ICCJ. Decizia nr. 4429/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4429/2010

Dosar nr. 296/39/2010

Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 31 martie 2010 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, C.I. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând instanţei desfiinţarea deciziei nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi menţinerea sentinţei civile nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea cererii, revizuenta susţine că sentinţa civilă nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2097 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, este potrivnică sentinţei civile nr. 825 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1707 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

În esenţă, revizuenta susţine că hotărârile menţionate sunt potrivnice, întrucât:

- prin sentinţa civilă nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2097 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei C.I. privind obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Suceava la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, calculate şi plătite pentru perioada 01 ianuarie 2004-14 aprilie 2008, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă;

- prin sentinţa civilă nr. 825 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1707 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei S.M. privind obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Suceava la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01 ianuarie 2004-01 iulie 2006.

Prin decizia nr. 860 din 14 mai 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de C.I. cu privire la decizia nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 296/39/2010.

Analizând, conform art. 326 alin. (1) C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi susţinerile revizuentei, Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare:

Curtea constată că revizuenta a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu privire la decizia nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând desfiinţarea acesteia şi menţinerea sentinţei civile nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea sa de obligare a pârâţilor la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin decizia nr. 284 din 19 februarie 2010, a cărei desfiinţare se solicită pe calea revizuirii, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de C.I. cu privire la decizia nr. 2097 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost admise recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Suceava împotriva sentinţei civile nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de C.I. având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01 ianuarie 2004-14 aprilie 2008, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat drept temei de către revizuentă, „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.

În cauză, Înalta Curte constată că revizuenta a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, invocând faptul că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este potrivnică unei alte hotărâri judecătoreşti. Or, pe calea revizuirii reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate solicita, în condiţiile reglementate de textul respectiv, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătoreşti, iar nicidecum desfiinţarea hotărârii date în contestaţia în anulare pentru motivul că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare ar fi potrivnică unei alte hotărâri judecătoreşti.

Astfel fiind, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Independent de inadmisibilitate pentru motivele arătate a cererii de revizuire formulate de C.I., Înalta Curte mai constată următoarele:

În realitate, în motivarea cererii de revizuire, revizuenta C.I. invocă faptul că sunt potrivnice următoarele hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal:

- decizia nr. 2097 din 20 noiembrie 2009, prin care a fost modificată sentinţa civilă nr. 861 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii reclamantei C.I. de obligare a pârâţilor la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare;

- decizia nr. 1707 din 22 octombrie 2009, prin care a fost menţinută sentinţa civilă nr. 825 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii cererii reclamantei S.M. privind obligarea aceloraşi pârâţi la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca, în privinţa hotărârilor potenţial potrivnice, să fie întrunite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, adică să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect.

În cauză, însă, se observă că în privinţa hotărârilor potrivnice în opinia revizuentei, nu este îndeplinită condiţia referitoare la identitatea de părţi, deoarece litigiul soluţionat irevocabil prin decizia nr. 2097 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, priveşte pe reclamanta C.I., în timp ce litigiul soluţionat irevocabil prin decizia nr. 1707 din 22 octombrie 2009 a aceleiaşi instanţe o priveşte pe reclamanta S.M.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă cele două hotărâri judecătoreşti invocate de revizuentă ar fi contradictorii, această împrejurare nu echivalează cu ipoteza hotărârilor potrivnice în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar remediul judiciar în privinţa hotărârilor contradictorii îl reprezintă mecanismele procedurale de unificare a jurisprudenţei, iar nicidecum cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor menţionate.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.I. cu privire la decizia nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de C.I. cu privire la decizia nr. 284 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4429/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond