ICCJ. Decizia nr. 4374/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4374/2010
Dosar nr. 469/33/2010
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 27 mai 2009, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin care reclamantul a fost eliberat din funcţie, repunerea sa în funcţia deţinută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării efective. A mai cerut reclamantul, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, precum şi suspendarea executării Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 367 din 23 aprilie 2009.
A arătat reclamantul că deţine calitatea de funcţionar public, de la data de 06 iunie 2006, fiind numit în funcţia publică de director executiv adjunct al Casei de Pensii Bistriţa-Năsăud. Actele a căror suspendare o solicită au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la modul de adoptare şi cu încălcarea drepturilor sale reglementate la nivel constituţional, reclamantul ridicând şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
Prin întâmpinarea depusă la 12 iunie 2009, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de aspectul că Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, iar faţă de cererea reclamantului de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii, având în vedere că actul normativ respectiv nu este act administrativ susceptibil de anulare sau suspendare pe calea contenciosului administrativ.
Aceleaşi excepţii au fost invocate şi de către pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea depusă la 19 iunie 2009.
A mai susţinut pârâtul Guvernul României că O.U.G. nr. 37/2009 a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, scopul acestui act normativ fiind reducerea cheltuielilor bugetare. Situaţia extraordinară ce a determinat emiterea acestei ordonanţe a fost generată de necesitatea îmbunătăţirii şi completării cadrului normativ şi instituţional existent privind eficientizarea activităţii administraţiei publice, pentru serviciile publice deconcentrate din cadrul ministerelor.
Prin încheierea civilă nr. 16 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond.
Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii formulată de pârâtul Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cele două autorităţi pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză, fiecare fiind emitentul unuia dintre cele două acte a căror suspendare se solicită, respectiv Guvernul României pentru O.U.G. nr. 37/2009, iar Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009, coparticiparea procesuală fiind divizibilă şi impunându-se pentru o mai bună administrare a justiţiei.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de Apel Cluj a constatat că aceasta este fondată prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României. În acest sens a reţinut prima instanţă că ordonanţele Guvernului sunt acte normative cu putere de lege, emise în temeiul delegării legislative acordate de Parlamentul României, neexistând vreo dispoziţie legală care să permită suspendarea executării acestora şi nefiind acte cu caracter administrativ emise în executarea legii.
Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a constatat că încetarea intempestivă a raportului de serviciu, pentru motive neimputabile funcţionarului public, numit anterior în funcţia publică de conducere pentru un anumit interval de timp, determinat, încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparenţă de nelegalitate în privinţa actului contestat.
Prin această împrejurare, a concluzionat instanţa, s-a creat în mod cert şi o pagubă iminentă funcţionarului public în cauză, de natură patrimonială, constând în diminuarea indemnizaţiei ca urmare a schimbării unilaterale a poziţiei ierarhice, dintr-o funcţie de conducere într-una de execuţie, dar şi de natură nepatrimonială.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale care a arătat că Ordinul nr. 367 din 23 aprilie 2009 a fost emis de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale astfel că în mod greşit s-a considerat că acest minister este emitentul actului dedus judecăţii.
Prin decizia nr. 5770 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi s-a casat încheierea civilă nr. 16 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu menţiunea de a se stabili cadrul procesual adecvat şi a se cita emitentul actului administrativ a cărei suspendare s-a solicitat. Înalta Curte a arătat că emitentul actului administrativ vătămător pentru reclamantul-intimat şi a cărui suspendare de executare a şi fost solicitată în cauză nu este autoritatea recurentă, chemată în judecată şi în contradictoriu cu care a şi fost pronunţată Încheierea atacată, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ci o altă autoritate care însă nu a figurat şi nici nu a fost citată în cauză, mai cu seamă că prima instanţă, în chiar considerentele încheierii atacate a menţionat că emitentul ordinului nr. 35/2009 ar fi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, a admis în parte cererea de suspendare formulată de către reclamant şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a arătat că prin sentinţa 34 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 975/33/2009 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul C.T. şi s-a dispus anularea ordinului a cărei suspendare se cere pe motivul că ordonanţa în baza căreia a fost emis acest ordin, a fost declarată neconstituţională.
Declararea ca neconstituţională a actului normativ în baza căruia s-a emis ordinul, este de natură să creeze o îndoială şi asupra actului administrativ ce a pus în aplicare prevederile acestei ordonanţe şi prin care a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului.
Aşa fiind, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite respectiv atât cazul bine justificat constând în îndoiala asupra egalităţii actului administrativ, cât şi paguba iminentă constând în încetarea funcţiei publice cu înlăturarea retribuţiei primite, astfel că cererea de suspendare este justificată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond deoarece nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 357 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, iar natura măsurii dispuse prin actul atacat nu constituie, prin ea însăşi, un caz bine justificat, motivele de nelegalitate ale ordinului presupun cercetarea în profunzime a fondului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că suspendarea executării este o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţia a căror îndeplinire i-ar aduce intimatului-reclamant un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, iar O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru desfiinţarea funcţiei publice, nu poate fi calificată drept prejudiciu material şi nici pierderea drepturilor de natură salarială aferente acestei funcţii.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
Intimatul-reclamant a depus la dosar precizări şi a arătat că prin decizia civilă nr. 4017 din 01 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei civile nr. 34/2010 a Curţii de Apel Cluj, iar prin Ordinul nr. 500 din 09 iulie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, începând cu 12 iulie 2010, acesta a fost reîncadrat în funcţia publică de director executiv adjunct – Direcţia Stabiliri şi Plăţi Prestaţii, ordin care a fost depus la dosar.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii aflate pe rolul instanţei de fond l-a constituit suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale prin care reclamantul C.T. a fost eliberat din funcţia publică de director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea ordinului.
În faţa instanţei de recurs s-au prezentat dovezi din care rezultă că cererea ce a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 34/2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4017 din 01 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Având în vedere că în prezenta cauză se solicită suspendarea executării unui ordin până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare şi cum această acţiune a fost soluţionată irevocabil, recurenta nu mai are intere în soluţionarea prezentului recurs.
Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a acţiunii civile, fiind tocmai folosul practic pe care-l urmăreşte cel care promovează acţiunea.
Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii şi ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.
În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Cum în speţă, aşa cum am arătat, nu mai există un interes pentru că acţiunea în anulare a fost soluţionată irevocabil, recursul declarat va fi respins ca lipsit de interes.
Fiind soluţionat prin constatarea lipsei de interes nu vor mai fi analizate motivele de recurs invocate.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 191 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4372/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4375/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
