ICCJ. Decizia nr. 4432/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4432/2010
Dosar nr. 11021/59/2008
Şedinţa publică de la 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 349 din 19 iulie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 576 din 10 septembrie 1998 invocată de reclamanţii S.G. şi S.H. în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale şi M.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a constatat, în primul rând, că în speţă este invocată excepţia de nelegalitate a unui act administrative unilateral cu caracter normativ.
Astfel, în acord cu prevederile art. 2 din Legea nr. 262/2007, dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrative.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, în speţă, fiind vorba de excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, aceasta este admisibilă chiar dacă actul respectiv a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că reclamanţii au menţionat că excepţia de nelegalitate invocată este întemeiată faţă de împrejurarea că H.G. nr. 576/1998 este un act inexistent întrucât nu a fost contrasemnat de ministrul care trebuia să pună în aplicare hotărârea şi nu a fost publicat în M. Of.
Totodată, reclamanţii au învederat că hotărârea a cărei nelegalitate o invocă nu are caracter militar sau secret întrucât reglementează situaţia vânzării locuinţelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale; se mai susţine, în acest sens, că hotărârea priveşte raporturi şi acte juridice civile, de drept privat şi nu conţine dispoziţii militare sau cu privire la apărarea Statului Român.
Mai consideră reclamanţii că, în cauză, nu sunt respectate nici prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţie conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, faţă de împrejurarea că la data adoptării H.G. nr. 576/1998 o astfel de lege nu exista, fiind adoptată abia în anul 2004, şi anume Legea nr. 562/2004.
Curtea de apel a constatat, în primul rând, că prin H.G. nr. 562/1998 a fost autorizat Ministerul Apărării Naţionale să valorifice prin vânzare, în condiţiile legii, locuinţele de serviciu aflate în administrarea sa.
Actul normative menţionat, emis în baza Legii nr. 114/1996, stabileşte sfera persoanelor care sunt vizate de dispoziţiile acestora, şi anume se arată că locuinţele de serviciu pot fi vândute personalului militar şi civil disponibilizat în condiţiile O.G. nr. 7/1998, personalului militar în rezervă sau retragere provenit din rândul cadrelor militare active cu o vechime de cel puţin 10 ani vechime în funcţii militare, cu condiţia ca aceste categorii de personal să le deţină în calitate de chiriaşi; hotărârea menţionează şi persoanele care sunt exceptate de la aplicarea prevederilor acestui act, şi anume personalul militar şi civil a cărui activitate, respectiv contract de muncă, a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 şi C. muncii; se precizează, totodată, modalitatea de vânzare a acestor locuinţe, precum şi destinaţia sumelor rezultate din vânzarea locuinţelor, acestea din urmă fiind reţinute integral de Ministerul Apărării Naţionale.
Astfel fiind, consideră instanţa de fond că acest act administrativ nu are caracter de act de comandament cu caracter militar, putând fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, însă prin conţinutul său care vizează modul de vânzare a locuinţelor de serviciu ce se află în administrarea Ministerului Apărării Naţionale are caracter militar, fiind astfel exceptat de la obligativitatea de publicare în M. Of., potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 24/2000.
Totodată, instanţa de fond a constatat că H.G. nr. 562/1998 este semnată de Primul Ministru şi contrasemnată de miniştrii care urmau să le pună în executare, şi anume Ministrul Apărării Naţionale şi Ministrul Finanţelor.
În ceea ce priveşte afirmaţia reclamanţilor că prin hotărârea emisă au fost încălcate prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţia României conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută, câtă vreme actul administrativ atacat a fost emis tocmai pentru vânzarea locuinţelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naţionale în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. ultim din Legea nr. 114/1996.
Totodată, s-a constatat că sunt neîntemeiate susţinerile reclamanţilor în sensul că nu au fost emise norme de aplicare a prevederilor H.G. nr. 576/1998 faţă de împrejurarea că prin Ordinul nr. 98 din 27 septembrie 1998 emis de Ministerul Apărării Naţionale au fost aprobate normele metodologice privind vânzarea locuinţelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naţionale.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii S.G. şi S.H., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 304 1 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţin recurenţii-reclamanţi că hotărârea atacată este criticabilă, deoarece instanţa de fond învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, se contrazice prin considerentele expuse. Astfel, instanţa de fond constată caracterul militar al H.G. nr. 562/1998, deşi reţine că respectiva hotărâre de Guvern a fost emisă în temeiul Legii nr. 114/1996, act normativ ce nu cuprinde în dispoziţiile lui reglementări cu caracter militar; în acest sens, susţin recurenţii-reclamanţi că atâta timp cât actul superior în temeiul căruia a fost adoptată hotărârea atacată nu are caracter militar nici hotărârea de Guvern nu poate avea caracter militar, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul H.G. nr. 562/1998 nu se regăseşte vreo dispoziţie care să facă menţiunea că acest act normativ ar avea caracter militar.
Mai susţin recurenţii-reclamanţi că hotărârea este criticabilă, în condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., şi datorită faptului că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv H.G. nr. 576/1998. În acest sens, se arată că Legea nr. 114/1996 nu a reglementat locuinţele de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, astfel că H.G. nr. 576/1998 nu avea cum să fie emisă pentru organizarea executării Legii nr. 114/1996, atâta timp cât prin această lege nu se reglementează decât locuinţele construite din bugetul de stat şi din bugetele locale. Ori, cât timp acest act normativ de categorie inferioară prin dispoziţiile sale reglementează alte categorii de locuinţe decât cele prevăzute de Legea nr. 114/1996, act normativ superior, nu poate fi considerat ca act normativ legal.
