ICCJ. Decizia nr. 449/2010. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 449/2010
Dosar nr. 6726/1/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2009, în dosarul nr. 434/64/2006 al Curţii de Apel Braşov, expertul P.R.A. a solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 5420 lei, reprezentând diferenţă de onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, precizând că, datorită volumului mare de lucrări nu a reuşit să se ocupe de această problemă administrativă.
Cererea a fost calificată ca o cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 157/F/CA din 26 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 2822 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta din dosar, A.A.A.M. – Roşia Montană a invocat excepţia tardivităţii cererii cu motivarea că de la data de 10 septembrie 2007, când a depus raportul de expertiză, expertul nu a mai solicitat onorariul restant iar cererea acestuia a fost depusă peste termenul de 15 zile în care putea recura sentinţa Curţii de Apel Braşov.
Instanţa, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009, a admis excepţia de tardivitate invocată şi a respins cererea de completare a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, ca tardiv formulată, reţinând că cererea expertului a depăşit cu mult termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile legale, termen în care, de altfel, s-a declarat recurs împotriva sentinţei de fond, recurs respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4607 din 9 decembrie 2008.
Împotriva sentinţei nr. 4/CC din 15 iulie2009 a declarat recurs petentul.
În motivele de recurs arată că reclamanta a achitat în avans un cuantum de 300 lei, iar odată cu depunerea raportului de expertiză au indicat valoarea totală a lucrării, urmând ca instanţa de judecată să oblige reclamanta la plata diferenţei onorariu expert, respectiv suma de 6.630 lei, dar, instanţa de judecată nu a pus în discuţie plata diferenţei de onorariu şi nu a obligat reclamanta la plata acestei diferenţe, deci putea să nu depună raportul de expertiză până la plata integrală a onorariului.
Chiar recurentul recunoaşte că dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. prevăd că se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, dar că acesta nu a fost parte în cauză pentru a i se comunica hotărârea şi nici nu a avut calitatea procesuală pentru a exercita calea de atac prevăzută de lege.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii recurentului şi obligarea reclamantei la plata sumei de 6.630 lei diferenţă onorariu expert.
Intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în baza art. 137 C. proc. civ., se va analiza, mai întâi, excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie care va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Cererea ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. în conformitate cu prevederile art. 2813, hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat completarea.
Cum sentinţa civilă nr. 157 /F/CA din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a putut fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa prin care se soluţionează o cerere de completare a acesteia poate fi atacată cu recurs, astfel că recursul este admisibil.
Pe fondul recursului, după examinarea motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurentul este expertul care a efectuat expertiza în dosarul nr. 434/64/2006 al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosar soluţionat prin pronunţarea sentinţei nr. 157 din 26 noiembrie 2007, sentinţă irevocabilă prin Decizia nr. 4607 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de fond a respins ca tardivă cererea expertului de completare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 157 din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
În motivele de recurs, chiar recurentul arată că cererile de completare se formulează, potrivit art. 2812 C. proc. civ., în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Este adevărat că expertul nu este parte în cauza dedusă judecăţii, nu i se comunică hotărârea şi nu poate exercita căile de atac, dar, legiuitorul a precizat posibilitatea ca, în cazul în care expertul dintr-o cauză, a formulat o cerere iar instanţa nu s-a pronunţat asupra ei, să poată cere completarea dispozitivului hotărârii.
În acest sens, potrivit art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii expertului cu privire la drepturile sale.
Numai că, în această situaţie, termenul în care se poate cere completarea hotărârii este acelaşi pentru toate persoanele îndreptăţite la formularea unei asemenea cereri, respectiv termenul de declarare a recursului, însă, în speţă, cererea a fost formulată la peste un an de la data pronunţării instanţei de fond şi după ce aceasta era irevocabilă.
Indiferent de volumul de muncă, în condiţiile în care expertul a depus raportul de expertiză fără a-i fi achitat onorariul suplimentar, acesta avea tot interesul de a afla dacă cererea sa de majorare a onorariului a fost admisă.
Chiar dacă reprezentantul reclamantei a confirmat că nu s-a achitat diferenţa pentru onorariu de expert, cererea de completare fiind tardivă, instanţa nu poate obliga la plata acestei diferenţe, iar aceasta poate fi recuperată numai dacă există o plată benevolă din partea reclamantei.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de P.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 458/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
