ICCJ. Decizia nr. 4480/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4480/2010
Dosar nr. 4924/1/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 115/F din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL Covasna în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plaţi şi Contractare PHARE, şi a dispus anularea Deciziei nr. 60 din 11 martie 2009 şi a Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008 emisă, şi respectiv, încheiat de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a întocmit un plan de afaceri pentru accesarea unor fonduri PHARE în vederea achiziţionării unui microbuz de transport necesar realizării obiectului principal de activitate, constând în proiectarea şi executarea de construcţii civile, instalaţii termice, de apă, canal, electrice, lucrări de reparaţii capitale, amenajări, consolidări şi modernizări ale construcţiilor existente.
În urma analizării planului de afaceri de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, a fost încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. RO9904.04-2557, iar reclamanta a efectuat demersurile necesare pentru achiziţionarea microbuzului şi a organizat o licitaţie la care au participat trei societăţi comerciale, respectiv SC A.B.S. C. SRL, SC A. SRL şi SC T. SRL, fiind declarată câştigătoare oferta depusă de SC A.B.S. C. SRL, ca fiind oferta cu preţul cel mai mic, iar ulterior licitaţiei a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004.
În urma controlului efectuat în perioada 30 iunie - 10 iulie 2008, Departamentul pentru Lupta Antifraudă a constatat că licitaţia organizată nu a fost reală, fiind organizată doar formal pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate privind achiziţiile efectuate din fondurile aprobate, întrucât societatea a achiziţionat microbuzul de la SC A.B.S. C. SRL anterior datei limită de depunere a ofertei (21 mai 2004), şi anume la data de 14 mai 2004 în baza Contractului de vânzare nr. 98 din 14 mai 2004.
Prin Procesul-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008 încheiat de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE s-a consemnat faptul că nu au fost depuse documentele de eligibilitate în termen de 15 zile, aşa cum se prevede în instrucţiunile către ofertanţi şi că microbuzul a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat anterior datei de depunere a ofertelor şi emiterii raportului de evaluare.
Pe cale de consecinţă, prin procesul-verbal de constatare a fost stabilită în sarcina reclamantei SC C.O. SRL Covasna obligaţia de a restitui suma de 21.849,58 Euro, ca urmare a nerespectării legalităţii, conformităţii şi regularităţii utilizării şi administrării fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente.
Prin Decizia nr. 60 din 11 martie 2009, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din Ministerul Finanţelor Publice a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de SC C.O. SRL Covasna împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008.
Curtea de apel a reţinut că sunt neîntemeiate aspectele reţinute în procesul-verbal de constatare şi care au justificat stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de restituire a sumei de 21.849,58 Euro.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanta a organizat licitaţia pentru achiziţionarea microbuzului, a formulat la data de 21 aprilie 2004 invitaţia de participare la licitaţie şi a prevăzut ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 21 mai 2004, întocmind instrucţiuni pentru participanţi.
În urma evaluării ofertelor depuse de cele 3 societăţi menţionate anterior, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de SC A.B.S.C.I. SRL şi ulterior a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004 având ca obiect achiziţionarea microbuzului Volkswagen Transporter Kombi pentru preţul de 22.000 Euro.
A reţinut instanţa că este neîntemeiată constatarea organului de control în sensul că nu au fost depuse documentele de eligibilitate, întrucât ofertantul câştigător a depus declaraţia de eligibilitate la data de 20 mai 2004 şi certificatul de cazier fiscal la data de 01 iunie 2004, în termen de 4 zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut în instrucţiunile de participare la licitaţie, iar microbuzul a fost livrat la data de 21 iunie 2004, conform procesului-verbal de predare-primire (fila 84 la dosarul de fond, vol.I).
În ceea ce priveşte existenţa unor relaţii contractuale anterioare între reclamantă şi societatea a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare, Curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, între reclamantă şi SC A.B.S.C.I. SRL a fost încheiat Contractul nr. 98 din 14 mai 2004 având ca obiect Volkswagen Transporter T5 Kombi LRS la preţul de 27.494 Euro, însă acest contract nu a produs efecte juridice, deoarece preţul nu a fost achitat, aspect care rezultă şi din nota de refuzare din 19 mai 2004, aceste operaţiuni juridice fiind anterioare atât datei de 21 mai 2004 - data limită pentru depunerea ofertelor de participare la licitaţie, cât şi datei de 20 mai 2004 - data la care SC A.B.S.C.I. SRL a depus oferta sa de participare la licitaţie.
A mai motivat instanţa că, la pronunţarea soluţiei, a avut în vedere şi contextul economico-social în care s-a desfăşurat procedura de achiziţie, faptul că microbuzul achiziţionat se afla la data pronunţării sentinţei în proprietatea reclamantei, fiind utilizat potrivit destinaţiei pentru care a fost achiziţionat, precum şi finalitatea acordării fondurilor nerambursabile, şi anume încurajarea activităţii societăţilor comerciale.
Împotriva sentinţei civile nr. 115/F din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 2651 din 20 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL Covasna, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
În speţă, nu sunt contestate constatările consemnate în procesul-verbal din 25 iulie 2008 şi care se regăsesc şi în procesul-verbal nr. 23487 din 18 decembrie 2008 încheiat de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, acestea fiind însă interpretate în sensul golirii lor de semnificaţiile juridice reţinute de organele de control.
Astfel, nu se contestă faptul că pentru autovehiculul care a făcut obiectul licitaţiei a existat anterior un contract de vânzare-cumpărare, în legătură cu care societatea comercială intimată a susţinut, iar instanţa de fond a reţinut, că nu a produs efecte juridice, aşa cum rezultă din nota de refuzare a plăţii din data de 19 mai 2004, astfel că nu se poate vorbi de relaţii contractuale anterioare între părţi.
