ICCJ. Decizia nr. 4323/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4323/2010
Dosar nr. 4572/2/2009
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 520 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicită obligarea acestora să-i plătească suma de 31.000 euro, conform raportului de evaluare întocmit în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 247/2005. Prin aceeași sentință a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a fost respinsă acţiunea fată de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală în cauză. De asemenea, instanţa de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată în raport cu obiectul acţiunii și cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâților să-i plătească suma de 31.000 euro, contravaloarea unui teren de 0,20 ha situat în comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu, iar potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora, şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.
Având în vedere că, în cauză, a fost emis un titlu de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 111.317 RON, prin decizia nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pretenţiile reclamantului din acțiunea în justiție privesc direct atribuţiile pârâtei Autorităţii Naționale pentru Restituirea Proprietăţilor reglementate de art. 18 alin. (1) din lege.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prima instanţă a constatat că este întemeiată.
În acest sens, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta Statul Român ca acționar al Fondului „Proprietatea”, până la finalizarea procedurilor de despăgubire întrucât în procedura de valorificare a drepturilor certificate prin decizia reprezentând titlul de despăgubire legea a conferit atribuții Autorităţii Naționale pentru Restituirea Proprietăţilor și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se constată că acţiunea reclamantului nu vizează calitatea de acționar a Statului Român la Fondul „Proprietatea”, astfel că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală în cauză.
Cu privire la inadmisibilitatea invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, instanţa de judecată a apreciat că aceasta nu a fost formulată ca o excepție în accepțiunea art. 137 C. proc. civ., ci ca o apărare în raport de cererea modificatoare depusă de reclamant prin care a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu această pârâtă.
Susţinerea pârâtei este însă neîntemeiată, reține prima instanță, întrucât reclamantul a formulat acţiunea în temeiul Legii nr. 554/2004 cu raportare la dreptul său la despăgubire reglementat prin procedura Legii nr. 247/2005, care prevede expres la art. 161 că instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză şi alte persoane, la cererea unei părţi sau din oficiu, astfel că modificarea acțiunii introductive de instanţă cu privire la părţi a fost făcută de reclamant la data de 11 noiembrie 2009, în condiţiile permise de lege.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanţă reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților, în solidar, să-i plătească suma de 31.000 euro, conform raportului de evaluare, susţinând că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților refuză nejustificat să-i plătească drepturile cuvenite, astfel cum ar rezulta şi din răspunsul comunicat prin adresa din 26 martie 2009.
Prin adresa din 26 martie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat reclamantului faptul că, după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmează să se prezinte personal sau prin mandatar cu procură autentică la sediul Autorităţii Naționale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru depunerea dosarului în vederea valorificării drepturilor comunicate prin decizie.
La dosar a fost depusă copia deciziei nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 din care rezultă că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 111.317 RON, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. H509/FFCC/2007.
La art. 4 din decizie s-a menţionat că valorificarea deciziei urmează procedura prevăzută în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Se reține totodată în considerentele sentinței recurate, că în raportul de evaluare s-a consemnat că valoarea de piață stabilită pentru calculul despăgubirilor este suma de 31.000 euro, echivalentul sumei de 111.317 RON; această sumă solicitată de reclamant se regăsește în titlul de despăgubire.
De asemenea, arată prima instanţă, având în vedere că după emiterea titlului de despăgubire în procesul de acordare a despăgubirilor urmează etapa de depunere a opțiunii de către reclamant, iar în cauză reclamantul nu a făcut dovada că a formulat o cerere de opțiune pentru un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, instanţa nu poate aprecia atitudinea autorităților pârâte ca fiind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului și nici nu poate obliga direct pârâtele la plata întregii sume, înainte de exercitarea dreptului de opțiune reglementat obligatoriu de lege.
Totodată, reține instanţa de fond, ținând cont de împrejurarea că reclamantul a renunţat la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar instanţa a luat act în ședință publică de renunţarea la judecată în contradictoriu cu această pârâtă, conform art. 246 C. proc. civ., hotărârea se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate arătându-se că instanța de fond nu a ţinut seama că după emiterea deciziei nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 a formulat atât cerere, cât şi opțiune pentru emiterea titlului de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților.
Se susține și faptul că, dată fiind procedura anevoioasă de plată a despăgubirilor, instanţa ar fi trebuit să oblige Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata de îndată a sumei de 111.371 RON.
Înalta Curte de Casație şi Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, cât și de dispoziţiile legale incidente, apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.
Conform art. 131 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum și activităţile necesare îndeplinirii prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie în acţiuni și achitarea despăgubirilor în numerar”.
Potrivit art. 18 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.”
Deci, în raport de aceste prevederi, procedura emiterii titlului de plată impune existenţa titlului de despăgubire şi a opţiunii persoanei îndreptăţite la emiterea unui astfel de titlu.
Necontestat este faptul că urmare a parcurgerii procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentului-reclamant i s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009, reprezentând titlul de despăgubire.
Această decizie a fost adusă la cunoștința recurentului-reclamant şi depusă la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, astfel cum rezultă din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei.
După cum se constată, recurentul-reclamant a formulat prezenta cerere de chemare în judecată a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la 19 mai 2009, anterior emiterii titlului de despăgubire, respectiv decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009.
Deși recurentul-reclamant susține în cererea de recurs că a făcut dovada exprimării opțiunii pentru emiterea titlului de plată nu indică numărul și data înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă, ulterior emiterii deciziei nr. 7906 din 07 iulie 2009, pentru ca în raport de aceasta să fie evaluată atitudinea și implicit refuzul nejustificat al pârâtei în îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din dispozițiile art. 18 și 131 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, recurentului-reclamant i s-a indicat procedura de urmat în vederea valorificării drepturilor certificate prin decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009 în răspunsul formulat de autoritatea pârâtă la notificarea înregistrată la 27 februarie 2009, însă nu există dovezi la dosarul cauzei că a fost respectată această procedură de către acesta, situaţie reținută în mod corect de instanţa de fond.
În raport de situaţia de fapt expusă anterior, cât şi de prevederile legale menționate, se reține că soluţia primei instanţe este corectă, întrucât etapa emiterii titlului de plată și a achitării despăgubirilor în numerar este ulterioară emiterii titlului de despăgubire, fiind condiționată de existenta acestuia din urmă și a opțiunii persoanei îndreptățite, or recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii, îndeosebi a celei privind opțiunea.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinţei nr. 520 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4313/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4348/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
