ICCJ. Decizia nr. 4407/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4407/2010
Dosar nr. 668/44/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC S.R.O.B. SA (fostă SC A. SA), în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor având ca obiect anularea deciziei nr. 370 din 31 octombrie 2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă, în parte, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 12 martie 2008 pentru suma de 656.774 RON, reprezentând: 563.192 RON - TVA şi 93.582 RON - majorări de întârziere aferente TVA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma controalelor efectuate în perioada 17-21 decembrie 2007 şi în perioada 14-23 ianuarie 2008, organele fiscale au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare reprezentând TVA în sumă de 144.450 RON şi majorări de întârziere în sumă de 60.202 RON, cu motivarea că reclamanta nu justifică regimul de scutire de TVA pentru facturile emise către M.C. Franţa în sumă de 110.040 RON şi 201.010 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor încorporate în navele petroliere expediate în afara României, pentru care nu au fost întocmite declaraţii vamale de export.
Curtea de apel a apreciat că organele fiscale, în mod corect, au reţinut că, deoarece scoaterea definitivă a combustibilului şi uleiului lubrifiant de pe teritoriul României s-a realizat în momentul în care s-a făcut exportul celor două nave către beneficiarul B.C. din Norvegia, scutirea de TVA pentru operaţiunea de livrare la export trebuia să fie justificată conform prevederilor Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, cu declaraţia vamală de export, iar pentru livrarea de echipamente către M.C. Franţa scutirea de TVA putea fi acordată în baza declaraţiei vamale de export, a facturii externe şi a facturii fiscale, emise conform aceluiaşi ordin. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că reclamanta nu a precizat cu claritate care sunt documentele justificative care să determine acordarea scutirii de TVA şi a depus la dosar aşa-zise centralizatoare, intitulate diferenţe de preţ şi situaţii privind combustibilul şi uleiul lubrifiant rămase la bordul navelor după probele de mare.
Referitor la suma de 418.742 RON reprezentând TVA şi majorările aferente în sumă de 33.380 RON, Curtea de apel a reţinut că organele fiscale de control au stabilit în mod corect că sumele facturate către K.E. Norvegia pentru lucrările de sudură, modificare design şi vopsire a două barje expediate în afara teritoriului României nu au fost cuprinse în declaraţiile vamale de export, necesar a fi întocmite potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, astfel că reclamanta nu justifică regimul de scutire de TVA.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC S.R.O.B. SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată sub aspectul faptului că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, susţinând că instanţa a împărtăşit punctul de vedere al pârâtei.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a prezentat critici cu privire la sentinţa atacată.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică soluţia pronunţată de Curtea de apel, arătând următoarele:
A. Cu privire la TVA şi accesorii aferente sumelor facturate către M.C. Franţa:
Suma de 144.450 RON reprezentând TVA şi majorările de întârziere în cuantum de 60.202 RON au fost stabilite de organele fiscale prin aplicarea cotei de 19% asupra următoarelor facturi emise de societate către M.C. Franţa, după cum urmează:
Factura fiscală şi invoice emise în noiembrie 2005 în valoare de 110.040 euro, echivalentul a 403.660 RON, pentru livrarea către B.C. AS Norvegia a navei petroliere C.A. Factura fiscală şi invoice evidenţiază contravaloarea combustibilului şi lubrifiantului rămase la bordul navei după probele de mare, a unor diverse echipamente instalate pe navă şi a serviciilor în legătură cu instalarea echipamentelor respective. TVA stabilită a fost în sumă de 76.695 RON şi au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 37.504 RON.
Factura fiscală şi invoice emise în aprilie 2006 în valoare de 102.010 euro, echivalentul a 356.607 RON, pentru livrarea către B.C. AS Norvegia a navei petroliere C.S. Documentele fiscale evidenţiază contravaloarea combustibilului şi lubrifiantului rămase la bordul navei după probele de mare, a unor diverse echipamente instalate pe navă şi a serviciilor prestate pentru instalarea echipamentelor respective. TVA stabilită a fost în sumă de 67.755 RON, fiind calculate majorări de întârziere în sumă de 22.698 RON.
Recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit în sarcina societăţii a fost stabilită obligaţia de plată a TVA şi au fost calculate majorări de întârziere, întrucât cele două facturi emise acoperă valoarea unor bunuri încorporate în navele petroliere expediate în afara României (pentru o parte din sumă) şi a unor servicii prestate în legătură cu aceleaşi nave petroliere (o altă parte din sumă), valoare care apare în declaraţiile vamale de export întocmite cu ocazia livrării celor două nave. Susţine recurenta că cele două facturi au fost emise către M.C. Franţa (utilizatorul final al celor două nave) în urma acordului acestei societăţi de a suporta costul combustibilului şi lubrifianţilor rămase la bordul navelor după probele de mare, al echipamentelor suplimentare instalate, precum şi al serviciilor ocazionate de instalarea echipamentelor, separat de contractul încheiat între SC S.R.O.B. SA şi societatea norvegiană (B.C. AS Norvegia).
