ICCJ. Decizia nr. 4416/2010. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4416/2010
Dosar nr. 2358/2/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 martie 2009 şi precizată la data de 21 octombrie 2009, reclamanta SC A.T.A. SA a chemat în judecată pe pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 60475 din 24 februarie 2009 emisă de pârâtă şi să o oblige pe aceasta să îi plătească despăgubiri în cuantum de 2.566,75 RON, în calitate de administrator al Fondului de Garantare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin decizia contestată, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a respins la plată suma de 2.566,75 RON plătită de SC A.T.A. SA cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO, în dosarul de daună nr. X.
În motivarea deciziei s-a reţinut că SC A.T.A. SA nu a depus la dosarul de daună acordul asiguratului RCA sau al vinovatului de producerea accidentului pentru ca plata să se realizeze pe cale amiabilă şi nici nu a depus o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul RCA să fie obligat la plata despăgubirii.
Reclamanta susţine că refuzul pârâtei este neîntemeiat faţă de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 503/2004, conform cărora pârâta este îndreptăţită să efectueze plăţi din Fondul de Garantare ca urmare a faptului că, în speţă, a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de deschidere a procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare C. SA.
Mai susţine reclamanta că pârâta în mod neîntemeiat a refuzat plata despăgubirii, invocând lipsa acordului asiguratului RCA, în condiţiile în care, la data emiterii deciziei contestate, potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 136/1995, astfel cum au fost modificate, nu mai este necesar acordul asiguratului RCA pentru plata despăgubirii pe cale amiabilă.
A mai susţinut reclamanta că, şi în ipoteza în care nu ar opera modificarea adusă dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 136/1995, în condiţiile în care creanţa SC A.T.A. SA nu a putut fi recuperată pe cale amiabilă de la SC C. SA, când această societate a fost declarată în faliment, nu se mai poate pune în discuţie aspectul pur formal al acordului asiguratului RCA, atât timp cât s-a făcut dovada îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale şi ale prevederilor art. 49 din Legea nr. 135/1996, iar pârâta îndeplineşte, potrivit art. 60 din Legea nr. 136/1995, rolul de garant al plăţii indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurări.
Totodată, reclamanta susţine că, şi în ipoteza în care s-ar impune obţinerea acordului asiguratului RCA pentru plata despăgubirii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 136/1995, conform cărora „despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49, pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească”, astfel că, odată deschisă calea acţiunii în justiţie, nu mai prezintă relevanţă dacă există sau nu acordul asiguratului RCA, deoarece despăgubirea urmează a fi stabilită prin hotărâre judecătorească.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 603 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 198 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, la data de 03 februarie 2005, în Dosarul nr. 986/2004, instanţa a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 64/1995, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară împotriva debitoarei SC C. SA, urmând ca, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 503/2004, să fie aplicate dispoziţiile acestei legi.
În raport cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, reclamanta a solicitat pârâtei acordarea din disponibilităţile Fondului de Garantare, pentru un număr de 68 de dosare de daună, a unei despăgubiri în cuantum de 557.376,14 RON în numele debitoarei SC C. SA, societate aflată în insolvenţă, printre dosarele respective aflându-se şi dosarul de daună nr. X în care suma solicitată de reclamantă este de 2.566,75 RON.
Astfel, în urma analizării cererii şi a dosarului de daună sus-menţionat s-a constatat că, la data de 26 noiembrie 2002, în urma accidentului de circulaţie produs în localitatea Arad, a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la SC A.T.A. SA, conform poliţei CASCO încheiată la data de 08 aprilie 2002. Vinovat de producerea accidentului s-a făcut conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare asigurat pentru răspundere civilă obligatorie la SC C. SA, aflată în insolvenţă, conform tichetului din data de 28 decembrie 2001.
În raport cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în vigoare la data producerii accidentului, instanţa a reţinut că despăgubirile se stabilesc, fie pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească. Astfel, a reţinut Curtea de apel că legea permite stabilirea despăgubirilor pe baza tranzacţiei (convenţiei părţilor), iar semnarea acestei înţelegeri reprezintă o formalitate necesară pentru ca asigurătorul să poată achita indemnizaţia.
A mai reţinut Curtea de apel că decizia contestată este legală şi în raport cu dispoziţiile art. 39 din Norma privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, aprobată prin Ordinul nr. 8/2001 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, şi ale art. 13 alin. (1) din Normele privind Fondul de Garantare, aprobate prin Ordinul nr. 3116/2005 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 603 din 03 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:
La data emiterii deciziei nr. 60475 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 43 din Legea nr. 136/1995 nu mai prevedea acordul asiguratului RCA pentru plata despăgubirii pe cale amiabilă.
Chiar în ipoteza în care erau în vigoare dispoziţiile referitoare la existenţa acordului asiguratului RCA, pârâta, în temeiul art. 60 din Legea nr. 136/1995, trebuia să-şi îndeplinească obligaţia de plată având în vedere că SC C. SA a fost declarată în faliment, iar SC A.T.A. SA este înscrisă pe tabelul creditorilor.
Susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a dat eficienţă nici dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 cu privire la rolul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de garant al Fondului de Garantare, şi nici dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 cu privire la obligaţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a efectua plăţi pentru sumele cuvenite creditorilor de asigurări.