Concluzia instanţei de fond fiind nelegală, din moment ce neexecutarea unui contract şi rezilierea acestuia nu are ca efect inexistenţa contractului respectiv şi a relaţiilor contractuale stabilite în baza acelui contract.
Aşa fiind, organele de control au reţinut în mod întemeiat incidenţa dispoziţiilor pct. 2.4.11. - Clauze etice, din Ghidul practic pentru procedurile de contractare PHARE, ISPA şi SAPARD, potrivit cărora, în esenţă, societatea comercială intimată era datoare să informeze autoritatea contractantă în legătură cu relaţiile contractuale anterioare avute cu societatea comercială pe care a declarat-o câştigătoare la licitaţia de achiziţionare a autovehiculului respectiv.
Totodată, verificarea condiţiilor de eligibilitate a societăţii comerciale declarate câştigătoare la licitaţia pentru achiziţionarea autovehiculului, precum şi încheierea contractului nr. 99 din 28 mai 2004 s-au făcut în lipsa unor documente care au fost depuse ulterior: cazierul fiscal nr. 7620 din 1 iunie 2004, aşa cum reţine, de altfel, chiar instanţa de fond.
Concluzionând, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Ghidului practic şi anexele generale (PRAG), contractul se semnează cu câştigătorul ulterior certificării eligibilităţii acestuia, dispoziţii care însă au fost ignorate de către societatea comercială intimată.
Împotriva deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare SC C.O. SRL, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac de retractare, anularea deciziei atacate şi - urmare rejudecării cauzei - respingerea recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE împotriva sentinţei civile nr. 115/F din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A învederat contestatoarea, prin motivele contestaţiei în anulare, că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., dezlegarea dată recursului fiind rezultatul unei greşeli materiale. Astfel, s-a susţinut că niciuna din reţinerile instanţei de recurs nu corespunde realităţii: se arată că este necontestat faptul că pentru autovehiculul ce a făcut obiectul licitaţiei a existat anterior un contract de vânzare cumpărare; - se consideră că instanţa de fond a concluzionat greşit cu privire la inexistenţa contractului anterior, întrucât neexecutarea unui contract nu are ca efect inexistenţa lui: - se consideră că în conformitate cu Clauzele etice pct. 2.4.11 societatea comercială avea obligaţia de informare a autorităţii contractante asupra relaţiilor contractuale anterioare; - se ia în considerare argumentul OPCP referitor la lipsa documentelor de eligibilitate. Or, a precizat contestatoarea, din dosar rezultă opusul celor constatate de instanţa de recurs, în sensul că : - SC C.O. SRL a contestat permanent contractarea anterioară a aceluiaşi vehicul; - naşterea contractului nr. 98 a fost afectată de modalitatea condiţiei plăţii unui avans (neîndeplinirea condiţiei are ca efect însăşi inexistenţa contractului, ceea ce înseamnă că nu rezilierea a dus la neperfectare ci neplata avansului); - punctul 2.4.11 din Clauzele etice nu conţine obligaţia de informare asupra unor relaţii contractuale, ci doar a asocierilor şi a legăturilor de influenţă; - semnarea contractului nr. 99 din 28 mai 2004 s-a făcut tot sub condiţia depunerii în 15 zile a documentelor de eligibilitate, condiţie care s-a îndeplinit integral la 1 iunie 2004 (contractul nu s-a perfectat decât ulterior acestei date, plata şi predarea făcându-se la 21 iunie 2004). În plus, contestatoarea a subliniat că deşi conform art. 10 alin. (8) din OUG nr. 49/2005, OPCP putea întocmi procesul verbal doar „în baza motivelor de fapt constatate de către Departament (DLAF) şi temeiului de drept indicat de acesta", procesul-verbal din data de 25 iulie 2008 încheiat la sediul DLAF nu conţine nici o constatare cu privire la eligibilitate, în sensul de acte care atestă plata obligaţiilor bugetare, singura chestiune semnalată fiind cea legată de existenţa unui contract anterior.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv al contestaţiei în anulare reglementate de art. 318 C. proc. civ. şi invocat în cauză de către contestatoare vizează situaţia când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, cu alte cuvinte greşeli formale care sunt săvârşite în legătură cu examinarea recursului, sau, altfel spus, greşeli involuntare şi evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei (cum ar fi: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; menţiunea greşită din dispozitivul hotărârii că partea a renunţat la judecată şi nu la dreptul pretins; anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru sau respingerea recursului ca tardiv deşi a fost depus în termen la poştă dar instanţa nu a observat recipisa scrisorii recomandate luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greşită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunţarea instanţei de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată).
Contestaţia în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor „greşeli de judecată", precum cele privind stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziţii legale (de drept substanţial ori procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da pârtilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.
În mod evident, în ipoteza avută în vedere de prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare este concepută ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale şi nu şi pentru reformarea unor greşeli de fond.
Se constată, în cauză, că prin contestaţia în anulare formulată de reclamantă şi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. se invocă critici referitoare nu la aspectele formale ale judecăţii ci la aspectele de fond ale litigiului, soluţionate irevocabil prin Decizia instanţei de recurs. Pe cale de consecinţă, cum nu sunt relevate prin calea de atac motive care să ducă la concluzia că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare speciale, exercitate în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., astfel că se va dispune, în baza art. 320 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anularea deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulate de SC C.O. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.O. SRL Covasna împotriva deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4473/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4491/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
