ICCJ. Decizia nr. 4348/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4348/2010
Dosar nr. 360/64/2009
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 135/F din 04 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş, formulată în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta actul adiţional la contractul din 09 iunie 2003, aşa cum a fost completat prin actul adiţional din 26 iulie 2006 încheiat între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 09 iunie 2003 a fost încheiat contractul din 09 iunie 2003 între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş, având ca obiect „atribuirea dreptului de pescuit recreativ/sportiv al fondului piscicol” din apele menţionate în anexa nr. 1, pentru o perioadă de 5 ani.
Prin actul adiţional din 26 iulie 2006 s-a prevăzut că termenul de valabilitate al contractului se extinde tacit, pe o perioadă nedeterminată, dacă niciuna dintre părţi nu comunică celeilalte, fundamentat intenţia de încetare sau dacă nu a intervenit vreuna din celelalte cauze prevăzute pentru încetarea lui”.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol s-a desfiinţat, iar reclamanta a solicitat Agenţiei Domeniilor Statului, în temeiul art. 69 din actul normativ arătat, încheierea actului adiţional la contractul din 09 iunie 2003.
Agenţia Domeniilor Statului, fără să răspundă la cererea reclamantei, a notificat-o, aducându-i la cunoştinţă încetarea de drept a contractului începând cu data de 10 martie 2008, data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 23/2008.
De asemenea, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă că Agenţia Domeniilor Statului îşi rezervă dreptul ca, în urma misiunii de audit, să-i comunice o nouă valoare a debitului pe care-l datorează în temeiul contractului, cât şi o actualizare a acestuia.
Agenţia Domeniilor Statului a refuzat încheierea actului adiţional la contract, motivat de faptul că atribuţiile sale nu includ şi gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele acvatice naturale, menţionând că administratorul resursei acvatice este Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi Agenţia Domeniilor Statului încasează sumele achitate de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, reprezentând obligaţii asumate prin contractul arătat, aceasta susţine că nu este parte în contract.
Instanţa a constatat că O.U.G. nr. 23/2008 nu prevede o încetare de drept a contractelor încheiate anterior de către Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, iar dispoziţiile art. 68 din actul normativ invocat sunt aplicabile în cauză şi prevăd obligaţia Agenţiei Domeniilor Statului să încheie acte adiţionale la contractele anterior încheiate de agenţii contractanţi, care deţin în exploatare şi administrare amenajări piscicole sau care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.
Analizând actele dosarului, instanţa a constatat că reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş avea, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008, un contract valabil încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Astfel, instanţa a constatat că refuzul pârâtei de a încheia un act adiţional cu reclamanta este nejustificat, întrucât obligaţia Agenţia Domeniilor Statului de a încheia actul adiţional izvorăşte din lege.
Instanţa a reţinut că resursele acvatice vii din apele colinare şi de şes aparţin domeniului public al statului, astfel încât activitatea de gestionare şi exploatare eficientă a patrimoniului de stat include şi gestionarea acestor resurse.
Instanţa a reţinut şi faptul că, prin notificarea comunicată reclamantului, de încetare de drept a contractului, pârâta a recunoscut implicit existenţa unui contract, întrucât exerciţiul dreptului de denunţare a contractului aparţine numai părţilor contractante.
În cauza de faţă, prin efectul legii, Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, a uzat de drepturile contractuale, denunţând unilateral contractul şi solicitând sumele datorate în temeiul contractului de la reclamantă, însă a refuzat nejustificat să procedeze la încheierea actului adiţional prevăzut de art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008.
2. Recursul exercitat de pârâtă
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, în baza art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că, urmare a modificărilor şi completărilor aduse O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura prin Legea de aprobare nr. 317/2009, intrată în vigoare la data de 24 octombrie 2009, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele având ca obiect exploatarea şi administrarea amenajărilor piscicole, urmând să încheie acte adiţionale în acest sens [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 317/2009].
De asemenea, în temeiul art. 2 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură preia cu titlu gratuit acţiunile pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi terenurile aferente acestora, iar Agenţia Domeniilor Statului predă Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, pe bază de protocol, patrimoniul, arhivele, contractele şi documentaţia aferentă acestora, care au fost preluate de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.
