ICCJ. Decizia nr. 4398/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4398/2010
Dosar nr. 6394/2/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 09 iulie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.V.I. SRL a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi D.G.F.P. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea deciziei nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de D.G.F.P. Bucureşti – Serviciul Soluţionare Contestaţii;
- obligarea pârâtei D.G.F.P. Bucureşti să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva măsurilor dispuse prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008 emisă în baza procesului-verbal de control din 30 octombrie 2008, prin care au fost stabilite obligaţii de plată suplimentare în suma totală de 757.336,97 RON;
- anularea procesului-verbal de control din 30 octombrie 2008, în baza căruia a fost emisă decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008, pentru suma de 757.336,97 RON; în cazul în care se va admite capătul 2 de cerere, anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 octombrie 2008, ca act subsecvent procesului-verbal atacat, emis în baza acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin decizia de soluţionare a contestaţiei în mod greşit s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, deoarece organul fiscal nu a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
Susţine reclamanta că, dimpotrivă, controlul fiscal a fost efectuat în baza documentelor primite cu adresa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, că din motivarea Serviciului de Soluţionare a Contestaţiilor nu rezultă că infracţiunea pretins săvârşită ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce va fi dată în procedura administrativă, că decizia nu este motivată, nu menţionează pretinsele fapte săvârşite, nu face încadrarea juridică a acestora şi nu stabileşte raportul de cauzalitate ce ar putea exista între elementele constitutive ale infracţiunilor şi sumele de bani determinate în sarcina sa.
Mai susţine reclamanta că simpla afirmaţie că a fost sesizat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, nu este de natură să determine suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 din acţiune, pe care le-a respins ca inadmisibile;
- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă;
- a anulat decizia nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Bucureşti şi a obligat-o pe pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 de cerere, Curtea de apel a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, actul administrativ emis de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei administrative. Astfel, atâta timp cât nu s-a finalizat procedura de soluţionare a contestaţiei de către organul administrativ competent, nu este posibilă analizarea fondului cauzei de către instanţa de judecată, respectiv examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de regularizare şi a procesului-verbal de control ce a stat la baza emiterii deciziei, deoarece O.G. nr. 92/2003 condiţionează acţiunea în contencios administrativ având ca obiect aceste acte, de emiterea unei decizii în procedura administrativă.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu organele fiscale au sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, ci controlul a fost efectuat ca urmare a adresei primită de la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, împrejurare menţionată în decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei.
A mai reţinut instanţa că, după finalizarea controlului, organul vamal a emis adresa din 18 noiembrie 2008 prin care a comunicat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti actele de control încheiate cu privire la societatea reclamantă şi la SC S.V.I. SRL, însă cu precizarea că adresa este emisă ca urmare a adresei D.I.I.C.O.T. privind verificarea valorilor declarate de cele două societăţi la importurile de la furnizori din Olanda şi Italia.
Totodată, instanţa a reţinut că atât în decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei, cât şi prin întâmpinare, D.G.F.P. Bucureşti a precizat că adresa din 18 noiembrie 2008 a fost transmisă D.I.I.C.O.T. pentru continuarea verificărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de documente falsificate la autorităţile vamale, prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, ceea ce înseamnă că, anterior efectuării controlului fiscal, D.I.I.C.O.T. desfăşura cercetări penale cu privire la această infracţiune, motiv pentru care nu se poate reţine că organul vamal, care a întocmit procesul-verbal de control şi a emis decizia de regularizare contestată, ar fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 443 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi D.G.F.P. Bucureşti.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă, întrucât condiţia impusă de textul de lege se referă la existenţa unei cauze penale, fapt confirmat prin adresa din 05 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se precizează că lucrarea penală nr. 67D/P/2006 se află în curs de cercetare şi nu poate fi pusă la dispoziţia instanţei de contencios administrativ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă D.G.F.P. Bucureşti critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa că organele fiscale nu au sesizat organele penale. În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că, în urma verificării realităţii valorii de tranzacţie declarate de societatea reclamantă pentru operaţiunile vamale de import, organul vamal a întocmit procesul-verbal de control şi, prin adresa din 18 noiembrie 2008, a sesizat D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti pentru continuarea verificărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de documente fiscale la autorităţile vamale prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.
