ICCJ. Decizia nr. 4410/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4410/2010
Dosar nr. 7081/2/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtei G.C.D.
Prin sentinţa civilă nr. 480 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtei G.C.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din conţinutul angajamentului din 11 august 1980 (fila 27-28 la dosarul de fond) reiese că pârâta a acceptat colaborarea în secret cu Securitatea în direcţia informării asupra unor aspecte sau fenomene negative care interesau această structură a statului şi, în baza acestui angajament, G.C.D. a întocmit mai multe note informative în ceea ce priveşte supravegherea grupelor de turişti străini vizitatori la acel moment ai României şi a reprezentanţilor unor firme greceşti, suspecţi de apartenenţă la activitatea Serviciului de Informaţii Grec.
În raport cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, din probele administrate în cauză, respectiv angajamentul semnat de către pârât la 11 august 1980 şi notele informative depuse la dosar, instanţa a reţinut că este îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile respective în sensul că, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâta a furnizat informaţii detaliate despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Curtea de apel a reţinut că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, în sensul că informaţiile cuprinse în cele 26 de note informative întocmite de către pârâtă şi depuse la dosarul cauzei, sunt de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute în Constituţia României de la acea dată. În acest sens, a reţinut instanţa că, din notele informative aflate la filele 57 - 86 ale dosarului, semnate olograf de către pârâtă, reiese că aceasta comunica organelor de Securitate informaţii despre traseele, activităţile şi convorbirile cetăţenilor greci al căror ghid era cu cetăţenii români cu care aceştia veneau în contact, sumele de bani pe care aceştia le foloseau în circuitele turistice, profesiile acestora, alte informaţii apreciate de către organele fostei Securităţi ca valoroase pe linie informativă. Totodată, a reţinut instanţa că pârâta, în mod benevol, sesiza organelor securităţii aspecte pe care le aprecia ca fiind importante pentru acestea, relevantă fiind în acest sens nota aflată la fila 81 din dosar, în care se consemnează prezenţa frecventă a unui cetăţean grec în România, legăturile acestuia cu cetăţenii români şi propaganda nefavorabilă pe care aceasta o realiza la adresa turismului românesc de la acea vreme.
De asemenea, a mai reţinut instanţa că, din cuprinsul consemnărilor ofiţerilor de securitate, reiese că pârâta oferea relatări detaliate referitoare la atitudini şi comportări suspecte ale turiştilor greci pe care îi însoţea şi aprecia că aceştia pot acţiona împotriva orânduirii de la acea vreme, întrucât nu respectă programul turistic, au mulţi prieteni printre români, iar unii dintre ei sunt originari din România.
Împotriva sentinţei civile nr. 480 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta G.C.D.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Atât acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, cât şi sentinţa recurată sunt în conflict cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 26 din Constituţia României, precum şi cu art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prin intentarea acţiunii, reclamantul C.N.S.A.S. nefăcând altceva decât, după aproape 20 de ani, să aducă atingere vieţii private a pârâtei G.C.D.
Acţiunea reclamantului nu vizează un interes legitim real şi actual, informaţiile anterioare anului 1989 fiind precumpănitor a aduce atingere vieţii private a pârâtei, cum pe bună dreptate a statuat Curtea de la Strasbourg în cauza Rotaru împotriva României prin Hotărârea din 4 mai 2000, reţinând încălcarea art. 8 alin. (1) din Convenţie în condiţiile în care este vorba despre stocarea într-un registru secret şi comunicarea datelor privind viaţa privată a unei persoane.
Aşa cum este probat dosarul cauzei pârâta a făcut obiectul unor măsuri severe de supraveghere a convorbirilor telefonice din partea Securităţii; comunicarea către instanţa de judecată a transcrierilor convorbirilor telefonice pe care le-a avut aceasta, inclusiv cele cu soţul său, reprezintă o gravă alterare a dreptului individului de respectare a vieţii sale private, conform art. 8 alin. (1) din CEDO.
Faţă de motivele invocate de reclamantul C.N.S.A.S., se impune a se constata netemeinicia acestora şi sub un alt aspect, şi anume al teritorialităţii aplicării legii , în sensul consfinţit de art. 3 şi art. 16 din Constituţie, pârâta fiind acuzată de furnizarea de informaţii referitoare la activităţi săvârşite de cetăţeni străini, îndeosebi greci, adică nu de către cetăţeni ai statului român.
Dacă se admite alegaţia C.N.S.A.S. că pârâta a relatat date de valoare pentru Securitate, iar reclamantul , în 2009, recunoaşte că „…. De vină era regimul comunist", este o chestiune în contra notorietăţii – care exonerează de orice probă – că informaţiile oferite de pârâtă despre un fapt notoriu erau lipsite de orice valoare pentru organele de securitate.
Deşi se prevalează de dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, la dosarul cauzei nu s-a administrat nici o probă care să ateste că activitatea pârâtei ar fi atins ori imixtionat în viaţa particulară, în familie, domiciliul sau corespondenţa vreunei alte persoane şi că această persoană s-ar fi adresat reclamantului C.N.S.A.S. ori că l-ar fi împuternicit să intenteze acţiunea, având în vedere că sintagma „orice persoană este în drept", neexcluzând justificarea condiţiilor de interes lezat ori a calităţii de mandatar, legal ori convenţional a reclamantului.