Curtea de apel în mod greşit a dat eficienţă numai dispoziţiilor care prevedeau acordul formal al asiguratului sau vinovatului de producerea accidentului, dispoziţii care însă nu mai erau în vigoare la data emiterii deciziei contestate.
Recurenta-reclamantă mai susţine că, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei nr. 198 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în Dosarul nr. 986/2004, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului cu privire la SC C. SA, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor era îndreptăţită să facă plăţi în dosarele de daună ale societăţii respective, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004. În aceste condiţii, recurenta-reclamantă susţine că, în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a validat tabelul definitiv al creditorilor, acordul asiguratului nu se mai justifică, în acest sens fiind şi dispoziţiile legale care prevăd că, în lipsa acestui acord, despăgubirea se stabileşte în baza unei hotărâri judecătoreşti.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale aplicabile şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În fapt, prin adresa din 07 aprilie 2006, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 503/2004 şi ale Normei privind Fondul de Garantare, aprobate prin ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3116/2005, recurenta-reclamantă a solicitat pârâtei plata din Fondul de Garantare a unor despăgubiri în valoare totală de 557.376,14 RON pentru acoperirea a 68 de creanţe de asigurări provenite din 68 de dosare de daună, printre care şi cel care formează obiectul prezentei cauze, deschise în baza unor poliţe de asigurare facultativă CASCO, pentru care SC A.T.A. SA a efectuat plata indemnizaţiilor de asigurare.
În motivarea cererii adresate intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă a susţinut că întrucât a fost stabilită starea de insolvabilitate cu privire la SC C. SA societate la care cei vinovaţi de producerea evenimentelor aveau poliţie de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, îi este conferit dreptul de a recupera sumele respective, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Totodată, recurenta-reclamantă a precizat faptul că este înscrisă la poziţia nr. 1 în lista creditorilor publicată de administratorul Fondului de Garantare, debitoare fiind SC C. SA.
Prin decizia contestată, intimata-pârâtă a respins cererea recurentei-reclamante pentru suma de 2.566,75 RON, cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, petenta nu a depus documentul din care rezultă că există acordul asiguratului sau al persoanei vinovate de producerea accidentului cu privire la plata despăgubirilor de către asigurător şi nici hotărârea judecătorească prin care asigurătorul să fie obligat la plata despăgubirii.
În raport cu situaţia de fapt reliefată, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă s-a adresat intimatei-pârâte în considerarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, potrivit cărora:
Art. 48 alin. „(1) De la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condiţiile prezentei legi, administratorul Fondului de Garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.”
Or, în cauză, este necontestat faptul că recurenta-reclamantă SC A.T.A. SA a plătit asiguratului său (în temeiul poliţie CASCO din 08 aprilie 2002) indemnizaţia de asigurare ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul din 26 noiembrie 2002), astfel că, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, are dreptul de a recupera suma respectivă de la SC C. SA, emitentul poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidentul de vehicule.
Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare în luna aprilie 2006 când a fost formulată cererea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor:
„Art. 22 - În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. (2) şi (3)”.
Conform art. 54 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate:
„Art. 54 - Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”
Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate:
„Art. 43 - Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispoziţiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.”
Curtea va reţine în motivarea soluţiei pe care o va pronunţa că legalitatea deciziei nr. 60475 din 24 februarie 2009 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se analizează în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale, conform principiului tempus regit actum.
Astfel, în speţă, atâta timp cât recurenta-reclamantă SC A.T.A. SA a învestit pe intimata-pârâtă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu o cerere de efectuare a unei plăţi din Fondul de Garantare, ca urmare a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului SC C. SA, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 503/2004 şi cele ale art. 54 cu referire la art. 43 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei, iar nicidecum dispoziţiile în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.
Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că, atâta intimata-pârâtă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cât şi instanţa de fond în mod greşit au considerat că plata despăgubirii în sumă de 2.566,75 RON în dosarul de daună nr. X este condiţionată, conform dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data de 26 noiembrie 2002, de existenţa acordului dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori, în lipsa acestui acord, de obţinerea unei hotărâri judecătoreşti.
În speţă, cererea recurentei-reclamante SC A.T.A. SA Bucureşti este legală şi întemeiată faţă de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 503/2004, conform cărora intimata-pârâtă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor era „în drept” să efectueze din disponibilităţile Fondului de Garantare plata sumei de 2.566,75 RON, cuvenită reclamantei în calitate de creditor al SC C. SA, faţă de care a fost pronunţată hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de deschidere a procedurii falimentului, deoarece existenţa acordului susmenţionat nu reprezintă o condiţie de care să depindă efectuarea şi legalitatea plăţii despăgubirii.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul va fi admis şi va fi modificată sentinţa atacată în sensul anulării deciziei nr. 60475 din 24 februarie 2009 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi obligării acesteia la plata sumei de 2.566,75 RON cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.T.A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 603 din 03 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea astfel cum a fost precizată.
Anulează decizia nr. 60475 din 24 februarie 2009 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Obligă pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor la plata sumei de 2.566,75 RON cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4407/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4418/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
