ICCJ. Decizia nr. 4459/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4459/2010
Dosar nr. 1669/57/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes ridicată de intervenientul C.S.B.E. CA din România, a admis în fond cererea de intervenţie formulată de acest intervenient şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.M. şi M.T. în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.I. care au aparţinut C.R. România privind anularea parţială a Deciziei pârâtei nr. 1496 din 01 noiembrie 2007, în ceea ce priveşte apartamentul deţinut de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei de interes invocată de intervenientul C.S.B.E. CA din România, instanţa a reţinut că orice cerere de chemare în judecată trebuie fundamentată şi întreţinută de un interes al reclamantului, văzut ca un folos practic, material ori moral. în speţă, interesul reclamanţilor este evident, prin acţiunea formulată aceştia tinzând la readucerea imobilului în patrimoniul Statului Român, situaţie în care ar recăpăta vocaţie la cumpărarea acestuia, ceea ce demonstrează netemeinicia excepţiei invocate.
Pe fondul cauzei, constată că prin Decizia nr. l496 emisă de autoritatea pârâtă la data de 01 noiembrie 2007 s-a dispus retrocedarea în natură intervenientului Consistoriu, printre altele, şi a apartamentului înscris în C.F. 47426 Sibiu, nr. top. 155/1/l/XI, 156/1/1/XI deţinut cu titlu de închiriere de către reclamanţi.
La emiterea acestei decizii, autoritatea pârâtă a reţinut pe baza documentaţiei depuse de Consistoriu, că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea B.R.E. CA din România reprezentantă prin Consistoriu, că a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, revenind în proprietatea acestuia în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi şi stat, prin SC U. SA, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prima instanţa a apreciat că nu poate primi critica reclamanţilor cum că preluarea imobilului n-a fost făcută în perioada de referinţă a legii de retrocedare 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, din analiza cărţilor funciare care au stat la baza elaborării deciziei atacate şi a înscrierilor sale cu efecte constitutive, rezulta că până la data de 09 noiembrie 1945 imobilul în litigiu a fost proprietatea B.R.E. CA din România, reprezentată prin Consistoriu.
Între acest cult şi G.E.G. este diferenţă de personalitate juridică, aceasta din urmă fiind o persoană juridică de drept public ce cuprindea toţi cetăţenii români ce au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană, aşa încât patrimoniile acestora au identităţi diferite.
Totodată, împrejurarea că prin încheierea nr. 3104 din 09 noiembrie 1945 se specifică că imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G. nu conduce la concluzia că acest bun ar fi aparţinut acestei persoane juridice, imobilul a fost preluat de Statul Român prin Decretul-lege nr. 485 din 07 octombrie 1944, întabularea nefiind nerelevantă, constituind un act de expropriere.
De asemenea, regulile de carte funciară, ale cărei înscrieri aveau efecte constitutive la epoca evenimentelor, presupuneau că întabulările şi înscrierile de drepturi reale să se facă numai împotriva proprietarului tabular anterior, care era B.R.E. CA , conform înscrierilor de sub B 1 şi B 4 din C.F. 10340 Sibiu.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că data preluării imobilului de către Statul Român nu poate fi decât data întabulării dreptului acestuia în cartea funciară şi anume 09 noiembrie 1945, care se încadrează în perioada de referinţă stabilită prin OUG nr. 94/2000.
Împotriva sentinţei nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanţii M.M. şi M.T., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, şi modificarea sau casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii principale a recurenţilor şi a respingerii cererii de intervenţie a C.S.B.E., cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenţii au învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este greşită, deoarece motivarea acesteia este confuză şi nu răspunde tuturor motivelor invocate de reclamanţi prin acţiunea în contencios administrativ formulată. Pe de altă parte, reclamanţii au arătat că instanţa de fond a dat o interpretare eronată probelor de la dosarul cauzei şi textelor legale aplicabile în cauză. Astfel, s-a reproşat primei instanţe că a creat o confuzie între C.S.B.E. şi antecesorii acesteia notaţi în cartea funciară, în condiţiile în care nu există identitate de nume şi nici măcar acesta nu este urmaşul. O altă greşeală a hotărârii vizează aspectul enunţat de instanţă în sensul că „data preluării imobilului de către Statul Român nu poate fi decât data întabulării dreptului acestuia în cartea funciară şi anume 9 noiembrie 1945, care se încadrează în perioada de referinţă". Or, imobilul în litigiu a fost preluat de statul român în baza Legii nr. 485/1944, lege de aplicare imediată indiferent de efectuarea sau nu a operaţiunilor de publicitate imobiliară. în fine, s-a precizat de către reclamanţi, cât priveşte statuarea instanţei de fond în sensul că „imobilul este preluat în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., nu duce la concluzia că acest bun ar fi aparţinut acestei persoane juridice...", că C.S.B.E. din România nu figura în cartea funciară şi nu era astfel persoană îndreptăţită să solicite restituirea în natură a apartamentului recurenţilor.