Mai susţine recurenta-reclamantă că, întrucât factura pentru livrarea navelor şi factura pentru combustibil, lubrifianţi, echipamente şi servicii suplimentare au fost emise către entităţi diferite, valoarea acestora nu se putea cuprinde în aceeaşi declaraţie vamală de export, iar autoritatea vamală nu ar fi acceptat întocmirea separată a unei declaraţii vamale de export pentru bunuri şi servicii încorporate într-o navă care făcea deja obiectul altei declaraţii vamale de export. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă susţine că, potrivit art. 1 alin. (4) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, scutirea de TVA putea fi aplicată în considerarea altor documente justificative care atestă realizarea operaţiunii de livrare către M.C. Franţa a bunurilor şi serviciilor respective. Recurenta-reclamantă susţine că documentele respective sunt: contractele de construcţie a navelor, facturile acceptate şi plătite de către M.C. Franţa, anexele la aceste facturi în care se detaliază sumele facturate corespunzătoare bunurilor şi serviciilor efectiv prestate (centralizatorul diferenţelor de preţ - semnat de către reprezentanţii M.C. Franţa), planurile şi desenele de însoţire a navelor (documente care descriu în detaliu nava şi echipamentele încorporate şi care însoţesc în permanenţa navele). Din această perspectivă, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu au fost arătate care sunt documentele justificative în temeiul cărora societatea beneficiază de scutirea de plată a TVA.
În condiţiile în care nu se contestă expedierea bunurilor în afara României, iar operaţiunea poate fi dovedită cu alte documente decât declaraţia vamală de export, în temeiul art. 1 alin. (4) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1836/2003, societatea are dreptul să beneficieze de scutirea de TVA prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc.
În ceea ce priveşte serviciile facturate către M.C. Franţa, recurenta-reclamantă susţine că beneficiază de scutirea de TVA în baza prevederilor art. 143 alin. (1) pct. c) C. fisc. şi ale art. 6 alin. (10) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, nefiind necesară menţionarea sumelor aferente în declaraţiile vamale de export.
B. Cu privire la TVA şi accesorii aferente sumelor facturate către K.E. Norvegia:
Autorităţile fiscale au stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 452.122 RON, reprezentând TVA suplimentar în sumă de 418.742 RON şi majorări de întârziere aferente în sumă de 33.380 RON, obligaţie fiscală stabilită prin aplicarea cotei de 19% asupra facturilor emise de SC S.R.O.B. SA către K.E. Norvegia după cum urmează:
- TVA în sumă de 289.135 RON şi majorările de întârziere în sumă de 25.733 RON, aferente facturii fiscale şi invoice din decembrie 2006 în valoare de 450.000 euro, echivalentul a 1.521.765 RON, pentru serviciile (manoperă pentru lucrări de sudură, modificare design barjă, vopsire etc.) prestate asupra barjei 1280 livrată către K.E. Norvegia;
- TVA în sumă de 129.607 RON şi majorările de întârziere în sumă de 7.647 RON, aferente facturii fiscale şi invoice din ianuarie 2007 în valoare de 200.000 euro, echivalentul a 682.140 RON, pentru serviciile (manoperă pentru lucrări de sudură, modificare design barjă, vopsire etc.) prestate asupra barjei livrată către K.E. Norvegia.
Recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit s-a reţinut că nu beneficiază de regimul de scutire de TVA, întrucât sumele facturate nu au fost cuprinse în declaraţiile vamale de export întocmite conform prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, atâta timp cât prestările de servicii legate direct de exportul de bunuri sunt scutite de TVA în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c) C. fisc., fără a fi necesară întocmirea declaraţiilor vamale de export.
3. Hotărârea instanţei de recurs
3.1. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7
Motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat.
Înalta Curte reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, ca premise de fapt şi de drept ce au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Dispoziţiile respective din C. proc. civ. nu impun instanţei să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, în condiţiile în care acestea au fost sistematizate şi analizate de instanţa fondului. Or, aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârii, toate aceste susţineri se regăsesc în cuprinsul motivării după o grupare corectă a aspectelor invocate.
