ICCJ. Decizia nr. 4359/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4359/2010
Dosar nr. 4972/2/2009
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând obligarea acestuia la soluţionarea dosarului de redobândire a cetăţeniei române nr. 242/2003, într-un termen rezonabil, scurt, obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin nesoluţionarea în termen rezonabil a dosarului, şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus, personal, la Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, cererea de redobândire a cetăţenie române şi actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale.
Reclamantul a mai arătat că de la data de 12 aprilie 2003, când în M. Of. nr. 423/12.04.2003 a fost publicat extrasul cererii sale, nu s-a mai întocmit niciun act care să ducă la finalizarea dosarului şi său şi redobândirea cetăţeniei.
A arătat reclamantul că, deşi Legea nr. 21/1991 nu stabilea, până la modificările aduse prin O.U.G. nr. 259/2009, un termen în care trebuie soluţionate cererile de redobândire a cetăţeniei române, această circumstanţă nu poate constitui temei pentru ca o cerere să rămână în nelucrare o perioadă de timp foarte mare (în speţă, aproximativ 6 ani), situaţie ce are ca urmare imposibilitatea pentru solicitanţi de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8, art. 10-12, art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 2, art. 8 şi art. 9 din O.G. nr. 27/2002, art. 8, art. 101, art. 12 şi art. 14 din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, art. 4 art. 5 şi art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei din 1997, ratificată prin Legea nr. 396/2002, art. 67, 68, 82, 83, 112 şi 113 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 octombrie 2009, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat să se constate că acţiunea a rămas fără obiect, arătând că urmare a completării dosarului reclamantului cu actele necesare, cererea de redobândire a cetăţeniei române de către reclamant a fost înaintată la Comisia pentru cetăţenie, care, în şedinţa din 25 septembrie 2009, a avizat-o pozitiv, propunând prin raportul întocmit aprobarea cererii de acordare a cetăţeniei române, raport ce a fost înaintat Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
La termenul din 10 decembrie 2010, reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind acordarea de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 4415 din data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să soluţioneze cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române prin emiterea în acest sens a ordinului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Curtea a mai obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit adresei din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul Justiţiei, cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 25 septembrie 2009.
Emiterea avizului de către Comisia pentru cetăţenie reprezintă o etapă în procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, procedură ce se finalizează cu emiterea ordinului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti de redobândire a cetăţeniei române, care se publică în M. Of. al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 13-18 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea a constatat că acţiunea promovată de reclamant nu a rămas fără obiect, întrucât procedura de soluţionare a cererii nu a fost finalizată, motiv pentru care a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că intimatul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat soluţionarea dosarului de redobândire a cetăţeniei române nr. 242/2003, soluţionare materializată în speţă prin avizul pozitiv acordat de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 25 septembrie 2009.
A arătat recurentul că, prin obligarea sa la emiterea ordinului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti privind redobândirea de către reclamant a cetăţeniei române, prima instanţă a acordat, practic, mai mult decât s-a cerut.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Astfel, potrivit adresei din 02 februarie 2010 emisă de Ministerul Justiţiei, cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de intimatul-reclamant a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 25 septembrie 2009.
Comisia pentru cetăţenie a întocmit un raport în care a menţionat îndeplinirea condiţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei române, raport ce urmează a fi înaintat Ministrului Justiţiei, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 21/1991.
Potrivit adresei depuse de către recurent, cererea intimatului de redobândire a cetăţeniei române a fost inclusă într-un ordin de redobândire a cetăţeniei române, ordin ce urma a fi înaintat Ministrului Justiţiei pentru semnat.
Dispoziţiile Legii nr. 21/1991 prevedeau că „aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al Ministrului Justiţiei, care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru cetăţenie” (art. 11 din lege). „Comisia pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege” (art. 13). „Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei. Raportul însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei va fi înaintat Ministrului Justiţiei” (art. 17). „Ministrul Justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite în termen de 30 de zile calendaristice ordinul de redobândire a cetăţeniei române” (art. 18).
Potrivit dispoziţiilor legale astfel indicate şi detaliate, „soluţionarea dosarului” solicitată de reclamantul-intimat Comisiei pentru cetăţenie constă în analizarea de către Comisie a cererii şi documentelor depuse şi se finalizează cu întocmirea raportului de avizare care este înaintat Ministrului Justiţiei pentru emiterea ordinului.
Astfel, faţă de conţinutul adresei din 30 septembrie 2009 depusă de către recurent, este evident că înainte de a se pronunţa instanţa de fond dosarul intimatului-reclamant fusese deja „soluţionat” în sensul ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale arătate mai sus şi în condiţiile în care acesta nu solicitase obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române de către reclamantul-intimat excede limitelor învestirii sale prin capătul principal de cerere formulat de către acesta.
Înalta Curtea constată şi că, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 5/2010, aprobată cu modificări de Legea nr. 112/2010, Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nu mai are în prezent competenţa de a emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române, acestea revenind Autorităţii pentru Cetăţenie, aspect de natură a pune în imposibilitate de executare o atare obligaţie stabilită prin hotărâre judecătorească.
În aceste condiţii, constatând că prima instanţă în mod eronat a respins excepţia rămânerii fără obiect a cauzei şi a dispus obligarea pârâtului Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române cu excederea limitelor învestirii sale, în temeiul art. 3041 şi 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de către recurentul-pârât, modificând sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4415 din data de 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii reclamantului C.P. ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4358/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4360/2010. Contencios → |
|---|
