ICCJ. Decizia nr. 4421/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4421/2010
Dosar nr. 8374/2/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond şi care formează obiectul recursului
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ca rămas fără obiect, sub aspectul primului capăt de cerere, şi, ca neîntemeiată, cu privire la capătul 2 al cererii privind obligarea la daune morale.
Totodată, Curtea de apel a obligat pe pârât să plătească reclamantei 157 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea hotărârii pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 septembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, arătând că, în şedinţa din data de 15 noiembrie 2009, cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie.
La termenul de judecată din 12 ianuarie 2010, apărătorul ales al reclamantei a confirmat cele susţinute de pârât cu privire la examinarea şi avizarea pozitivă a cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
Faţă de aceste aspecte, Curtea de apel a respins, ca rămas fără obiect, primul capăt al cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul de soluţionare a cererii sale, iar prin soluţionarea cererii în sensul solicitat de reclamantă, s-a realizat o reparaţie corespunzătoare.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea de apel a reţinut că pârâtul a dat curs solicitării reclamantei după introducerea cererii de chemare în judecată, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se reţine culpa procesuală a ministerului pârât cu consecinţa obligării acestuia la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în mod eronat instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât critică soluţia pronunţată de Curtea de apel sub aspectul respingerii primului capăt de cerere ca rămas fără obiect, susţinând că soluţia temeinică şi legală era aceea de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că cererea reclamantei a fost soluţionată de Comisie la data de 05 noiembrie 2009, iar acţiunea a fost comunicată ministerului la data de 17 decembrie 2009.
În raport cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi art. 275-276 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că suportarea cheltuielilor de judecată revine părţii care a pierdut procesul şi are la bază culpa procesuală a acestei părţi, iar, în cauză, aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate, pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamant, întrucât capătul principal de cerere a fost respins ca rămas fără obiect, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. În acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că nici nu a fost pus în întârziere, în sensul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., întrucât cererea reclamantei a fost soluţionată înainte de comunicarea acţiunii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma şi în limita motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, se reţine că soluţia pronunţată de Curtea de apel în sensul respingerii primului capăt de cerere ca rămas fără obiect este legală şi temeinică, atâta timp cât cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost avizată de Comisia pentru cetăţenie. Soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată susţinută de recurentul-pârât ar fi fost justificată în situaţia în care instanţa reţinea, spre exemplu, fie că pârâtul a soluţionat cererea reclamantei în termenul legal, fie că refuzul pârâtului de a soluţiona cererea este unul justificat. Însă, atâta timp cât pârâtul a îndeplinit, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, întocmai obligaţia pretinsă de reclamantă prin acţiune, soluţia corectă este cea pronunţată de instanţa de fond, şi anume de respingere a capătului respectiv de cerere ca rămas fără obiect.
În al doilea rând, se constată că recurentul-pârât critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel în ceea ce priveşte obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată, invocând, pe de o parte, faptul că pârâtul nu a căzut în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi art. 275-276 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, faptul că ministerul a fost pus în întârziere ulterior datei la care cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din data de 15 noiembrie 2009.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, în sensul art. 274 C. proc. civ., întrucât a soluţionat cererea reclamantei în cursul procesului, nu pot fi primite. Sub acest aspect, Curtea reţine că reclamanta a fost nevoită să sesizeze instanţa cu prezenta acţiune ca urmare a conduitei pârâtului de a nu-i soluţiona până la data de 02 septembrie 2009 (data introducerii acţiunii) cererea de redobândire a cetăţeniei române, şi în condiţiile în care la data de 06 august 2009 petenta a solicitat urgentarea procedurilor administrative.
Totodată, susţinerile recurentului-pârât în sensul că a fost notificat abia la data de 15 decembrie 2009 când i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate, Înalta Curte reţinând că „notificarea” ministerului a fost realizată chiar de către reclamant prin cererea din 06 august 2009, astfel că nu poate fi primită teza ministerului de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pe temeiul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 142 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4419/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4424/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
