ICCJ. Decizia nr. 4494/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4494/2010
Dosar nr. 1120/45/2008
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.V. a solicitat anularea deciziei nr. 29 din 14 martie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România şi reţinerea culpei medicului S.I., din cauza căruia reclamanta prezintă dureri insuportabile de bazin şi picioare.
Prin întâmpinare, Colegiul Medicilor din România a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Pârâtul a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancţionat are calitatea de a contesta această decizie în faţa instanţelor de judecată, în acest sens fiind şi Decizia nr. 871/2008 a Curţii Constituţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 24/CA din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, totodată, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 451 din Legea nr. 95/2006, împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei Superioare de Disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea, însă acest text de lege nu este incident în prezenta cauză fiindcă se referă la o decizie de sancţionare şi la medicul sancţionat, or actul atacat de reclamantă nu este o decizie de sancţionare a unui medic, ci o decizie prin care s-a respins solicitarea acesteia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare unui medic.
Instanţa de fond a mai reţinut că în Legea nr. 95/2006 nu este reglementată această ipoteză, iar actul atacat este un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că instanţa are îndatorirea de a aplica regulile cu caracter general din contenciosul administrativ şi de a verifica dacă reclamanta a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege ori într-un interes legitim.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei N.V., invocată de pârâtul Colegiul Medicilor din România, reţinând că în cazul în care unui medic i se aplică o sancţiune disciplinară, persoana îndreptăţită are dreptul de a formula contestaţie împotriva deciziei comisiei de disciplină de la nivelul colegiului teritorial, care se soluţionează de Comisia Superioară de Disciplină.
Instanţa de fond a mai apreciat că simptomatologia invocată de reclamantă constând în dureri în picior şi bazin nu este în legătură sau cauzată de montarea steriletului în luna mai 2003.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta N.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă menţionează că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea, deoarece la dosar existau suficiente probe din care să rezulte elemente de natură a confirma susţinerile sale, culpa medicului fiind evidentă şi dovedită.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
La data de 18 octombrie 2004, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie la Colegiul Medicilor din Iaşi prin care a arătat că în urma consultaţiei şi montării steriletului de către doctorul S.I., starea sănătăţii sale s-a deteriorat, iar steriletul era expirat de 10 ani. A mai susţinut că acesta a tăiat-o în timpul consultaţiei cu un obiect ascuţit.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că s-a întors la medic pentru a fi consultată, din nou, după două luni şi că atunci steriletul a fost îndepărtat.
Colegiul Medicilor Iaşi a emis decizia nr. 187 din 06 decembrie 2004 prin care s-a constatat că nu există abatere deontologică sau culpă profesională în sarcina domnului S.I. şi, totodată, s-a dispus încetarea acţiunii disciplinare.
Pentru a adopta această decizie, Colegiul Medicilor Iaşi a reţinut că recurenta-reclamantă a acuzat dureri de coapsă şi şold necaracteristice steriletului, iar în urma controlului ginecologic s-a remarcat poziţia normală a dispozitivului.
Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin decizia nr. 65 din 07 iulie 2005 de Colegiul Medicilor din România - Comisia Superioară de Disciplină, care a dispus respingerea contestaţiei.
Colegiul Medicilor a constatat că între suferinţele acuzate de pacientă şi montarea steriletului nu există legătură de cauzalitate, suferinţele nefiind specifice montării unui asemenea dispozitiv.
Nemulţumită fiind de soluţia Colegiului Medicilor din România - Comisia Superioară de Disciplină, recurenta-reclamantă a atacat-o în instanţă.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia nr. 262/CA din 27 noiembrie 2006, constatând că decizia nr. 65/2005 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 119 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor din România, a anulat-o şi a obligat Colegiul Medicilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 187 din 06 decembrie 2004 a Colegiului Medicilor Iaşi.
Colegiul Medicilor din România, prin decizia nr. 29 din 14 martie 2008 a respins contestaţia.
Prin sentinţa civilă nr. 24/CA din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi a menţinut soluţia Colegiului Medicilor din România şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel a reţinut că medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.
În cazul în care medicul este găsit vinovat acestuia i se aplică o sancţiune disciplinară, însă în cauza de faţă nu s-a constatat că există o culpă profesională în sarcina doctorului.
Din actele şi lucrările dosarului, precum şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a apreciat că decizia Colegiului Medicilor din România este temeinică şi legală.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în pricina de faţă, în mod corect s-a apreciat că pe baza înscrisurilor medicale din dosar, a opiniilor ştiinţifice din literatura medicală de specialitate şi a opiniei de specialitate a unui profesor universitar, Comisia Superioară de Disciplină a reţinut că simptomatologia invocată de recurenta-reclamantă, constând în dureri în picior şi bazin, nu este în legătură sau cauzată de montarea steriletului în luna mai 2003.
De altfel, recurenta-reclamantă nu a fost de acord să fie examinată medico-legal, astfel că aceasta nu a probat susţinerile potrivit cărora există legătură între simptomele pe care le are şi montarea steriletului.
Înalta Curte constată că decizia de respingere a contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă privind nesancţionarea medicului este legală şi temeinică, aceasta fiind temeinic motivată.
La adoptarea acestei decizii, Comisia de Disciplină a avut în vedere şi punctul de vedere de specialitate formulat, care a concluzionat că simptomatologia recurentei-reclamante nu are legătură cu montarea steriletului, iar afirmaţiile privind montarea unui sterilet expirat de 10 ani nu au fost dovedite.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V., împotriva sentinţei civile nr. 24/CA din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4492/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4496/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
