ICCJ. Decizia nr. 458/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 458/2010
Dosar nr. 574/35/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 123 din 29 iunie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 14366 din 24 aprilie 2009, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 5 mai 1944 – 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamanta, împreună cu familia, a părăsit localitatea de domiciliu, situată dincolo de graniţa stabilită după dictatul de la Viena, din motive de securitate impuse de riscul evident al suportării persecuţiilor din motive etnice, din partea trupelor de ocupaţie.
Având în vedere timpul scurs de la data refugiului, precum şi vârsta pe care, atât reclamanta cât şi martorii, au avut-o la data refugiului, instanţa de fond a apreciat că inadvertenţele privind data exactă a refugiului, nu sunt de natură să ducă la respingerea cererii, perioada indicată în acţiune fiind înăuntrul perioadei indicate de martori.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta susţinând că în lipsa unor documente oficiale, la dosarul cauzei, din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei şi dovezi privind persecuţia etnică suferită, în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a apreciat că cererea intimatei este neîntemeiată.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din HG nr. 127/2000, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
În speţă sunt realizate aceste exigenţe legale întrucât martorii B.V. şi C.F., atât în declaraţiile autentificate, cât şi în depoziţiile date în faţa instanţei de fond au fost unanimi în susţinerile lor privind refugiul intimatei şi persecuţia etnică ce l-a determinat, împrejurări de care au luat cunoştinţă în condiţiile în care, ei însăşi au fost refugiaţi din aceiaşi localitate şi deţin hotărâri de recunoaştere a acestei calităţi, potrivit Legii nr. 189/2000.
Aşa fiind, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat îndeplinirea în speţă a condiţiilor cerute de dispoziţiile OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În raport de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 123 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2010. Contencios. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 460/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
