ICCJ. Decizia nr. 46/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 46/2010
Dosar nr. 6814/1/200.
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1342 din 9 iulie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea d-nei procuror T.C.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, de suplimentare a posturilor scoase la concurs, pentru promovarea pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu încă un post.
Pentru a pronunţa această hotărâre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost scos la concurs 1 post vacant de procuror, pentru promovarea pe loc, la examen participând 2 candidaţi în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cei doi candidaţi, doamna T.C.L., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi domnul M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, au obţinut aceeaşi notă finală, respectiv, 9,75, astfel că Plenul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 09 martie 2006, modificată şi completată, care prevăd că „ La medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept, cei care au calitatea de doctorand, cei care au vechime mai mare în funcţia de judecător sau de procuror, candidaţii care au absolvit cursuri de masterat sau care au absolvit cursuri postuniversitare ori candidaţii care au activitate publicistică în specialitate. "
întrucât din documentele ataşate nu rezultă că vreunul dintre candidaţi ar avea calitatea de doctor sau de doctorand, Plenul a avut în vedere criteriul vechimii în funcţia de procuror şi/sau de judecător.
Din evidenţele Direcţiei resurse umane şi organizare, a rezultat că doamna procuror T.C.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, are o vechime în funcţie de procuror de 5 ani, 7 luni şi 16 zile iar domnul procuror M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, are o vechime în funcţia de judecător şi procuror de 9 ani şi 7 luni.
Prin memoriul înregistrat sub nr. 1/21287/1154/2009, doamna procuror T.C.L. a solicitat suplimentarea cu un post pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, susţinând că vechimea în funcţia de judecător sau procuror, în funcţie de care urmează a se face departajarea ar putea crea o situaţie de inechitate. De asemenea, doamna procuror a susţinut că ordinea criteriilor de departajare este aleatorie şi nu respectă criteriul de pregătire profesională, întrucât deşi are o diplomă de absolvirea a unor cursuri de master, este devansată de contracandidatul său cu o vechime mai mare.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că Regulamentul nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la posibilitatea suplimentării posturilor scoase la concurs, astfel că în lipsa unui temei legal, nu se poate da curs solicitării formulate de către doamna procuror T.C.L., în sensul suplimentării posturilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Suplimentarea posturilor ar fi posibilă numai în cazul în care, luând în considerare toate criteriile prevăzute în Regulament, nu s-ar putea proceda la o departajare a candidaţilor care au obţinut medii egale, situaţie care nu se aplică la cazul de faţă.
Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna procuror T.C.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în urma concursului organizat a obţinut nota 9,75 , însă pentru promovarea pe loc au fost 2 candidaţi pe 1 loc , ambii obţinând aceeaşi notă.
Recurenta în motivele de recurs menţionează conţinutul art. 29 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului.
Recurenta mai arată că celălalt candidat avea cu circa 4 ani vechime mai mare, iar ea a absolvit în martie 2008 cursurile de masterat în specializarea Ştiinţe Penale.
în ceea ce priveşte criteriile de departajare consideră că prin aplicarea criteriului de vechime în funcţia de procuror se face o discriminare pe criterii de vârstă, deoarece datorită vârstei pe care o are nu putea să aibă o vechime mai mare decât celălalt candidat.
Regulamentul prevede că examenul se organizează pe baza unor criterii de apreciere a performanţei profesionale , iar criteriul vechimii în funcţia de procuror nu constituie un criteriu obiectiv de performanţă profesională.
Recurenta mai arată că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004 , iar art. 44 lit. a) prevede pentru promovare condiţia vechimii de minim 5 ani în funcţia de procuror, iar nu condiţia unei vechimi mai mari faţă de alt candidat.
Se mai invocă Ordonanţa nr. 137/2000 republicată privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare care în art.1 alin. (2) menţionează că principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la educaţie şi la pregătire profesională .
Examinând cauza şi hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenta este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău şi în această calitate, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante, la instanţele şi parchetele de pe lângă acestea, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, opţiunea în scris fiind de promovare, pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost scos la concurs un singur post, pentru promovarea pe loc, la examen participând doi candidaţi.
Cei doi candidaţi au obţinut aceeaşi medie finală şi anume 9.75, situaţie în care s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 29 din Regulamentul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie vacante la instanţele superioare şi parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008, aplicându-se pentru departajare, prin eliminare şi în ordinea stabilită de acest text, criteriul vechimii în funcţie, ceea ce a condus la validarea rezultatului obţinut la concurs de contracandidatul recurentei, cu consecinţa promovării acestuia, pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
potrivit dispoziţiei regulamentare anterior menţionate, „la medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept, cei care au calitatea de doctorand, care au vechime mai mare în funcţia de judecător sau procuror, candidaţii care au absolvit cursuri de masterat sau care au absolvit cursuri postuniversitare ori candidaţii care au activitate publicistică în specialitate".
Pretinsa discriminare a recurentei referitoare la criteriul „vârstă", prin raportare la candidatul care, având aceeaşi medie, însă o vechime mai mare, a ocupat locul scos la concurs pentru promovare pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, s-a procedat doar la aplicarea unor criterii, în ordinea stabilită, iar pe de altă parte, în orice situaţie de acest fel, criteriile au fost aplicate strict în ordinea prevăzută de regulament.
Or, aplicarea cu stricteţe, în ordinea prevăzută, a criteriilor stabilite de regulament, în situaţii identice sau similare, înlătura noţiunea de discriminare.
Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentei în sensul că, prin această soluţie, a fost discriminată.
Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.
Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.
Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.
În plus, Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune interdicţia generală a oricărei forme de discriminare.
Curtea de la Strasbourg reţine două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (Curtea EDO, 23 noiembrie 1983, Van der Mussele, Seria A nr. 70, p. 46; Curtea EDO, 18 februarie 1991, Fredin, Seria A nr. 192, p. 60) şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile (Curtea EDO, 23 iulie 1968, Affaire linguistique belge c/Belgique, Seria A nr. 6, p. 9).
Mai precis, în opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, „a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferenţa de tratament devine discriminare atunci când autorităţile naţionale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găseşte reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie şi în OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".
În opinia Înaltei Curţi, în cauza de faţă, nu poate fi vorba de aplicarea unui tratament privilegiat sau discriminatoriu, de constatarea unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea nr. 1342 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este temeinică şi legală motiv pentru care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.C.L., împotriva Hotărârii nr. 1342 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4639/2010. Contencios → |
|---|
