ICCJ. Decizia nr. 4388/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4388/2010
Dosar nr. 649/39/2008
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Suceava şi A.N.A.F., anularea deciziei nr. 265 din 14 august 2008 emisă de A.N.A.F., a raportului de inspecţie fiscală parţială din 18 martie 2008 şi a deciziei de impunere din 19 martie 2008 emise de pârâta D.G.F.P. Suceava.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere indicate s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 10.555.592 RON din care 5.930.108 RON reprezintă accize pentru distilatul de mere aflat în stoc la data de 31 ianuarie 2006 şi 4.625.484 RON majorări de întârziere aferente obligaţiei de plată suplimentare.
Mai arată reclamanta că la baza constatărilor organelor fiscale a stat decizia nr. 11 din 23 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate prin care a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 şi că, urmare acestui fapt, aceasta ar datora accizele aferente produsului distilat de mere aflat în stoc, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (7), art. 218 din Legea nr. 571/2003 şi pct. 17 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.
Susţine reclamanta că faţă de împrejurarea că i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit nu poate fi subiect al raportului juridic fiscal şi nici plătitor de accize, invocând în această susţinere şi decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a clarificat faptul că persoana fizică sau persoana juridică ce nu este antrepozitar autorizat sau, în cazul produselor prevăzute de art. 207 C. fisc., operator economic în sensul art. 209 C. fisc., nu are calitatea de plătitor de accize.
Mai arată reclamanta că, din cantitatea totală de 6.937,75 hI distilat fructe indicată de organele de control ca fiind evidenţiată în stocul scriptic al unităţii la data de 31 ianuarie 2006, o cantitate de 6.368,98 hI reprezintă stocuri anterioare datei de 31 decembrie 2003, iar potrivit dispoziţiilor pct. 38 alin. (7) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 221 C. fisc., acciza devine exigibilă la momentul livrării produselor.
Prin precizările depuse la dosar la data de 30 octombrie 2009 reclamantă arată că la data de 13 iulie 2009 în prezenţa delegatului Administraţiei Finanţelor Publice au fost prelevate 144 probe din stocul de produse pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a accizelor în vederea expertizării acestor produse şi că, în urma analizelor efectuate de Laboratorul de Oenologie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi s-a constatat, pe de o parte, că probele supuse analizelor au concentraţii alcoolice diferite variind între 12,85% şi 59%, iar pe de altă parte, că produsele în discuţie sunt improprii consumului şi nu pot fi recuperate, recomandându-se distrugerea acestora.
Mai precizează reclamanta că un produs impropriu consumului nu este accizabil, concluzie confirmată şi de reglementarea cuprinsă la art. 192 alin. (1) C. fisc.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 247 din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea având ca obiect anulare act de control taxe şi impozite formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 265 din 14 august 2008 emisă A.N.A.F., raportul de inspecţie fiscală parţială din 18 martie 2008 şi decizia de impunere din 19 martie 2008 întocmite de pârâta D.G.F.P. Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 162 C. fisc., accizele reprezintă taxe speciale de consum, iar toate produsele alcoolice accizabile, astfel cum sunt ele definite în cuprinsul art. 169-173 C. fisc. şi în nomenclatura combinată sunt destinate consumului. per a contrario, un produs impropriu consumului nu este accizabil, concluzie ce poate fi trasă şi din reglementarea cuprinsă în art. 192 alin. (1) C. fisc., potrivit căruia, pentru băuturile alcoolice retrase de pe piaţă dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului, accizele plătite pot fi restituite.
Prin urmare, a mai reţinut instanţa de fond, intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu fi percepute accize pentru produsele improprii consumului, încât nu există nicio raţiune pentru care, în cazul unor astfel de produse pentru care acciza nu a fost plătită, aceasta să fie totuşi percepută pentru ca apoi să fie restituită.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 247 din 16 noiembrie 2009 a declarat recurs D.G.F.P. Suceava, în calitate de mandatar a A.N.A.F., sentinţă considerată nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs s-a arătat că analiza organoleptică a probelor prelevate urmare desigilării bunurilor mobile sechestrate s-a făcut la data de 13 iulie 2009, deci după mai mult de un an de la data efectuării controlului, fiind evident că produsele nu mai puteau prezenta aceleaşi grade de concentraţii alcoolice, astfel că proba nu este relevantă şi nu poate fi reţinută de instanţa de recurs.