Nici cu privire la presupusa violare a art. 33 din Constituţia României, din 1965 nu s-au administrat probe care să conducă la concluzia că pârâta ar fi încălcat secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, ci dimpotrivă, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamant, mai degrabă acesteia i s-au încălcat de către Securitate drepturi şi libertăţi fundamentale, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată.
Sentinţa recurată este nelegală şi sub aspectul pretinsei încălcări a art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, întrucât nu s-a administrat nici o probă care să ateste că din cauza pârâtei cineva a suferit din cauza opiniilor sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Nu poate fi primită critica din recurs în sensul că prin acţiunea în constatare promovată de reclamantul C.N.S.A.S., dar şi prin hotărârea pronunţată de prima instanţă i s-ar fi încălcat pârâtei dreptul la viaţa privată, consecinţă a violării prevederilor art. 26 din Constituţia României, a prevederilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. are ca bază legală prevederile OUG nr. 24/2008, scopul urmărit, cum este formulat în termeni expliciţi în preambulul actului normativ precitat, fiind acela de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist prin intermediul poliţei sale politice, printre altele şi prin deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică, aşa cum este cazul pârâtei, în discuţie fiind exclusiv informaţii furnizate de pârâtă cu privire la diferite persoane urmărite de Securitate, iar nu date din sfera vieţii private a doamnei G.C.D., astfel că nu se poate vorbi de imixtiune arbitrară în domeniul protejat de textele legale invocate în recurs, iar invocarea în acest context, a jurisprudenţei CEDO (cauza Rotaru contra României şi cauza Leander contra Suediei), precum şi a Convenţiei privind protecţia persoanelor faţă de procesarea datelor cu caracter personal, din 1985, este irelevantă, în discuţie nefiind stocarea datelor personale ale reclamantei, ci dimpotrivă contravenţia acesteia la colectarea unor astfel de date şi informaţii de către poliţia politică a regimului totalitar comunist, cu privire la alte persoane.
În raport de cele de mai sus rezultă cu evidenţă că reclamantul justifică un interes legitim real şi actual în promovarea acţiunii, acela de a deconspira pe pârâtă ca persoană ce a colaborat la instrumentarea de către securitate a dosarelor politice ale altor persoane, verificare obligatorie conform art. 5 alin. (1) din OUG nr. 24/2004, în condiţiile în care aceasta a candidat pentru funcţia de senator în Parlamentul României, scopul demersului judiciar al reclamantului nefiind acela de a o împiedica pe pârâtă să candideze la alegerile parlamentare.
Apărarea pârâtei, în sensul că a făcut obiectul unor severe măsuri de supraveghere a convorbirilor telefonice, este lipsită de relevanţă. Nici în acţiunea promovată de reclamant şi nici în hotărârea recurată nu se invocă informaţii pe care Securitatea le-ar fi obţinut prin intermediul unei astfel de supravegheri. Prima instanţă, a făcut o analiză detaliată a probelor de la dosarul cauzei, reţinând cu deplin temei că pârâta G.C.D., cu numele conspirativ C., a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2004, concluzia instanţei de fond întemeindu-se exclusiv pe cele 26 de note informative prin care aceasta a denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, informaţii ce au vizat îngrădirea dreptului de exprimare şi libertatea opiniilor şi a dreptului la viaţă privată a persoanelor la care s-a referit.
Este irelevant şi că majoritatea informaţiilor se refereau la cetăţeni greci, în condiţiile în care şi cetăţenii statelor membre NATO sau ai Uniunii Europene sunt protejaţi de prevederile OUG nr. 24/2008, astfel cum rezultă expres din prevederile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, calitatea de colaborator al Securităţii stabilindu-se aşadar şi prin raportare la informaţiile despre aceştia furnizate poliţiei politice române.
Informaţiile oferite de pârâtă nu sunt lipsite de orice valoare pentru organele de securitate, cum se susţine în recurs, în sensul că s-ar referi la un fapt notoriu – vina generală a regimului comunist, ci dimpotrivă erau informaţii concrete despre cetăţenii greci cu care intra în contact, despre relaţiile acestora cu cetăţenii români, despre opiniile potrivnice regimului comunist.
Verificarea calităţii de colaborator al Securităţii este obligatorie în cazul persoanelor care candidează sau ocupă unele funcţii ori demnităţi publice, cum este cazul pârâtei care a candidat pentru funcţia de senator în Parlamentul României, astfel cum se stipulează în termeni categorici în art. 5 alin. (1) din OUG nr. 24/2004, astfel că reclamantul nu trebuie să justifice calitatea de mandatar legal sau convenţional al persoanelor cărora Securitatea le-a instrumentat dosare, pentru că nu a acţionat într-o astfel de calitate.
Pârâtei nu i s-a imputat că ar fi încălcat secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, astfel că susţinerea din recurs în acest sens, respectiv a absenţei probelor care să dovedească acest lucru, este complet lipsită de relevanţă.
În fine, critica din recurs referitoare la lipsa probelor care să ateste că din cauza activităţii pârâtei, cineva a suferit din cauza opiniilor sale, este, la fel, lipsită de relevanţă. Având ca reper prevederile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, una din cele două condiţii ale acestui text legal pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii este ca informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, cu alte cuvinte, să aibă aptitudinea de a atrage încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate, şi nu ca încălcarea să se producă efectiv.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta G.C.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 480 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4405/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4412/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
