ICCJ. Decizia nr. 4356/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4356/2010
Dosar nr. 20975/3/2008
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la 04 martie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.M.D., să se constate existenţa calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că verificarea pârâtului, sub aspectul posibilei calităţi de lucrător sau de colaborator al Securităţii, a fost solicitată de către I.S., prin cererea din 07 februarie 2008, adresată Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul art. 3 lit. i) din O.U.G. nr. 24/2008.
Aşa cum rezultă şi din cuprinsul notei de constatare din 07 mai 2008, pârâtul a fost recrutat în vederea „acoperirii informative” a anului I de studiu din cadrul Facultăţii de Drept, cât şi pentru „acoperirea unor locuri şi medii frecventate de studenţi români şi străini”, iniţial, sub numele conspirativ „Burebista/Buerebista”.
Ulterior, în 1989, pârâtul este menţionat cu numele conspirativ „Alin” şi calitatea de persoană de sprijin. La data de 29 octombrie 1986, domnia sa a semnat un angajament olograf.
Reclamantul consideră că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de „colaborator al Securităţii”. Astfel, din înscrisurile deţinute, ar rezulta faptul că pârâtul a furnizat Securităţii informaţii privind unii participanţi la mişcarea studenţească de Ia Iaşi, din 1987, catalogată de Securitate ca un aşa-zis „act de dezordine”.
Ca urmare a acestor informaţii, conducerea universităţii a luat măsuri prin care „s-au prevenit unele acte de dezordine” şi „unele aspecte negative”; prin aceste acţiuni s-a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare. Mai mult, urmarea directă a informaţiilor furnizate în cele 12 materiale este aceea că „un element” a fost luat „în baza de lucru”, adică asupra acestuia s-a deschis cel puţin o acţiune de verificare, îngrădindu-se prin aceasta dreptul la viaţă privată.
Este evident că pârâtul avea reprezentarea urmărilor pe care le avea furnizarea respectivelor informaţii - datorită pregătirii sale şi mediului în care trăia - îndeplinindu-se, astfel, condiţia ca informaţiile sale să vizeze îngrădirea unui drept fundamental.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe art. 3 lit. i), art. 2 lit. b), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) ale O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul Ia propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, coroborate cu art. 31, art. 36 alin. (4), lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii adoptat prin hotărârea nr. 1/2008, precum şi pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
La 10 septembrie 2008, pârâtul a depus întâmpinare arătând că notele de analiză depuse la dosar nu sunt de natură să îl incrimineze în colaborarea cu Securitatea, câtă vreme textul art. 2 lit. b) face referire la consemnările făcute de lucrătorii Securităţii pe baza relatărilor verbale ale colaboratorului.
Or, în speţă, nu există niciun document, notă scrisă, raport scris de pârât, prin care să fie făcută dovada vreunui material informativ „pe baza căruia a fost luat un element în baza de lucru”, „cu valoare operativă” sau „de interes”.
A arătat că informaţiile existente la dosar au fost date în cursul propriei sale anchete, că el însuşi a fost supus presiunilor ca urmare a participării la mişcarea studenţească de la Iaşi, din 1987, că a semnat angajamentul spre sfârşitul lunii februarie 1987 sub influenţa presiunilor psihice şi şantajului la care a fost supus, că nu s-a luat nicio măsură administrativă sau disciplinară de conducerea universităţii împotriva studenţilor participanţi la protest, că notele prezentate nu indică persoana concretă care a fost subiectul pretinsei sale delaţiuni şi că nu a frecventat mediul studenţilor străini, nu a purtat discuţii apropiate cu studenţi străini aflaţi la studii în Iaşi.
La 08 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, şi, faţă de modificările aduse O.U.G. nr. 24/2008 prin Legea de aprobare nr. 293/2008, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, arătând că, în speţă, este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind furnizarea de informaţii Securităţii, dar nu şi cea de-a doua, întrucât informaţiile furnizate nu au fost de natură să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Notele de analiză întocmite de ofiţeri de securitate, care în consemnările lor fac o sinteză a 29 de materiale informative pe care le-a fi furnizat pârâtul, nu satisfac cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, text ce face referire la consemnările făcute de lucrătorii Securităţii pe baza relatărilor verbale ale colaboratorului.
De asemenea, a reţinut instanţa faptul că pârâtul a dat informaţii în cadrul unei proceduri de cercetare a sa, intrând astfel sub incidenţa art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 şi, în concluzie, neputând fi considerat colaborator al Securităţii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 655 din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima condiţie, cu privire la denunţarea unei activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, a fost reţinută şi de prima instanţă pentru că furnizarea de informaţii referitoare la manifestaţia de protest organizată de studenţii din Iaşi la 17 februarie 1987 reprezintă o asemenea acţiune şi chiar pârâtul a recunoscut prin conţinutul întâmpinării.
Cea de-a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestora, este îndeplinită deoarece este exclus ca pârâtul să nu fi realizat că, odată ce furniza informaţii despre o manifestaţie de protest la adresa regimului comunist, asupra persoanelor la care se refereau denunţurile urma să se desfăşoare o acţiune de instigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită, ceea ce presupune încălcarea dreptului la viaţă privată. Pe de altă parte, pârâtul ar fi putut să conştientizeze că Securitatea urmărea, în final, să îi împiedice, pe cei care aveau curajul de a-şi exprima nemulţumirile în public, de a şi le mai exprima în viitor, astfel că erau vizate încălcarea dreptului la liberă opinie.
