ICCJ. Decizia nr. 4372/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4372/2010
Dosar nr. 2393/54/2009
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2009 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând constatarea ca fiind falsă a menţiunii reţinute pe verso-ul adresei din 25 iunie 1998 a cărui emitent este pârâtul, menţiune potrivit căreia reclamantul a luat la cunoştinţă despre împrejurarea trecerii sale în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998, şi pe cale de consecinţă desfiinţarea înscrisului astfel falsificat.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că înscrisul menţionat reţine împrejurarea că la data de 26 iunie 1998 reclamantul a luat cunoştinţă despre măsura trecerii sale în rezervă, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998.
În cadrul dosarului având ca obiect anularea Ordinului Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998, în susţinerea excepţiei tardivităţii promovării acţiunii, pârâtul a depus în copie adresa menţionată, pretinzând că ar fi conformă cu cea aflată în dosarul de cadre din 06 iulie 1998.
A arătat reclamantul că instanţa învestită cu cererea sa de anulare a Ordinului Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998 a admis excepţia tardivităţii promovării acţiunii, raportat la momentul în care, potrivit înscrisului depus în cauză de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, reclamantul ar fi luat cunoştinţă de actul atacat.
Reclamantul a învederat Curţii faptul că menţiunea contestată este falsă şi că secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Craiova este competentă material a constatat caracterul fals al acestei menţiuni în considerarea faptului că aceleiaşi instanţe i-au revenit atribuţii de soluţionare a fondului cauzei ce a vizat anularea ordinului şi întrucât acţiunea publică, penală, s-a prescris.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 184 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată la data de 02 septembrie 2009, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului faţă de chiar prevederile art. 184 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de acesta în fundamentarea susţinerilor sale.
La termenul din data de 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a ridicat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 479 din data de 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.I. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca o consecinţă a constatării unei menţiuni false aplicate acestuia, fiind inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.I. solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 8 raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că, dacă ar fi apreciat că o asemenea cerere nu este de competenţa sa materială, ar fi trebuit, faţă de dispoziţiile art. 159 C. proc. civ., să pună această problemă în discuţia părţilor şi să procedeze potrivit art. 158 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Obiectul acţiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în esenţă, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.
Instanţa, soluţionând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
În acest context, Înalta Curte reţine că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunţate.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care se punea în vedere PPF Porţile de Fier I să-l invite pe reclamant pentru a lua la cunoştinţă, sub semnătură, de faptul trecerii sale în rezervă.
Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca o consecinţă a constatării unei menţiuni false aplicate acestuia, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.
Înalta Curte reiterează argumentele instanţei de fond privind faptul că dispoziţiile art. 184 C. proc. civ. nu pot constitui motive de drept ale obiectivului cererii de chemare în judecată, întrucât aceste dispoziţii privesc procedura administrării dovezilor într-o cauză aflată deja pe rolul instanţei de judecată şi incidentele care pot apărea în cursul acestei proceduri.
Înalta Curte constată ca neîntemeiate şi susţinerile recurentului privind incidenţa dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., întrucât în cauză nu se pune în discuţie problema competenţei instanţei în sensul avut în vedere de aceste dispoziţii.
În mod nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziţii legale disparate şi fără utilitate sau relevanţă în prezenta cauză pentru a compensa decăderea legală din dreptul de a înlătura efectele actului administrativ, decădere datorată exclusiv lipsei sale de diligenţă, aşa cum recunoaşte şi recurentul.
În aceste condiţii, faţă de cele arătate mai sus şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul C.I. împotriva sentinţei civile nr. 479 din data de 04 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4370/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4374/2010. Contencios → |
|---|
