ICCJ. Decizia nr. 4527/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4527/2010
Dosar nr. 2268/2/200.
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 169 din 13 ianuarie 2010, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, având ca obiect anularea deciziei nr. 297 din 24 februarie 2009, emisă de pârâtă şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului şi art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului în cadrul emisiunii „Inelul cu diamant" ediţia din 27 ianuarie 2009.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că fapta imputată de autoritatea pârâtă a constat în utilizarea unui limbaj licenţios şi transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene cu conotaţii sexuale, precum şi imagini de nuditate a uneia dintre protagoniste, emisiunea fiind încadrată greşit şi difuzată la o oră nepotrivită în raport de conţinutul său, constituind astfel un fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a copiilor şi încălcându-se astfel dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi art. 20 alin. (1) şi 2 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 a Consiliului Naţional al Audiovizualului.
S-a mai reţinut că, astfel cum rezultă din raportul de monitorizare, ca şi din vizionarea DVD-ului depus la dosar a rezultat că emisiunea în discuţie nu putea fi clasificată în categoria celor prevăzute de art. 18 lit. b) din Decizia nr. 187/206, astfel cum eronat a încadrat-o reclamanta, încadrarea corectă fiind în categoria producţiilor interzise copiilor sub 15 ani, pentru care ora de difuzare este numai după ora 2200.
Pe cale de consecinţă instanţa a concluzionat că, în condiţiile în care, potrivit art. 16 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 responsabilitatea clasificării producţiilor audiovizuale revine titularului de licenţă, în mod corect, pârâtul a constatat încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) şi art. 21 alin. (1) din Decizia nr.187/2006, actul contestat fiind, prin urmare, legal.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC A. SA.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că sentinţa instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii întrucât conţinutul emisiunii împotriva căruia s-a dispus sancţionarea nu este susceptibil de încălcarea normelor din legislaţia audiovizuală care reglementează protecţia minorilor.
Astfel, a susţinut recurenta că emisiunea respectivă a purtat semnul de avertizare a publicului conform reglementării legale, limbajul folosit ca şi conţinutul emisiunii au cuprins criterii stabilite prin dispoziţiile art. 16 din Codul audiovizualului cât şi normelor constituţionale precum şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, programul prezentat neîncălcând nici o normă legală iar sancţionarea fiind abuzivă întrucât dreptul la libera exprimare se bucură de protecţie absolută.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, susţinând în esenţă că sancţiunea cu amendă a fost aplicată cu respectarea normelor legale.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Prin Decizia nr. 297 din 24 februarie 2009 emisă de intimat, recurenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizual 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualule reţinându-se că fapta recurentei-reclamante a constat în utilizarea unui limbaj licenţios şi transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene cu conotaţii sexuale la o oră nepotrivită în raport de conţinutul ei, această emisiune fiind încadrată greşit de către radiodifuzor.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 cât şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (3) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006, când a stabilit că Decizia atacată este legală; din materialul probator administrat în cauză rezultând încălcarea acestor dispoziţii legale, emisiunea în cauză fiind încadrată greşit şi difuzată la o oră nepotrivită în raport cu conţinutul ei, fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a copiilor.
Criticile recurentei referitoare la faptul că prin Decizia atacată în instanţă s-ar încălca dreptul constituţional garantat la liberă exprimare invocând în acest sens şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea le apreciază ca fiind nefondate.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond prin sentinţa criticată, în baza probatoriului administrat în cauză, recurenta-reclamantă în calitate de radiodifuzor a procedat la difuzarea unei emisiuni care nu a fost încadrată corect în raport cu criteriile stabilite de art. 18 alin. (3) din Codul audiovizualului, ca şi a intervalului orar corespunzător categoriei respective.
Conform prevederilor Legii audiovizualului, protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe se realizează în principal fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea emisiunilor care pot afecta copiii în intervale orare la care aceştia nu pot avea acces la aceste programe.
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză respectiv raportul de monitorizare, având în vedere limbajul licenţios cu conotaţii sexuale cât şi ora de difuzare a emisiunii respectiv ora 1800, în mod corect s-a reţinut atât prin Decizia de sancţionare cât şi prin sentinţa atacată faptul că nu au fost respectate normele legale privind protecţia publicului minor.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei cu privire la încălcarea normelor constituţionale cât şi a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la libertatea de exprimare, Înalta Curte urmează a le respinge, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Convenţie, care permit restrângerea exercitării libertăţii de exprimare prin măsuri necesare apărării unor valori ale societăţilor democratice, printre care şi protecţia moralei publice prevăzută de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţia României cât şi a drepturilor copilului la protecţie privind dezvoltarea fizică, mentală şi morală.
Astfel fiind Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 169 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 4526/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4534/2010. Contencios → |
|---|
