatoarea SC N.D. SRL, în contradictoriu intimata A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală; a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010, emisă de intimată, în ceea ce priveşte suma de 791,140 RON, impozit pe profit şi majorări de întârziere, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
- În perioada 15 aprilie 2010-23 aprilie 2010, societatea reclamantă a fost supusă unei inspecţii fiscale, care a avut ca obiect verificarea perioadei 01 ianuarie 2005-28 februarie 2010, în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală din 04 mai 2010, în care s-a reţinut că societatea datorează TVA suplimentar de 51.560 RON şi penalităţi aferente pentru facturile fiscale pentru care nu avea drept de deducere, respectiv achiziţii de materiale de construcţii.
Totodată, s-a stabilit că societatea datorează impozit pe profit suplimentar de 488.128 RON şi majorări aferente de 303.012 RON pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, deoarece a înregistrat pe cheltuieli o serie de facturi emise de trei firme din China, fără a prezenta o anexă în original la facturile de prestări servicii din care să rezulte necesitatea acestor operaţiuni în vederea realizării de venituri, listând numai din calculator, în limba română, e-mail-uri transmise de partenerul extern, semnate doar de către SC N.D. SRL. Obiectul contractelor de prestări servicii nu se coroborează cu anexe ale facturilor emise în temeiul acestora, din care să rezulte efectuarea de informări, intermedieri, participări la congrese şi alte documente justificative.
- În baza raportului de inspecţie fiscală a fost întocmită decizia de impunere din 06 mai 2010, în care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare: TVA 51.560 RON şi 8.174 majorări de întârziere, respectiv impozit pe profit de 488.128 RON şi 303.012 RON majorări de întârziere şi s-au dispus, totodată, măsuri asigurătorii, fiind emisă decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 şi întocmit procesul-verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile din 08 iunie 2010.
- Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş la 11 iunie 2010, decizia de impunere fiind comunicată acesteia la 13 mai 2010, iar după sesizarea autorităţii administrativ fiscale, reclamanta a formulat prezenta cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010, fiind respectate, sub aspect procedural, cerinţele art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. rap. la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În contestaţia formulată s-a solicitat anularea în totalitate a deciziei contestate, pentru suma de 850.874 RON, dar până la data pronunţării hotărârii, aceasta nu a fost soluţionată.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi nu putea analiza fondul cauzei, se impunea o apreciere asupra aspectelor invocate de către părţi, pe baza probelor administrate, în vederea analizării aplicabilităţii art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar din înscrisurile depuse la dosar a rezultat incidenţa ipotezei art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiţia existenţei cazului bine justificat.
Asupra celei de-a doua condiţii instanţa a reţinut, pe de o parte, că reclamantei i-au fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii, ceea ce poate determina blocarea activităţii acesteia, iar pe de altă parte, că măsura suspendării nu afectează interesele autorităţii pârâte, sumele aflate în conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanţă urmând a fi amânată. Astfel, s-a apreciat că executarea deciziei de impunere poate avea consecinţe grave asupra activităţii desfăşurate de către societatea reclamantă, astfel că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită.
Instanţa a mai reţinut că, pe fondul indisponibilizării bunurilor şi al popririi conturilor bancare, a fost totuşi consemnată cauţiunea pusă în vedere de instanţă, aspect care garantează realizarea drepturilor autorităţii pârâte, astfel că pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 215 C. proc. fisc., raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea în parte şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010, în ce priveşte suma de 791.140 RON, impozit pe profit şi majorări de întârziere, până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În primul rând, o critică adusă instanţei de fond referitoare la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. o reprezintă admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, în condiţiile în care suspendarea executării unui act administrativ fiscal constituie o situaţie de excepţie, care poate interveni numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta arată că instanţa nu a ţinut seama de necesitatea aplicării principiului proporţionalităţii şi nu a cântărit corect interesele părţilor, raportat la fiecare rezultat posibil.
Se mai arată de către recurentă faptul că actul administrativ fiscal se bucură de o prezumţie de legalitate şi este executoriu din oficiu fără a mai avea nevoie de alte formalităţi în acest sens, iar a nu executa actul administrativ fiscal înseamnă a nu executa legea, o suspendare a executării acestuia impunându-se doar în cazuri extreme, temeinic motivate, situaţie ce nu se justifică în cauza de faţă.
Astfel, se reţine că interesul statului de a executa actul administrativ este mai mare decât cel al reclamantului de a fi suspendată executarea, întrucât statul execută un act ce se bucură de o prezumţie de legalitate, un act ce nu prezintă vădite neregularităţi la o analiză sumară.
Arată recurenta că reclamantul, prin motivele invocate în cererea de suspendare, nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat, raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere fiind explicit în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiilor datorate.
Or, sub acest aspect, atât motivarea cererii de suspendare, cât şi actele depuse, au pus instanţa în situaţia de a analiza în profunzime fondul cauzei, pronunţându-se asupra legalităţii documentelor prezentate, fapt inadmisibil.
Se apreciază de către recurentă că toate aceste documente nu au fost analizate de către organele fiscale în timpul controlului, întrucât acestora nu le-au fost prezentate, astfel încât în mod corect s-a procedat la calcularea impozitului pe profit suplimentar şi a majorărilor de întârziere aferente, iar în ceea ce priveşte impozitul pe profit, s-a reţinut că documentele depuse de către reclamantă nu susţin ipoteza art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât la o analiză sumară a acestora nu se poate constata o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 şi cu privire la impozitul pe profit şi a majorărilor de întârziere în sumă de 791.140 RON.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Într-adevăr, actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal, şi prevederile art. 215 C. proc. fisc., care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
În speţă, această condiţie este îndeplinită pentru că reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate.
În cadrul cererii de suspendare nu se poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actului contestat, dar în cazul suspendării textul legii cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În cauză s-a dovedit că este îndeplinită şi această condiţie pentru că prin poprirea conturilor sau prin executarea silită a imobilelor, se poate bloca activitatea firmei.
Pentru a preveni producerea unor asemenea consecinţe se impune suspendarea actului administrativ final până la soluţionarea pe fond a contestaţiei.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Asupra celei de-a doua condiţii, instanţa de fond a reţinut în mod corect, pe de o parte, că reclamantei i-au fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii, ceea ce poate determina blocarea activităţii acesteia, iar pe de altă parte, că măsura suspendării nu afectează interesele autorităţii pârâte, sumele aflate în conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanţă urmând a fi amânată. Astfel, executarea deciziei de impunere poate avea consecinţe grave asupra activităţii desfăşurate de către societatea reclamantă, rezultând că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, motivat şi argumentat, a apreciat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Drept urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, împotriva sentinţei nr. 169/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4300/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4313/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
