ICCJ. Decizia nr. 4457/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4457/2010
Dosar nr. 27611/108/2008
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 393 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Guvernul României, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul F.N.I. în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Guvernul României, privind constatarea nelegalităţii deciziei nr. 499/2007, emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, nelegalitatea alin. (2) şi (3) din art. 52 din H.G. nr. 1897/2006, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON şi a penalităţilor de întârziere de 1% pe zi din această sumă începând cu primul termen de judecată, până la achitarea integrală a daunelor, precum şi obligarea pârâtei la soluţionarea cererilor sale cu privire la înfiinţarea programului de preluare a corespondenţei din cadrul penitenciarului şi după ora 15,00 cel puţin o zi pe săptămână, preluarea cererilor consemnate pe coală simplă şi înregistrarea acestora, precum şi primirea răspunsurilor la respectivele cereri în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţii:
În legătură cu excepţia netimbrării acţiunii, faţă de împrejurarea că cererea are ca obiect excepţia de nelegalitate, cererea nu este supusă obligaţiei legale de timbrare, acest aspect rezultând atât din dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cât şi din prevederile Legii nr. 146/1997.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, a avut în vedere împrejurarea ca H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a cărei nelegalitate este invocată este emisă de către această autoritate.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii invocării pe calea excepţiei nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, instanţa a reţinut că dacă legiuitorul a înţeles să pună la dispoziţia persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte de autoritate individuale, în privinţa cărora cei vizaţi au la îndemână acţiunea directă, pe baza argumentului de logică a fortiori, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte asupra persoanelor se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci cu mult timp ulterior.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispoziţiilor legale a căror anulare o solicită, menţionând doar că nu i se respectă dreptul de petiţionare.
Prin raportare la dispoziţiile legale in vigoare la data emiterii H.G. nr. 1897/2006 şi a deciziei nr. 499 din 04 iunie 2007, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale.
Astfel, H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, atacată, a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Constată că dreptul de petiţionare şi la corespondenţă este reglementat în art. 50-53 din hotărârea sus-menţionată, iar cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă sunt reglementate în art. 52, unde legiuitorul menţionează că în situaţia cheltuielilor ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă, acestea sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept, iar în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă sunt suportate de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Lege, fiind considerate persoane fără mijloace băneşti acelea care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal.
De asemenea, cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiţionare şi la corespondenţă, prin trimiteri poştale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate.
Aşa fiind, instanţa apreciază ca alin. (3) al art. menţionat care reglementează că „cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiţionare şi la corespondenţă, prin trimiteri poştale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate” nu încalcă dreptul celui deţinut la petiţionare, ci doar statuează condiţiile în care sunt suportate cheltuielile pentru trimiterile poştale altele decât cel în regim simplu.
Totodată, în acord cu prevederile art. 53 din aceeaşi hotărâre procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de petiţionare şi la corespondenţă se aprobă prin decizie a Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În executarea acestei dispoziţii a fost emisă decizia nr. 499 din 04 iunie 2007 de către Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care se aprobă Instrucţiunile privind regimul cererilor deţinuţilor a căror competenţă de soluţionare aparţine locului de deţinere.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat, în mod corect, că dispoziţiile atacate nu încalcă prevederile legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs F.N.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii. A mai precizat recurentul că i-a fost încălcat dreptul de petiţionare, şi astfel i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Curtea de Apel prin sentinţa recurată a respins acţiunea recurentului-reclamant, apreciind pe fondul excepţiei de nelegalitate că acesta nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispoziţiilor legale a căror anulare o solicită, menţionând doar faptul că i s-a încălcat dreptul de a petiţiona.
Din probele aflate la dosar, rezultă că H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, a fost emis conform art. 108 din Constituţie, dreptul de petiţionare fiind reglementat de art. 50-53 din hotărârea mai sus invocată.
Fiecare persoană privată de libertate are desigur conform legii dreptul de a se adresa judecătorului delegat sau directorului penitenciarului, referitor la drepturile sale. De asemenea, conform art. 51 din H.G. nr. 1897/2006 aceste persoane au dreptul la corespondenţă şi la petiţionare, iar corespondenţa primită este controlată de persoanele de specialitate.
Referitor la cheltuielile ocazionate de exercitarea acestor drepturi de petiţionare şi corespondenţă care sunt suspectate în totalitate de persoanele private de libertate, corect Curtea de apel a apreciat că textul art. 52 din H.G. nr. 1897/2006 nu încalcă dreptul la petiţionare pentru deţinut, ci doar reglementează situaţiile de acest gen.
Decizia nr. 499/2007 a Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor priveşte tocmai procedura de distribuire a materialelor destinate dreptului de petiţionare şi este în acord cu prevederile art. 53 din H.G. nr. 1897/2006.
Actul administrativ supus controlului judecătoresc este legal şi a fost emis în baza art. 108 din Constituţia României şi art. 86 din Legea nr. 275/2006, fiind respectate la emiterea acestei hotărâri de Guvern dispoziţiile legale privind normele de tehnică legislativă.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.N.I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei nr. 393 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4439/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4489/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
