ICCJ. Decizia nr. 4420/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4420/2010
Dosar nr. 7665/2/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 41 din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.R. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe;
- a obligat pe pârât să procedeze la stabilirea datei pentru primirea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil;
- a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat;
- a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 354,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârât, instanţa a reţinut, pe de o parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei, iar obligaţia înregistrării cererii revenea pârâtului, reclamantul aşteptând un răspuns la solicitarea recomandată din data de 10 octombrie 2006 şi, chiar dacă reclamantul nu a insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâta nu a putut indica data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, de la care să pornească curgerea termenului de prescripţie de 6 luni. Presupunând chiar că ar fi expirat totuşi termenul de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data înregistrării cererii, acest lucru nu prezintă relevanţă, deoarece reclamantul a revenit cu cerere la data de 18 octombrie 2008, în raport de care se poate analiza existenţa nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut următoarele:
La data de 10 octombrie 2006, reclamantul s-a adresat cu scrisoare recomandată Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991, la care nu a primit răspuns, iar la data de 10 octombrie 2008 a trimis din nou, recomandat, o cerere scrisă, însă prin adresa C1966 din 18 octombrie 2008 i s-a comunicat că ambasada are competenţa să stabilească o ordine internă, acest lucru nereprezentând o îngrădire a drepturilor persoanelor de a depune cererea, ci, dimpotrivă, având în vedere numărul foarte mare de cereri şi capacitatea de absorbţie a personalului desemnat să îndeplinească acest gen de atribuţii, acordarea cetăţeniei fiind un atribut al suveranităţii statului, nu există o obligaţie a acestuia de a accepta cererile tuturor solicitanţilor, arătând că cererea sa va fi procesată şi va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Reclamantul s-a adresat din nou la data de 18 octombrie 2008, recomandat, cu o cerere către pârât, la care a primit răspuns asemănător, reclamantul adresându-se justiţiei, considerând că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficienţă juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obţine cetăţenia.
Susţinerea pârâtului că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, iar prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, şi în această situaţie nu există un refuz nejustificat, nu poate fi reţinută, întrucât, deşi Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi nici o procedură de urgentare sau o excepţie de la procedura obişnuită, această împrejurare nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.
Pe de altă parte, Legea nr. 21/1991 nu prevede competenţa Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri şi nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei şi că, prin luarea peste rând a cererii reclamantului, ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, întrucât nu se poate restricţiona, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere, pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a serviciului consular.
Din punct de vedere al înregistrării unei cereri, amânarea cu peste 3 ani a acestei operaţiuni, în condiţiile în care reclamantul încă din anul 2006 a solicitat redobândirea cetăţeniei române nu este justificată, întrucât, potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România cu anumite rezerve dar care nu vizau acest articol, prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie, acest text vizând în mod evident şi înregistrarea.
În speţă, durata de 3 ani, respectiv 1 an şi jumătate, de la data cererii din 21 mai 2008 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei, iar, din punct de vedere al Legii nr. 554/2004, prin nesoluţionarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, deşi reclamntul şi-a întemeiat acţiunea pe lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006, astfel că termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă de la data de 10 octombrie 2006, când s-a împlinit termenul legal de soluţionare a primei cereri depuse de petent la data de 10 octombrie 2006, moment luat în considerare de către judecătorul fondului în analiza respectării termenului rezonabil.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului de a-i fi primită cererea privind redobândirea cetăţeniei române, deşi răspunsul ministerului nu încorpora un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Mai susţine recurentul-pârât că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii" nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susţine că, în jurisprudenţa CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-au reţinut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcţie de circumstanţele cauzele şi ţinând cont de … complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente".
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a OUG nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că această excepţie este neîntemeiată, astfel că nu pot fi primite susţinerile din recurs formulate sub acest aspect. Este adevărat că reclamantul invocă în debutul cererii de chemare în judecată faptul că a adresat o primă cerere scrisă Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău la data de 10 octombrie 2006. Totodată, însă, reclamantul invocă şi faptul că s-a adresat cu cereri scrise şi ulterior, la data de 10 octombrie 2008, primind răspuns la data de 18 octombrie 2008, precum şi la datele de 15 octombrie 2008 şi 17 iulie 2009. Or, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor sale, care este asimilat actului administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată – 06 august 2009 – acţiunea reclamantului este formulată cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 554/2004 raportat la cererea din 17 iulie 2009, precum şi cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la răspunsul primit de reclamant la data de 18 octombrie 2008. Împrejurarea că instanţa de fond a analizat respectarea de către pârât a principiului termenului rezonabil prin prisma corespondenţei adresate de reclamant în perioada 2006-2009 nu reprezintă un argument în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, atâta timp cât cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu respectarea termenelor de prescripţie şi de decădere în sensul celor deja arătate.
Sub aspectul fondului cauzei, circumstanţele sunt de necontestat în sensul că reclamantul P.R. s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române la datele de 10 octombrie 2006, 10 octombrie 2008, 15 octombrie 2008 şi 17 iulie 2009, 10 octombrie 2006.
La cererea din 10 octombrie 2008, Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău a răspuns reclamantului prin adresa nr. C1966 din 18 octombrie 2008 (fila 9 la dosarul de fond), în sensul că:
„Având în vedere numărul foarte mare de solicitări şi ţinând cont de spaţiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, efectuarea unor programări este o necesitate obiectivă, având în vedere că un număr impresionant de persoane au depus cereri în anii anteriori.
În raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, Secţia consulară a ambasadei vă va trimite invitaţia pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei române. Prin aceeaşi corespondenţă veţi primi şi lista actelor pe care va trebui să le depuneţi la dosar."
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Se reţine că reclamantul nu a solicitat soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data depunerii cererilor de către reclamant a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii acestuia pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună cererea însoţită de documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil" nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 – Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii".
De asemenea, la pct. II.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte Decizia într-un termen rezonabil.
În consecinţă, este de la sine înţeles faptul că, în privinţa termenului rezonabil, deşi acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecăţii, conduita autorităţii administrative se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei.
Astfel, în cauză, Curte reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi fost invitat să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităţilor administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât răspunsul transmis reclamantului este în sensul că cererea va fi soluţionată favorabil, Curtea le va respinge ca neîntemeiate.
Sub acest aspect, din analiza răspunsului transmis reclamantului, se constată că, într-adevăr, reclamantului i s-a răspuns favorabil în sensul că urmează a fi invitat să depună cererea şi documentele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Curtea reţine însă că faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentaţia sine die - fără precizarea vreunui termen şi fără menţionarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor şi, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situaţie de nerespectare a termenului rezonabil de soluţionare a cererii respective.
Este adevărat că autoritatea publică şi-a exprimat explicit voinţa în sensul soluţionării favorabile a cererii de invitare a petentului să depună documentaţia, însă atâta timp cât soluţionarea depinde exclusiv de voinţa autorităţii administrative, care, în speţă, va soluţiona cererea în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiţoinare al petentului este condiţionată, în mod arbitrar, de către administraţie.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 41 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4412/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4422/2010. Contencios → |
|---|