3.2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu au identificate în cererea de recurs critici aduse hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
3.3. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, precum şi în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat şi susţinut de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, în esenţă, soluţionarea litigiului depinde de răspunsul ce va fi dat următoarelor două probleme de drept:
- dacă recurenta-reclamantă pentru a beneficia de regimul de scutire de TVA avea obligaţia de a întocmi declaraţii vamale de export cu privire la bunurile reprezentate de combustibil, lubrifiant şi echipamente instalate pe cele două nave petroliere livrate către B.C. AS Norvegia, bunuri a căror valoare a fost achitată de către M.C. Franţa în baza facturilor fiscale şi invoice emise de către SC S.R.O.B. SA;
- dacă recurenta-reclamantă pentru a beneficia de regimul de scutire de TVA avea obligaţia de a întocmi declaraţii vamale de export cu privire la serviciile de instalare a echipamentelor pe navele petroliere livrate către B.C. AS Norvegia, respectiv cu privire la serviciile de manoperă pentru lucrări de sudură, modificare design barjă şi vopsire prestate asupra barjelor livrate către K.E. Norvegia.
A. În ceea ce priveşte bunurile a căror contravaloare a fost achitată de M.C. Franţa în temeiul facturilor fiscale emise de SC S.R.O.B. SA, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază teza scutirii de TVA pe dispoziţiile art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc. şi ale art. 1 alin. (4) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, în considerarea faptului că nu se contestă expedierea bunurilor în afara României, iar operaţiunea economică poate fi dovedită cu alte documente decât declaraţia vamală de export.
Conform art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc., forma în vigoare a data emiterii facturilor fiscale din noiembrie 2005 şi aprilie 2006:
Art. 143 alin. „(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat.”
Prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003 au fost aprobate instrucţiunile de aplicare a scutirilor de TVA pentru exporturi şi alte operaţiuni similare, pentru transportul internaţional şi pentru operaţiunile legate de traficul internaţional de bunuri, prevăzute la art. 143 alin. (1) şi la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, a căror nerespectare a fost reţinută atât de organele fiscale, prin actele administrativ-fiscale contestate, cât şi de către instanţa de fond:
Art. 2 alin. „(1) (…)
(2) Pentru exportul efectuat în nume propriu de exportator, justificarea regimului de scutire se face cu:
a) factura fiscală şi factura externă;
b) declaraţia vamală de export din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă conform reglementărilor vamale în vigoare.”
În cauză, este necontestat faptul că bunurile – combustibil, lubrifiant şi echipamente instalate pe navele petroliere exportate – reprezintă o operaţiune de livrare în afara ţării în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc.
Conform dispoziţiilor citate, pentru a beneficia de regimul de scutire de TVA, exportatorul are obligaţia de a prezenta documentele justificative prevăzute de art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, respectiv factura fiscală, factura externă, precum şi declaraţia vamală de export.
Or, recurenta-reclamantă nu contestă faptul că nu a întocmit declaraţia vamală de export, dar solicită acordarea regimului de scutire numai în baza facturilor fiscale şi „invoice”, pe care, potrivit chiar susţinerilor din recurs, le-a emis către „M.C. Franţa în urma acordului acestei societăţi de a suporta costul combustibilului şi lubrifianţilor rămase la bordul navei după probele de mare, al unor echipamente suplimentare instalate pe nave, precum şi al unor servicii aferente acestor nave, separat de contractul încheiat între SC S.R.O.B. SA şi societatea norvegiană” (B.C. AS Norvegia).
Astfel, rezultă cu evidenţă faptul că livrarea bunurilor respective reprezintă operaţiune economică distinctă de operaţiunea de livrare a navelor şi materializată din punct de vedere fiscal prin emiterea unor documente fiscale distincte, astfel că, pentru a beneficia de scutirea de TVA, recurenta-reclamantă avea obligaţia de a întocmi şi prezenta declaraţia vamală de export, prevăzută expres de art. 2 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003.
Este neîntemeiată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu era posibilă întocmirea unei declaraţii vamale de export deoarece bunurile erau încorporate într-o navă care făcea deja obiectul altei declaraţii vamale de export şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, în sensul că regimul de scutire putea fi aplicat în considerarea altor documente justificative care atestă realizarea operaţiunii.
Conform art. 1 alin. (4) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003:
„(4) În situaţia în care, din cauze independente de voinţa furnizorului sau prestatorului, nu pot fi prezentate toate documentele justificative prevăzute de prezentele instrucţiuni, scutirea de taxă pe valoarea adăugată se poate aplica dacă există alte documente prin care se poate face dovada realizării operaţiunii.”