În speţă, nu numai că s-a dovedit vizarea încălcării unor drepturi, ci chiar s-a dovedit că, urmare a informaţiilor date de pârât, o persoană a fost inclusă în „baza de lucru”, adică a fost o încălcare a dreptului la viaţă privată.
Cu toate acestea, instanţa de fond a respins acţiunea deşi a considerat că este îndeplinită prima condiţie, dar nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiţie.
Se invocă faptul că în practica judecătorească s-a stabilit că, atât timp cât este îndeplinită condiţia referitoare la furnizarea de informaţii despre atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie pentru că se conştientiza pericolul la care îi expunea pe cei la care se refereau informările.
Se critică soluţia instanţei de fond şi pentru că se referă constant la faptul că „nu s-a îngrădit” un anume drept, deşi legiuitorul se referă la vizarea încălcării şi nu la încălcarea propriu-zisă a dreptului.
Un alt argument al instanţei de fond potrivit căruia ulterior datei de 17 februarie 1987 nu s-ar mai fi înregistrat „acte de dezordine” şi nici „aspecte negative” este criticat deoarece acestea sunt efectul denunţurilor pârâtului, iar autorităţile au putut stăpâni situaţia ulterior.
S-a apreciat că nici susţinerile instanţei de fond potrivit cărora pârâtul ar fi dat informaţiile respective în anchetă nu pot fi reţinute deoarece pârâtul a fost recrutat de Securitate înainte de evenimentele din 17 februarie 1987 (angajamentul este semnat 29 octombrie 1986) şi nici nu există nicio referire că aceste informaţii au fost obţinute în anchetă.
Faţă de faptul că natura şi conţinutul datelor furnizate de către pârât rezultă din cuprinsul rapoartelor întocmite de ofiţerii Securităţii pe baza relatărilor verbale ale acestuia, se face referire la definiţia legală a colaboratorului Securităţii şi că legea a instituit o prezumţie relativă cu privire la conţinutul materialelor întocmite de foştii ofiţeri de Securitate, iar această prezumţie nu a fost răsturnată în speţă, chiar pârâtul a recunoscut, prin Întâmpinare şi a detaliat furnizarea de informaţii cu privire la protestul studenţesc de la Iaşi.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi, admiţând acţiunea, să se reţină existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe C.M.D.
Pârâtul C.M.D. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
S-a solicitat de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe C.M.D.
Instanţa de fond a respins acţiunea formulată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 42/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008 „Prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Textul presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
- persoana să fi furnizat informaţii, sub orice formă, organelor de Securitate, informaţii care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
- aceste informaţii furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pentru că şi instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită prima condiţie, dar nu este îndeplinită cea de-a doua, motivele de recurs se referă numai la această condiţie.
Însă, instanţa de recurs constată că susţinerile din motivele de recurs sunt nefondate pentru că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, respectiv vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Într-adevăr, legea nu cere să se facă dovada încălcării propriu-zise a acestor drepturi, ci să fie vizată încălcarea unor asemenea drepturi, însă în cauză nu s-a făcut dovada nici măcar a vizării încălcării unor drepturi.
Faptul că intimatul-pârât nu a vizat încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale este dovedit de împrejurarea că acesta a furnizat materiale informative cu caracter general, chiar şi atunci când a relatat după evenimentele din 17 februarie 1987.
Chiar în nota de analiză din 28 iulie 1987 se precizează că acesta furniza „de regulă, date de ordin general, fără a căuta să ajungă la cauzele de ordin subiectiv, la persoanele care au generat sau sunt pretabile la a genera o serie de evenimente ce pot aduce atingere securităţii statului”.
Nu pot fi reţinute susţinerile din motivele de recurs potrivit cărora dacă este îndeplinită condiţia referitoare la furnizarea de informaţii despre atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist ar fi îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, deoarece legea cere îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii şi nu există, neapărat, o consecinţă obligatorie îndeplinirea celei de-a doua condiţii numai pentru că este îndeplinită prima condiţie.
Este posibil, cum a fost şi cazul în speţă, să fie relatate activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist dar acestea să fie cu un grad mare de generalitate, să nu fie individualizate persoane care au săvârşit asemenea activităţi şi astfel cea de-a doua condiţie să nu fie îndeplinită.
Instanţa de fond a apreciat că pârâtul ar fi dat informaţii în anchetă, iar recurenta critică această susţinere deoarece angajamentul a fost semnat la 29 octombrie 1986, anterior evenimentelor din 17 februarie 1987.
Chiar dacă angajamentul a fost dat anterior evenimentelor din 17 februarie 1987, se poate observa că materialele infirmative se refereau la evenimentele din 17 februarie 1987 şi chiar pârâtul era unul dintre participanţi.
Referitor la prezumţia relativă de veridicitate cu privire la conţinutul materialelor întocmite de foştii ofiţeri de Securitate, instanţa de fond nu a contestat veridicitatea materialelor, ci chiar a stabilit că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum se recunoaşte în motivele de recurs.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 655 din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4351/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4358/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