Totodată, în opinia recurenţilor-reclamanţi, Curtea a dat o greşită interpretare a H.G. nr. 576/1998, considerând că are caracter militar, atâta timp cât din cuprinsul acestui act normativ nu reiese acest caracter. Astfel, se susţine că natura juridică a acestui act normativ este dată de natura actelor ce urmează a fi reglementate, ori în speţă hotărârea reglementează modalitatea de vânzare a locuinţelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale categoriile speciale vizate de aplicarea dispoziţiilor acestui act, precum şi destinaţia sumelor rezultate din perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare.
Ori, natura juridică a contractelor de vânzare-cumpărare este una civilă şi, conform Legii nr. 7/1996, publicitatea imobiliară a contractelor de vânzare-cumpărare este obligatorie şi, pe cale de consecinţă, H.G. nr. 576/1998 nu putea avea caracter militar, şi pe cale de consecinţă era obligatorie publicarea acestuia în M. Of.
Sentinţa civilă recurată este criticabilă, în opinia recurenţilor-reclamanţi, şi în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, se susţine că instanţa de fond, nu putea reţine că actul administrativ atacat a fost emis tocmai pentru vânzarea locuinţelor de către Ministerul Apărării Naţionale, temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. ultim din Legea nr. 114/1996, ce nu cuprinde dispoziţii sau reglementări cu caracter militar.
O ultimă critică vizează faptul că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat amănunţit toate probele existente la dosar.
În acest sens se arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în motivarea hotărârii atacate că H.G. nr. 576/1998, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, a fost contrasemnat de Ministrul Apărării Naţionale şi Ministrul de Finanţe, în condiţiile în care la dosarul de fond a fost depusă de reprezentanţii pârâtului Ministerul Apărării Naţionale o copie a respectivului act normativ semnat doar de Primul Ministru de la acea vreme şi nu de către cei doi miniştri.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, Curtea de apel, în mod greşit în soluţionarea cauzei s-a referit doar la înscrisurile din dosarul nou format, fără să aibă în vedere înscrisurile şi dovezile din dosarul de fond, în care s-a ridicat excepţia de nelegalitate, şi care a fost ataşat dosarului nou format.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenţilor ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate:
Curtea de apel a fost învestită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o excepţie de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 576/1998 privind vânzarea locuinţelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naţionale, în raport cu dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenţii-reclamanţi se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, aşa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii recurate, ci îşi va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condiţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condiţiile în care din considerentele hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost argumentele care au format convingerea instanţei de fond, fără a se putea reţine caracterul contradictoriu, în sensul invocat de recurenţii-reclamanţi. Astfel, faptul că instanţa de fond a concluzionat în sensul caracterului militar al actului normativ în raport de care a fost invocată excepţia de nelegalitate, nu contravine argumentului că respectivul act normativ a fost emis în executarea unei legi fără caracter militar, respectiv Legea nr. 114/1996, cum în mod greşit susţin recurenţii-reclamanţi.
În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că şi acest motiv este neîntemeiat, în condiţiile în care instanţa de fond a interpretat corect actul normativ dedus judecăţii atunci când a respins excepţia de nelegalitate invocate de recurenţii-reclamanţi.
Astfel, va fi înlăturată critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Constituţia României, în condiţiile în care din chiar conţinutul său rezultă că H.G. nr. 576/1998 a fost emisă în baza art. 53 din Legea nr. 114/1996, legea generală în materia locuinţelor. Sunt nefondate susţinerile recurenţilor în sensul că actul normativ contestat nu a fost emis în executarea Legii nr. 114/1996, în condiţiile în care locuinţele la care se referă H.G. nr. 576/1998, se circumscriu noţiunii de locuinţă de serviciu, în sensul art. 2 lit. d) din Legea locuinţei nr. 114/1996, şi evident pot fi vândute în baza unui act normativ emis în baza art. 53 alin. ultim din acelaşi act normativ.
Înalta Curte urmează a înlătura şi criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanţa de fond a constatat că H.G. nr. 576/1998 a fost emis cu respectarea dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că H.G. nr. 576/1998, fiind semnată de Primul Ministru şi contrasemnată de către Ministrul Apărării Naţionale şi Ministrul Finanţelor, respectată, astfel, exigenţa impusă de dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României. Prin urmare, Înalta Curte va înlătura criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la emiterea actului normativ cu încălcarea condiţiilor de formă impuse de art. 108 alin. (4) din Constituţia României.
Totodată, este neîntemeiată şi critica referitoare la, încălcarea art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţia României, prin nepublicarea respectivului act normativ în M. Of. al României, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut caracterul militar al respectivului act normativ, în raport de conţinutul acestuia şi clasificarea sa, şi implicit exceptarea sa de la obligativitatea publicării în M.Of. Astfel, este de necontestat caracterul militar al H.G. nr. 576/1998, clasificat ca şi „secret de serviciu”, în condiţiile în care prin respectivul act normativ a fost autorizat Ministerul Apărării Naţionale să procedeze la vânzarea, în anumite condiţii, a unor imobile aflate în administrarea, către anumite categorii de persoane, foşti salariaţi ai acestei instituţii.
Nu pot fi reţinute nici ultimele critici referitoare la încălcarea art. 129 C. proc. civ., în sensul invocat de recurenţii-reclamanţi în condiţiile în care, din considerentele hotărârii recurate, rezultă că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele şi a analizat toate probele pe care le-a considerat necesare pentru o bună soluţionare a cauzei deduse prezentei judecăţi.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.G. şi S.H. împotriva sentinţei civile nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4429/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4434/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