Prin întâmpinările formulate în cauză intimatele C.S.R.B.I. care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E. CA din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 1496 din 1 noiembrie 2007 emisă de Guvernul României - C.S.R.B.I. care au aparţinut cultelor religioase din România s-a dispus, printre altele, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (11) şi art. 3 alin. (6) din OUG nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în mod legal, retrocedarea în natură în favoarea C.S.B.E. CA din România a apartamentului înscris în C.F nr. 47426 a localităţii Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI şi situat în Sibiu, judeţul Sibiu.
Se retrocedează foştilor proprietari, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă. Soluţionarea cererilor de retrocedare urmează procedura prevăzută de art. 3 alin. (6) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acest articol stabilind că „Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. în situaţia în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în Decizia de retrocedare se va menţiona că proprietarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege".
Rezultă, din evidenţele de carte funciară depuse la dosarul cauzei, că dreptul de proprietate asupra imobilului actualmente înscris în C.F. nr. 47426 a localităţii Sibiu nr. top 155/1/1/XI, 156/1/1/XI, situat în Sibiu, judeţul Sibiu, a fost intabulat, prin încheierea de carte funciară nr. 1025 din 7 iulie 1939, în favoarea B.R.E. CA din România, prin C.R.E. CA din Sibiu. In anul 1945, prin încheierea de carte funciară nr. 3104 din 9 noiembrie 1945, dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie a fost intabulat, în baza adresei nr. 1220 din 3 noiembrie 1945 a Ministerului de Agricultură şi Domenii, C.G.A.L.B.G.E.G., Administraţia Regională Sibiu, a convenţiei generale încheiate la 11 august 1942 şi a copiei certificate după adresa nr. 1750 din 30 octombrie 1945 a C.R.E. CA din Sibiu, în favoarea Statului Român reprezentat prin Ministerul de Agricultură şi Domeniilor, C.G.A.L.B.G.E.G., cu titlu de drept conform Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944 şi nr. 2 din 2 ianuarie 1945.
Independent de prevederile Convenţiei generale din 11 august 1942 încheiate între G.E.G. din România (persoană juridică română de drept public, înfiinţată prin Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940, şi care cuprindea toţi cetăţenii români ce au fost recunoscuţi de origine etnică germană) şi B.R.E. CA din România, erau aplicabile pe deplin prevederile art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, care stabileau că „Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciara". Se reţine, în cazul imobilului situat în Sibiu şi înscris iniţial în C.F. nr. 10340 Sibiu nr. top 155 şi 156, că nu a operat, în anii 1939-1945, niciun transfer al dreptului de proprietate în favoarea G.E.G. România, imobilul intrând în patrimoniul statului român în data de 9 noiembrie 1945, direct de la proprietarul tabular B.R.E. CA din România.
În anul 1944, prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 a fost abrogat actul normativ prin care a fost înfiinţat G.E.G. din România, pe data decretului-lege menţionat statul român devenind proprietarul bunurilor aparţinând G.E.G., stabilindu-se ca instanţele de carte funciară sa procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al bunurilor respective. Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, au fost preluate în proprietatea statului român, în mod nelegal, şi imobilele aparţinând B.R. CA din România, deşi aceasta era o persoană juridică distinctă de G.E.G. din România. Or, în mod evident, Decretul-lege nr. 485/1944 nu era aplicabil bunurilor imobile aflate, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, în proprietatea tabulară a B.R. CA din România, preluarea abuzivă a imobilului ce face obiectul deciziei de retrocedare operând la data de 9 noiembrie 1945, dată care se încadrează în perioada de referinţă avută în vedere de OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cauză, cererea de retrocedare în natură a imobilului putea fi formulată de către C.S.B.E. CA, întrucât prin Decretul nr. 627/1949 privind aprobarea statutului B.E. CA din România a fost schimbată denumirea B.R. CA din România în B.E. CA din România, C.R. devenind C.S.B.E. CA din România. Pe de altă parte, imobilul în cauză putea fi retrocedat în natură, la data emiterii deciziei administrative atacate pe calea contenciosului administrativ, motivat de faptul că el nu se mai afla în proprietatea reclamanţilor, urmare constatării, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 între reclamanţi şi SC U. SA Sibiu.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond cuprinde menţiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Într-adevăr, sunt arătate, în cuprinsul sentinţei recurate, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi, în esenţă, cele pentru care au fost înlăturate cererile reclamanţilor, instanţa nefiind ţinută de un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de reclamanţi.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanţii M.M. şi M.T. împotriva sentinţei nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. şi M.T. împotriva sentinţei civile nr. 237/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4452/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4473/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
