ICCJ. Decizia nr. 4492/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4492/2010
Dosar nr. 3590/2/2008
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea formulată, reclamantul F.G.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Naţională de Apărare, a solicitat instanţei anularea hotărârii Senatului Universităţii Naţionale de Apărare nr. A9975 din data de 11 octombrie 2006 privind exmatricularea sa de la doctorat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în urma susţinerii concursului de admitere, a fost validat şi înmatriculat la doctorat, la Universitatea Naţională de Apărare, la data de 01 noiembrie 2003.
Deşi şi-a susţinut examenele în perioada noiembrie 2003-aprilie 2005, obţinând calificativul „foarte bine”, în luna octombrie 2005 nu a mai fost reprogramat la susţinerea referatului, iar la data de 15 septembrie 2006, Prof. Univ. Dr. G.M., conducătorul său de doctorat, a solicitat comandantului Universităţii Naţionale de Apărare exmatricularea sa de la doctorat sub pretextul că „în anul de învăţământ 2005-2006 nu a îndeplinit sarcinile prevăzute în programul de pregătire aprobat, întrerupând astfel respectivul program, fără să înainteze o cerere în acest sens”.
În consecinţă, la data de 02 octombrie 2006, Senatul Universităţii Naţionale de Apărare, prin hotărârea, nr. A9975 din 11 octombrie 2006 a aprobat cu unanimitate de voturi solicitarea conducătorului de doctorat privind exmatricularea pentru neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în programul de pregătire.
Aflând de exmatricularea sa în mod neoficial, la data de 24 noiembrie 2006 reclamantul a înaintat un raport către rectorul Universităţii prin care a solicitat analizarea situaţiei sale, însă pentru că nu a obţinut niciun răspuns oficial, a revenit la data de 19 mai 2008 solicitând reverificarea situaţiei sale.
Reclamantul a mai arătat că la data de 30 mai 2008 i-a fost comunicat faptul că „se menţine răspunsul comunicat prin adresa din 06 decembrie 2008, adresă despre care nu cunoaşte nimic.”
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Apărării, pentru Universitatea Naţională de Apărare, a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, întrucât hotărârea ce face obiectul prezentului litigiu a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale impuse de H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 489 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantul F.G.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Naţională de Apărare, prin Ministerul Apărării, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că raportul adresat de reclamant rectorului Universităţi, prin care a solicitat analizarea situaţiei sale, echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că de la această dată până la data introducerii acţiunii – 18 iunie 2008, a trecut mai mult de 1 an [termen prevăzut de art. 11 alin. (2) Legea nr. 554/2004], acţiunea apare ca tardiv formulată.
Împrejurarea că reclamantul se raportează la data primirii răspunsului cu adresa din 06 decembrie 2008 nu poate fi reţinută, atâta timp cât din cuprinsul raportului reiese că la data înregistrării acestuia – 24 noiembrie 2006, acesta avea cunoştinţă de hotărârea atacată, prin care se aprobase exmatricularea sa de la doctorat.
3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul F.G.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-reclamant invocă prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, susţinând că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că raportul înregistrat în 29 noiembrie 2006, prin care a solicitat analizarea situaţiei şcolare, echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deşi potrivit acestui text de lege, intimata avea obligaţia comunicării actelor administrative emise, respectiv hotărârea Senatului nr. A9975 din 11 octombrie 2000, prin care a fost exmatriculat de la doctorat în mod abuziv.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea procedurii comunicării actului administrativ a cărui anulare o solicită.
Prin motivele de recurs se face referire la fondul cauzei, apreciind că anularea hotărârii Senatului Universităţii Naţionale de Apărare nr. A9975 din 11 octombrie 2006, pe care a solicitat-o prin acţiunea formulată, se impunea ca urmare a dovezilor existente în dosar şi pe care instanţa de fond nu le-a administrat, dar, mai ales, consecinţă a principiilor de drept potrivit cărora quod nullum est nullum producit efectum” şi „resolutio jure dantis resolvitur jur accipientis”.
Arată că este util şi pertinent pentru soluţionarea cauzei, unirea excepţiei cu fondul pentru a demonstra nelegalitatea şi netemeinicia excepţiei reţinută de prima instanţă.
Susţine recurentul-reclamant că termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a fost depăşit întrucât procedura prealabilă s-a încheiat la data de 30 mai 2008, data comunicării refuzului de soluţionare a cererii astfel că acţiunea introdusă pe data de 18 iunie 2008 a fost formulată cu respectarea termenelor legale.
4. Apărările intimatului-pârât
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că acţiunea reclamantului a fost corect respinsă de instanţa de fond ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei hotărârea care face obiectul prezentului litigiu a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale impuse de H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat şi Regulamentul de organizare şi desfăşurare a doctoratului în domeniul „Ştiinţe militare”, ediţia 2000.
5. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Pe parcursul soluţionării recursului, la data de 25 septembrie 2009, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 955 din 06 iulie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la conformitatea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie procedura prealabilă obligatorie, Curtea, prin mai multe decizii, a statuat în mod constant că „instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii”. De asemenea, Curtea a reţinut că „nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic”. în plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a statuat că „parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti”.
Cât priveşte problema termenelor reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, înăuntrul cărora persoana vătămată trebuie să exercite dreptul la acţiune în contencios administrativ, Curtea, prin Decizia nr. 1161 din 17 septembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 703/20.10.2009. a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a statuat că aceste dispoziţii „consacră excepţia de la aplicarea termenului de prescripţie stabilit Ia alin. (1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Aceste prevederi se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza normei criticate, instanţa fiind cea care, în funcţie de temeinicia motivelor invocate, încuviinţează sau nu cererea introdusă şi peste termenul de 6 luni.” De asemenea, prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 257/22.03.2006, Curtea a reţinut că „stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil”, iar „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces Ia justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.
În lipsa unor elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii în materie, cele statuate în deciziile indicate, precum şi soluţiile pronunţate, îşi menţin valabilitatea şi în acest dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele invocate de recurentul-reclamant, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere după caz”.
Sentinţa atacată reflectă interpretarea corectă a art. 11 din Legea nr. 554/2004 cu privire la depăşirea termenului de un an pentru formularea acţiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea hotărârii Senatului Universităţii Naţionale de Apărare nr. 9975 din 11 octombrie 2006, privind exmatricularea recurentului-reclamant de la doctorat.
Textul de lege enunţat prevede că termenul de un an curge de la data comunicării actului, dar şi de la data luării la cunoştinţă de actul administrativ individual, astfel că nu pot fi reţinute criticile recurentului-reclamant ce vizează lipsa dovezii comunicării actului în litigiu.
Termenul pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ împotriva actelor administrative individuale îşi găseşte reglementarea în art. 11 alin. (1), (2), (21), (3) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007. Din aceste dispoziţii rezultă că acţiunile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni. Termenul de 6 luni reprezintă regula în materie şi, fiind calificat ca un termen de prescripţie, este supus suspendării şi întreruperii.
Pentru astfel de acţiuni, în art. 11 alin. (2) se instituie şi un termen maxim de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere.
Este de necontestat faptul că reclamantul la data de 29 aprilie 2006, a înaintat un raport către comandantul Universităţii Naţionale de Apărare prin care a solicitat prezentarea temeiului legal al exmatriculării sale de la doctorat şi reînmatricularea pentru continuarea şi finalizarea studiilor de doctorat.
În mod corect, prima instanţă a reţinut că reclamantul avea cunoştinţă de hotărârea atacată de la data de 24 noiembrie 2006 astfel că formularea acţiunii la data de 18 iunie 2008 a fost făcută cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Nu se poate reţine incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii, respectiv raportul din 24 noiembrie 2006, ca având natura juridică a plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, reclamantul avea obligaţia formulării plângerii prealabile înainte de a se adresa instanţei judecătoreşti, precizând ca termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 din lege, a expirat.
Ipoteza lit. c) din art. 11 trebuie înţeleasă ca fiind incidenţă şi pentru situaţia în care autoritatea publică „tace”, în ceea ce priveşte plângerea prealabilă.
Este de observat că legiuitorul a înţeles să vină cu un criteriu de natură a obliga subiectele de drept să depună diligenţe şi să nu tergiverseze introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, cu scuza că nu s-a primit un răspuns scris de la autoritatea publică sesizată şi că s-a aşteptat primirea acestuia.
Prin alin. (2) al art. comentat, legiuitorul arată, astfel, că perioada de aşteptare a răspunsului la cereri sau, după caz, la plângeri prealabile, nu poate depăşi termenul de un an de la data comunicării actului administrativ unilateral cu caracter individual, data luării la cunoştinţă de existenţa acestuia (în ipoteza terţului vătămat), respectiv data introducerii cererii de recunoaştere a unui drept subiectiv sau interes legitim (când nu există un act administrativ tipic).
Constatând că prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii formulării acţiunii, aspectele invocate de recurentul-reclamant şi intimatul-pârât privind fondul cauzei, exced acestei soluţii motiv pentru care nu s-a impus a fi analizate.
Criticile ce vizează în principal unirea excepţiei tardivităţii acţiunii cu fondul nu pot fi reţinute, în condiţiile în care această solicitare a reclamantului a fost admisă în condiţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, instanţa analizând cu prioritate excepţia care face de prisos analizarea fondului cauzei conform alin. (1) al textului de lege menţionat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.G.D., împotriva sentinţei civile nr. 489 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4490/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4494/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