S-a invocat faptul că Laboratorul de Oenologie funcţionează în cadrul Disciplinei de Enologie a Facultăţii de Horticultură în vederea executării de analize pentru vinuri, fiind abilitat să elibereze buletine de analize şi documente vamale, dar nu putea analiza alcool etilic.
Mai mult, s-a arătat că rapoartele de încercare nu cuprind nicio menţiune cu privire la rezultatul analizei din care să rezulte că respectivele produse accizabile ar fi improprii consumului, ci numai în adresa de înaintare către Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură s-a menţionat acest fapt, iar reclamanta nu a produs, la data efectuării controlului, nicio probă în legătură cu faptul că produsele accizabile aflate în stoc ar fi improprii consumului.
Se critică soluţia instanţei de fond şi pentru că nu s-a ţinut seama de faptul că stabilirea de accize s-a făcut în temeiul art. 192 alin. (7) C. fisc. ca urmare a revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru societate şi nu ca urmare a desfăşurării unor operaţiuni de comercializare de produse accizabile, iar data revocării autorizaţiei – 23 ianuarie 2006, este data la care acciza a devenit exigibilă.
În ceea ce priveşte cantitatea de 6.368,98 hl, autoritatea de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Suceava a comunicat A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor faptul că această cantitate nu se a află în alte locaţii decât în antrepozitul fiscal şi, de aceea, în mod legal s-au stabilit obligaţii de plată reprezentând accize şi majorări de întârziere în sarcina reclamantei.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca nefondate.
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a contestat raportul de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Suceava prin care s-a stabilit cuantumul accizelor devenite exigibile în luna ianuarie 2006 pentru produsul distilat din mere aflat în stocul antrepozitarului Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură deoarece prin decizia nr. 11 din 23 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003.
Organele fiscale au avut în vedere prevederile art. 192 alin. (7) C. fisc. şi au stabilit accize în sumă de 5.930.108 RON şi majorări de întârziere de 4.625.484 RON.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantei având în vedere faptul că s-au prezentat probe din care rezultă că produsele pentru care s-au calculat accize sunt improprii recursului şi nu pot fi valorificate sau recuperate.
Potrivit art. 192 alin. (7) C. fisc. „în cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă ori se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizaţiei pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum”.
În cauză, recurenta invocă aceste dispoziţia, dar nu a precizat că textul pentru a fi aplicat, cere şi condiţia ca produsele accizabile să poată fi eliberate pentru consum.
Este adevărat că prin decizia nr. 11 din 23 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, însă pentru ca acciza să devină exigibilă la acea dată – 23 ianuarie 2006, chiar art. 192 alin. (7) C. fisc. cere ca aceasta să poată fi calculată numai pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.
La dosar au fost depuse probe din care rezultă că produsele pentru care au fost stabilite accize sunt improprii recursului.
Eşantioanele au fost recoltate şi supuse analizelor de laborator cu acordul organelor fiscale prin desigilare şi apoi resigilarea recipienţilor.
Organele fiscale nu au dovedit, la încheierea actelor de control, că produse pentru care au stabilit obligaţia de plată a accizelor puteau fi eliberate pentru consum, mai ales că reclamanta a susţinut că produsele erau depozitate din anul 2003, revocarea autorizaţiei s-a făcut în 2006, iar controlul în anul 2008.
Ar fi de precizat şi faptul că, în faţa instanţei de fond, organele fiscale nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici alte vicii ale probelor administrate.
Totuşi, în raport de criticile din recurs ce vizează neconcordanţa între data emiterii raportului (08 iunie 2009) şi data primirii eşantionului (13 iulie 2009) se constată, în raport de data întocmirii procesului-verbal de desigilare-sigilare (13 iulie 2009), este posibilă existenţa unei simple erori materiale pentru că adresa către Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură este datată 06 august 2009.
În motivele de recurs se fac referiri la apărările iniţiale ale reclamantei şi pentru că instanţa de fond nu le-a reţinut în motivarea hotărârii, se constată că nici instanţa de recurs nu le poate analiza.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Suceava, în calitate de mandatară a A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 247 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4387/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4392/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