Susţine recurenta-pârâtă D.G.F.P. Bucureşti că, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., hotărâtoare este legătura dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ, respectiv constatarea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006 ar influenţa situaţia debitelor datorate bugetului de stat de către recurenta-reclamantă, şi că este irelevant dacă verificările au avut loc la iniţiativa organelor penale sau vamale, astfel că, în mod greşit şi dând dovadă de un formalism excesiv, a reţinut instanţa de fond că procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei ar putea fi suspendată numai dacă sesizarea organelor penale s-a făcut de către organele vamale.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi în funcţie de cadrul legal aplicabil, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din expunerea anterioară, reclamanta a solicitat anularea deciziei prin care organul competent a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC S.V.I. SRL împotriva deciziei de regularizare, până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
Este necontestat de către părţi faptul că societatea a fost supusă controlului cu privire la realitatea valorii de tranzacţie pentru o serie de 12 operaţiuni de import, control efectuat ca urmare a adresei D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti referitoare la „o lucrare penală în curs de cercetare”.
Rezultă astfel că, anterior declanşării controlului efectuat la SC S.V.I. SRL, finalizat prin întocmirea procesului-verbal de control în baza căruia a fost emisă decizia de regularizare, pe rolul organelor de cercetare şi urmărire penală se afla lucrarea nr. 67/D/P/2006.
De asemenea, rezultă cu claritate şi este necontestat de către părţi faptul că organele de urmărire penală au solicitat organelor vamale să efectueze un control la SC S.V.I. SRL şi să comunice rezultatele controlului efectuat.
Conform dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.:
„Art.214. - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă
(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”
Din interpretarea dispoziţiilor citate, rezultă că suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă se poate dispune în situaţia în care organul fiscal care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, iar nu şi în ipoteza în care organul de urmărire penală a solicitat organului fiscal să efectueze un control cu privire la anumite operaţiuni fiscale, fără a oferi precizări suplimentare.
De altfel, în cauză, D.I.I.C.O.T., prin adresa din 10 martie 2009, a comunicat Autorităţii Naţionale a Vămilor că anumite „documente care privesc lucrarea penală în curs de cercetare nu pot fi înaintate instanţei de contencios administrativ, motivat de faptul că instanţa este învestită cu judecarea modului în care au fost efectuate activităţile de control şi nu cu privire la modul de sesizare pentru desfăşurarea activităţilor specifice”.
De altfel, din probatoriul administrat nu rezultă cine este subiectul activ al infracţiunii de folosire de documente fiscale la autorităţile vamale prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, sub aspectul căreia se efectuează activitatea de cercetare penală, şi dacă săvârşirea acestei infracţiuni are legătură certă cu operaţiunile de import desfăşurate de SC S.V.I. SRL ori poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Or, rezultă cu evidenţă că organele fiscale nu au constatat ele însele, ca urmare a controlului efectuat la SC S.V.I. SRL, existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, ci s-au raportat exclusiv la existenţa pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti a Dosarului nr. 67D/P/2006, dar în absenţa unor date concrete referitoare la persoana/persoanele cercetate şi de natură a justifica raportul de dependenţă între soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă şi desfăşurarea activităţilor de cercetare/urmărire penală.
În concluzie, atâta timp cât din probatoriul administrat nu rezultă că organele fiscale sau vamale au sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., motiv pentru care decizia nr. 41 din 04 februarie 2009 emisă de D.G.F.P. Bucureşti – Serviciul Soluţionare Contestaţii se vădeşte a fi nelegală.
Sentinţa pronunţată de Curtea de apel este temeinică sub aspectul respingerii, ca inadmisibile, a capetelor de cerere 2 şi 3 şi în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că, faţă de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. civ., poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai decizia privind soluţionarea contestaţiei împotriva actelor administrativ fiscale, iar nu în mod direct actul administrativ fiscal, reprezentat de în speţă de decizia de regularizare sau raportul de inspecţie fiscală.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi D.G.F.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 443 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4395/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4402/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
