ICCJ. Decizia nr. 4378/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4378/2010
Dosar nr. 3166/54/2009
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 911 din 09 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Orşova şi Primăria Municipiului Orşova, fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariu de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, aferente perioadei 01 iulie 2005-30 noiembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a avut calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Orşova în perioada 01 martie 2005-30 noiembrie 2008 şi nu a primit pe această perioadă suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prima instanţă a constatat că dreptul funcţionarului public la plata suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ce fac parte din salariul funcţionarului public, a fost prevăzut de lege începând cu data de 01 ianuarie 2004, dată de la care se aplicau dispoziţiile art. 29 (actual art. 31) ale Legii nr. 188/1999, republicată, şi a fost suspendat până la data de 01 ianuarie 2007, succesiv, prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, şi în continuare prin O.G. nr. 2/2006, până la data de 31 decembrie 2006.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale întrucât dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanţă şi deci un bun, de care reclamanţii au fost lipsiţi prin suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 29 (actual art. 31) din Legea nr. 188/1999.
A mai apreciat instanţa că dreptul la acţiune al reclamantului nu este prescris pentru perioada 01 martie 2005-02 februarie 2006 întrucât dispoziţiile legale care au suspendat plata acestor suplimente au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii suplimentelor prevăzute de art. 29 (actual art. 31) alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Orşova şi Primarul Municipiului Orşova, solicitând modificarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Au susţinut recurenţii-pârâţi că drepturile pretinse de către intimatul-reclamant nu pot fi acordate retroactiv, cu atât mai mult cu cât au fost suspendate prin actele normative ce au reglementat salarizarea.
Prin decizia civilă nr. 4412 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Orşova şi Primarul Municipiului Orşova împotriva sentinţei civile nr. 911 din 09 martie 2009 a Tribunalului Mehedinţi şi a modificat această sentinţă în sensul respingerii cererii reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptăţit funcţionarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Instanţa de recurs a apreciat că statutul funcţionarilor publici, prin art. 31 alin. (1), stabileşte cadrul general al salarizării funcţionarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
Întrucât statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor băneşti solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale este fără susţinere legală.
În atare situaţie, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanţei o creanţă al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoaşterea vocaţiei generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final – punerea în executare. Pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanţă a sporurilor în raport cu diverse criterii ar reprezenta o depăşire a atribuţiilor şi limitelor puterii judecătoreşti.
A mai arătat instanţa de control judiciar că deşi jurisprudenţa Curţii de Apel Craiova în această materie a fost anterior contrară soluţiei adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant P.I., cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 alin (2) C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, revizuentul a susţinut că acţiuni având acelaşi obiect, formulate de către colegi ai intimatului, au fost admise de către Curtea de Apel Craiova, ceea ce a creat hotărâri potrivnice date de aceeaşi instanţă, şi se impune astfel anularea celei din urmă hotărâri, şi anume decizia civilă nr. 4412 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rejudecarea recursului său şi, pe fond, admiterea cererii sale.
Prin decizia nr. 43 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât, faţă de prevederile art. 323 alin (2) C. proc. civ., declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte, astfel învestită, examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate:
Revizuirea, fiind o cale de atac extraordinară de retractare, se poate exercita numai in cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menţionat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
În cauza de faţă, revizuentul a înţeles să invoce soluţiile potrivnice pronunţate de aceeaşi instanţă, însă în cauze diferite, având ca părţi persoane diferite (acest fapt este de altfel asumat chiar de către revizuent, care în dezvoltarea motivelor cererii sale de revizuire arată că soluţia potrivnică celei date în hotărârea a cărei revizuire o cere a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova cu privire la drepturi salariale solicitate de colegii săi).
Cum prevederile art. 322 pct. 7 au un caracter imperativ, interpretarea şi aplicarea lor este strictă, astfel încât în lipsa oricăruia dintre elementele triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, cererea de revizuire devine inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de către revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 4412 din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4385/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
