ICCJ. Decizia nr. 4516/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4516/2010

Dosar nr. 3412/1/2010

Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 73 din 14 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a respins acţiunea formulată de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON, cu titlu de primă reclamantului.

Judecătorul fondului, deşi a dispus anularea ordinului menţionat, în mod greşit a apreciat că în cauză nu se impune formularea plângerii prealabile din perspectiva dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., incidente într-o atare situaţie.

Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, iar dovada îndeplinirii acesteia trebuie să fie anexată acţiunii, astfel cum prevede art. 12 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, o atare dovadă nu a fost produsă, iar neîndeplinirea acestei condiţii de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, în termenul prevăzut de lege, atrage inadmisibilitatea acţiunii, soluţie ce se impunea a fi pronunţată în cauză.

Chiar şi în situaţia în care s-a susţinut de apărătorul reclamantului că s-a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la ordinul nr. 2769 din 07 martie 2007 în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul tot nu ar obţine o soluţie favorabilă.

Pe de o parte, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, în virtutea rolului său activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta chiar decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul corect al acţiunii judiciare are ca temei art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează în principal anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007.

Pe de altă parte, jurisprudenţa constantă a instanţei supreme este în sensul că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect principal invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, prevăzută de legiuitor ca un mijloc de apărare, ca o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanţe şi pentru a cărei dezlegare s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la regula înscrisă în art. 17 C. proc. civ.

Prin urmare, această excepţie nu are o existenţă de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe calea acţiunii directe.

Cum nu a existat un alt proces pe rol, excepţia invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă.

În altă ordine, practica judiciară constantă a instanţelor de contencios administrativ este în sensul că este inadmisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la acelaşi act administrativ pentru care s-a solicitat anularea, având în vedere principiul electa una via, potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală legală, partea nu mai poate reveni asupra ei. După cum se constată, în cauză, prima instanţă a dispus anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007, ori reclamantul, chiar prin întâmpinarea formulată în recurs, a considerat legală soluţia, astfel că, în raport de cele reţinute anterior, în niciun caz nu ar putea obţine o soluţie favorabilă ca urmare a susţinerii că ar fi invocat excepţia de nelegalitate a actului menţionat.

Mai mult, conform art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul acceptând soluţia de anulare a ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007.

Împotriva deciziei nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimatul-reclamant S.M.R. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că instanţa de recurs s-a pronunţat atât asupra acţiunii în contencios administrativ, cât şi asupra drepturilor salariale, lăsând totodată nesoluţionată excepţia de nelegalitate.

Susţine că prin statuarea asupra obiectului principal al acţiunii privind drepturile salariale, instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, încălcând principiul dublului grad de jurisdicţie.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Susţine că împotriva sentinţei Curţii de Apel Braşov a formulat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor şi prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire, s-a dispus casarea hotărârii şi respingerea ca inadmisibilă a cererii având ca obiect atât anularea Ordinului Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. S/II/2769 din data de 07 martie 2007, cât şi obligarea instituţiei la plata sumei de 9.500 RON, cu titlu de drepturi salariale.

Arată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocată, iar susţinerile revizuentului că şi-a precizat cererea în sensul că a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate şi nu anularea actului administrativ în cadrul procesului de fond, nu corespunde realităţii.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul S.M.R. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, în care, spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt. Cu alte cuvinte, ea urmăreşte retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevăratului obiectiv şi nu starea de drept astfel cum se încearcă a se antama de către revizuent.

Înalta Curte, analizând decizia a cărei revizuire se solicită, constată că instanţa de recurs a dispus admiterea recursului formulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, casarea sentinţei nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov şi a respins acţiunea formulată de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă, întrucât potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţa să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, instanţa de recurs, deşi învestită numai cu recursul formulat de pârât, s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a actului atacat, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei, reţinând inadmisibilitatea excepţiei invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut în condiţiile art. 304 C. proc. civ., susţinerile revizuentului nu pot fi reţinute ca un motiv de revizuire în sensul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În sensul acestui text, „prin lucru cerut” trebuie să se înţeleagă cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.

Cum în cauză instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii formulată în contencios administrativ în întregul său, prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reţine motivul de revizuire invocat – că „instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), respectiv asupra anulării actului administrativ şi obligarea intimatului la plata drepturilor băneşti sau că nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita) pe excepţia de nelegalitate.

În aceste condiţii, având în vedere că revizuirea este o cale de atac admisibilă numai în condiţiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de S.M.R., împotriva deciziei nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4516/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Revizuire - Recurs