Prin urmare, Agenţia Domeniilor Statului nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv care, în opinia sa, impune casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Cu privire la critica propriu-zisă adusă sentinţei pronunţate de Curtea de apel, recurenta-pârâtă a făcut o expunere unor prevederi legale relevante în materia pescuitului şi acvaculturii şi a organizării şi funcţionării Agenţiei Domeniilor Statului şi a arătat că, prin admiterea acţiunii reclamantei, a fost obligată să exercite o serie de atribuţii pe care legea nu le prevede în sarcina sa, acesta fiind motivul real pentru care a respins cererea transmisă de reclamantă prin notificarea din data de 08 iulie 2008, iar nu intenţia de a o lipsi de beneficiul dreptului conferit prin O.U.G. nr. 23/2008.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-pârâtă a arătat că, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, instituţia căreia îi revine obligaţia gestionării bunurilor care fac obiectul contractului din 1987 este Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
În fine, recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit art. 3 din contractul din 09 iunie 2003, aşa cum a fost completat prin actul adiţional din 26 iulie 2006, termenul de valabilitate al contractului se extinde tacit, pe o perioadă nedeterminată, dacă niciuna dintre părţi nu comunică celeilalte, fundamentat, intenţia de încetare sau dacă nu a intervenit o cauză de încetare prevăzută expres. În speţă, Agenţia Domeniilor Statului a comunicat celeilalte părţi încetarea de drept a contractului începând cu data de 10 martie 2008, prin notificarea din 08 iulie 2008, în care a făcut referire la abrogarea Legii nr. 192/2001 urmare căreia a fost înlăturată calitatea de gestionar al resurselor acvatice vii pe care o avea Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi calitatea de gestionar delegat, reglementată anterior prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1133/2005 şi Ordinul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1134/2005, ambele abrogate prin ordinul nr. 325/2007.
În opinia recurentei-pârâte, toate aceste acte normative au fost ignorate de instanţa de fond, care a pronunţat o soluţie nelegală şi contrară unei alte hotărâri prin care a fost soluţionată o altă cauză similară (sentinţa nr. 1402 din 01 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5933/2/2008).
3. Apărările intimatei-reclamante
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat că, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, în forma iniţială, Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractele încheiate cu agenţii economici ce deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi a avut de încheiat acte adiţionale în acest sens.
Conform acestui text de lege, Agenţia Domeniilor Statului a avut obligaţia să încheie actul adiţional la contractul din 09 iunie 2003.
Referindu-se la modificările aduse O.U.G. nr. 23/2008 prin Legea nr. 317/2009, intimata-reclamantă a arătat că, într-adevăr, Agenţia Domeniilor Statului nu mai are în prezent calitate procesuală, ca efect al transmisiunii acesteia către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, motiv pentru care s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
4. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs
Prin cererea depusă la dosar la data de 25 martie 2010, Agenţia Domeniilor Statului a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în temeiul subrogaţiei legale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 317/2009.
Prin încheierea din data de 30 aprilie 2010, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, care a preluat poziţia procesuală de recurentă-pârâtă a Agenţiei Domeniilor Statului, în calitate de succesoare a acesteia.
Ulterior, în cadrul unei cereri de repunere pe rol pe care a formulat-o ca urmare a suspendării dispuse, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din data de 28 mai 2010, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a arătat că, în temeiul art. 2 din Legea nr. 317/2009, au fost încheiate protocolul din 23 noiembrie 2009 de predare-primire a patrimoniului preluat de Agenţia Domeniilor Statului de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi a arhivei şi documentaţiei aferente acestuia şi protocolul din 21 noiembrie 2009 de predare-preluare a acţiunilor pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţinea la societăţile comerciale cu profil piscicol, a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi a altor terenuri aferente amenajărilor piscicole. Protocoalele au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 14 din 25 ianuarie 2010.
A adăugat că ulterior acestora a fost încheiat procesul-verbal din 18 martie 2010, de predare-primire a dosarelor referitoare la litigiile aflate pe rolul instanţelor şi a documentelor aferente acestora.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar modificarea legislativă intervenită ulterior pronunţării ei nu poate avea ca efect casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul Agenţiei Domeniilor Statului de a încheia un act adiţional la contractul din 09 iunie 2003, completat prin actul adiţional din 26 iulie 2006, încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, refuz pe care l-a considerat nejustificat.
Contractul din 09 iunie 2003 are ca obiect, potrivit art. 2, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional din 26 iulie 2006, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona judeţului Braşov şi a anexei nr. 1, conform adreselor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Braşov şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş din 04 aprilie 2003, înregistrate la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol în 18 aprilie 2003.
Conform art. 3 din contract, termenul de valabilitate a contractului se extinde tacit pe o perioadă nedeterminată dacă niciuna dintre părţi nu comunică celeilalte, fundamentat, intenţia de încetare sau dacă nu a intervenit vreuna dintre celelalte clauze prevăzute pentru încetarea lui.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008, intimata-reclamantă s-a adresat Agenţiei Domeniilor Statului în vederea încheierii actului adiţional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menţionat, conform cărora „(…) Agenţia Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens”.
Prin prisma acestor prevederi exprese ale legii, sentinţa atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligaţia de încheiere a actelor adiţionale revine succesorului în drepturi şi obligaţii a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.