Înalta Curte constată că nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor respective din ordin, întrucât neîntocmirea de către recurenta-reclamantă a unei declaraţii vamale de export, pornind de la presupunerea subiectivă că nu ar fi fost acceptată de autoritatea vamală, nu reprezintă o cauză independentă de voinţa societăţii în sensul dispoziţiilor citate. De altfel, astfel cum chiar recurenta-reclamantă prezintă derularea operaţiunilor economice, livrarea navei către B.C. AS Norvegia reprezintă o operaţiune economică materializată din punct de vedere fiscal şi vamal distinct faţă de operaţiunea economică privind livrarea combustibilului, lubrifianţilor şi echipamentelor, care este materializată numai din punct de vedere fiscal prin emiterea facturilor către M.C. Franţa „în urma acordului acestei societăţi de a suporta costul (…) separat de contractul încheiat între SC S.R.O.B. SA şi societatea norvegiană (B.C. AS Norvegia)”.
În consecinţă, în raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că atât organele fiscale, cât şi instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, au apreciat că recurenta-reclamantă nu poate beneficia de scutirea de TVA în lipsa declaraţiei vamale de export, prevăzute expres de art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, a cărei neîntocmire nu poate fi suplinită prin prezentarea altor documente, cum sunt în speţă cele invocate de societate: contracte de construcţie a navelor, facturi acceptate şi plătite de către M.C. Franţa, centralizatorul diferenţelor de preţ, planurile şi desenele de însoţire a navelor.
B. În ceea ce priveşte serviciile prestate în legătură cu navele maritime şi barjele livrate în afara teritoriului ţării, recurenta-reclamantă îşi întemeiază teza scutirii de TVA pe dispoziţiile art. 143 alin. (1) pct. c) C. fisc. şi ale art. 6 alin. (10) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, conform cărora serviciile legate direct de exportul de bunuri sunt scutite de TVA fără a fi necesară menţionarea sumelor aferente în declaraţii vamale de export.
Serviciile prestate de reclamantă în considerarea cărora a fost stabilită obligaţia de plată a TVA şi accesoriile aferente, constau în:
- servicii în legătură cu instalarea unor echipamente pentru navele petroliere C.A. şi C.S. livrate către B.C. AS Norvegia şi achitate de M.C. Franţa în baza facturilor fiscale şi facturilor externe emise de SC S.R.O.B. SA în noiembrie 2005 şi aprilie 2006;
- manopera pentru lucrări de sudură, modificare design barjă, vopsire etc. prestate asupra barjelor livrate către K.E. Norvegia şi achitate de beneficiarul extern în baza facturilor emise de SC S.R.O.B. SA în decembrie 2006 şi ianuarie 2007.
Conform art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc., forma în vigoare la data emiterii documentelor fiscale din noiembrie 2005, aprilie şi decembrie 2006:
Art. 143 alin. „(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepţia prestărilor de servicii scutite, potrivit art. 141.”
Conform art. 143 alin. (1) lit. b) C. fisc., forma în vigoare a data emiterii documentelor fiscale din ianuarie 2007:
Art. 143 alin. „(1) Sunt scutite de taxă:
c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 1441, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1-7.”
Recurenta-reclamantă invocă în susţinerea tezei sale de scutire de TVA şi dispoziţiile art. 6 alin. (10) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, conform cărora:
„(10) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru alte prestări de servicii legate de exportul de bunuri se justifică cu:
a) contractul încheiat cu exportatorul ori cu beneficiarul din străinătate sau cu intermediari care acţionează în numele ori în contul acestora;
b) documentele prezentate de exportator ori de intermediarul care acţionează în numele ori în contul său, din care să rezulte că operaţiunile respective sunt legate direct de exportul bunurilor, sau factura externă, în cazul prestărilor de servicii contractate cu beneficiari din străinătate sau cu intermediari care acţionează în numele ori în contul acestora.”
După data de 01 ianuarie 2007, au devenit incidente Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2222/2006.
Au reţinut organele fiscale că, pentru serviciile prestate, societatea nu a întocmit declaraţii vamale de export, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, astfel că nu poate beneficia de regimul de scutire de TVA.
Înalta Curte reţine, pe de o parte, că, într-adevăr, recurenta-reclamantă nu a procedat la întocmirea declaraţiilor vamale de export cu privire la serviciile prestate, contrar dispoziţiilor respective din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, iar, pe de altă parte, se reţine că serviciile respective nu reprezintă în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) lit. c) C. fisc. „servicii legate direct de exportul de bunuri”.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.R.O.B. SA împotriva sentinţei civile nr. 2097 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4416/2010. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
