ICCJ. Decizia nr. 4507/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4507/2010
Dosar nr. 692/45/2009
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, suspendarea executării ordinului nr. 989 din 13 octombrie 2009, prin care a fost eliberată din funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Economice, Evidenţă Contribuabili a Casei Judeţene de Pensii Iaşi, cu contract de management, până la pronunţarea instanţei de fond, considerând îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pe motiv că măsura a fost luată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 105/2009, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 13/CA din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă şi a suspendat executarea ordinului nr. 989 din 13 octombrie 2009 până la pronunţarea pe fond a acţiunii în anulare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere şi prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care, la art. 41, denumeşte dreptul la o bună administraţie, ca un drept fundamental, care implică, printre altele, şi obligaţia pentru administraţie de a-şi motiva deciziile.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a constatat că în preambulul ordinului nr. 989 din 13 octombrie 2009 nu se arată, nici măcar la modul general, care sunt faptele săvârşite de manager pe care emitentul actului le-a considerat a fi „abateri de la legislaţia în vigoare”.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice.
Având în vedere cele reţinute s-a constatat că există o îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, iar condiţia cazului bine justificat s-a considerat a fi îndeplinită.
Urmare eliberării din funcţia de manager, reclamanta nu mai realizează venituri dintr-o activitate salarizată. Eliberarea din funcţie, la doar un an de la data numirii, într-o manieră aparent intempestivă, ce nu poate fi disociată de schimbările intervenite la nivelul conducerii, face dovada că aceasta înregistrează un prejudiciu material previzibil, precum şi o deteriorare a prestigiului său profesional, cu un impact serios în plan moral şi material, situaţie în care s-a considerat ca fiind îndeplinită şi cea de a doua condiţie cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume aceea a pagubei iminente.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia invocată de netimbrare a cererii de chemare în judecată a reclamantei.
În opinia recurentei suspendarea executării este o măsură excepţională ce nu se justifică în cazul de faţă pentru că ordinul nr. 989 din 13 octombrie 2009, nu produce reclamantei un prejudiciu grav şi de neînlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi anulat. Prin lipsirea reclamantei de o parte din drepturile salariale nu se produce acesteia un prejudiciu material irecuperabil, pentru că în ipoteza anulării acestui act administrativ, reclamanta ar fi repusă pe postul ocupat anterior cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsită.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond greşit a reţinut că prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile, fără a arăta care este vătămarea ireparabilă pe care ar produce-o punerea în executare a ordinului atacat în faţa instanţei de contencios.
Ordinul a fost emis în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 105 din 06 octombrie 2009.
Conform art. 14, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 264/22.04.2009, se abrogă.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, republicată: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii.”
Cauza de faţă are ca obiect suspendarea ordinului prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia pe care o deţinea, deci în cauză sunt incidente dispoziţiile legale sus amintite, acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct, prin ordinul nr. 1223 din 25 mai 2009, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3)-(10) şi (12) din O.U.G. nr. 37/2009, şi i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcţie, prin ordinul nr. 989 din 13 octombrie 2009, emis în temeiul art. 4 şi art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsită de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, iar susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 13/CA din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4505/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4508/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