În argumentarea soluţiei, Curtea de apel a conferit semnificaţia juridică adecvată şi notificării din 08 iulie 2008, prin care Agenţia Domeniilor Statului a comunicat Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi încetarea de drept a contractului, cu motivarea că Legea nr. 192/2001, sub imperiul căreia acesta fusese încheiat, a fost abrogată prin O.U.G. nr. 23/2008 şi că această ordonanţă, precum şi actele administrative cu caracter normativ emise în executarea ei, nominalizează expres, ca administrator al resursei acvatice vii existene în apele maritime şi continentale, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Sub un prim aspect, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, este menţionat că denunţarea unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că Agenţia Domeniilor Statului şi-a asumat calitatea de succesor al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.
În forma iniţială, aplicabilă la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea pentru definirea şi implementarea politicii referitoare la conservarea şi administrarea resurselor şi continentale, la acvacultură, la procesarea şi organizarea pieţei produselor pescăreşti, la structurile de pescuit şi acvacultură, revine autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultură, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
În linii mari, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură erau prevăzute în art. 4 alin. (1) şi constau în elaborarea strategiei naţionale şi a reglementărilor în domeniu, implementarea şi controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuţiile ce revin Agenţiei în exercitarea rolului său.
O analiză a prevederilor legale menţionate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuţiile Agenţiei ţineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime şi continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, şi de materializarea prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9-12). Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a căpătat atribuţia de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului şi de a încheia contracte de exploatare şi/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din O.U.G. nr. 23/2008, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte Agenţia Domeniilor Statului, la momentul respectiv, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură nu se suprapuneau şi nu înlăturau calitatea ei de succesor al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în drepturile şi obligaţiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de conţinut art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care nu numai că enunţa subrogaţia, dar şi detalia modul de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiţionale sau protocoale de predare-primire, după caz. Acelaşi efect, al golirii de conţinut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut şi interpretarea eronată pe care Agenţia Domeniilor Statului a dat-o art. 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.
Toate aceste considerente conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanţa de fond, că refuzul pârâtei de a încheia act adiţional a avut caracter nejustificat.
Împrejurarea că, pe parcursul litigiului, a intrat în vigoare Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, care a modificat din nou regimul pescuitului şi acvaculturii, nu impune o casare a sentinţei, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, aşa cum a solicitat recurenta iniţială.
În fundamentarea acestei concluzii, Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 317/2009 a fost publicată în M. Of. al României nr. 708/21.10.2009 şi a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 2009, cu câteva zile înainte de încheierea dezbaterilor în cauză (28 octombrie 2009) şi de pronunţarea sentinţei (04 noiembrie 2009).
Este adevărat că, în temeiul art. 2 din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile contractuale legate de exploatarea şi administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participaţiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiţionale în acest sens.
În această calitate, de succesor în drepturi şi obligaţii a Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a fost introdusă în cauză, în recurs, preluând poziţia procesuală de recurentă-pârâtă.
Sentinţa Curţii de apel nu este însă criticabilă pe motiv că ar fi fost pronunţată în contradictoriu cu un subiect de drept care nu mai avea, la acea dată, calitate procesuală, pentru că, aşa cum a menţionat Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în cererea de repunere pe rol la care s-a făcut referire la pct. 1.4 al deciziei, protocoalele de predare-primire prevăzute de art. 2 din Legea nr. 317/2009, în temeiul cărora transmisiunea a devenit efectivă, au fost încheiate ulterior pronunţării sentinţei, cu nr. 7197 din 23 noiembrie 2009 şi nr. 7192 din 23 noiembrie 2009, fiind aprobate prin Ordinul nr. 14 din 25 ianuarie 2010 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Prin urmare, succesorul în drepturi şi obligaţii a preluat litigiul în faza procesuală în care se afla în acel moment, urmând ca efectele hotărârii judecătoreşti să se producă direct asupra acestuia.
O ultimă remarcă se impune cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut referire în susţinerea propriului punct de vedere (decizia nr. 4557 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 şi 4 din O.U.G. nr. 23/2008, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură avea calitatea de a încheia actul adiţional).
Sub acest aspect, instanţa constată că decizia nr. 4557 din 22 octombrie 2009 a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 317/2009, când, aşa cum s-a arătat anterior în cuprinsul prezentei decizii, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Agenţiei Domeniilor Statului.
Or, în litigiul de faţă, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenţiei Domeniilor Statului, au fost eliminate posibilele consecinţe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuşi legiuitorul le-a adus corecţii semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an şi jumătate de la adoptarea acesteia din urmă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (succesor al Agenţiei Domeniilor Statului) împotriva sentinţei nr. 135/F din 04 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4323/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4349/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
