ICCJ. Decizia nr. 4607/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4607/2010
Dosar nr. 8276/2/2009
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC Î.R.L.U.-CFR IRLU SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 449 din 24 decembrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere prin: exonerarea parţială a obligaţiei de a plăti impozitul pe profit stabilit pentru perioada 01 ianuarie 2001-31 decembrie 2005, prin neincluderea pe cheltuielile societăţii a contravalorii investiţiilor efectuate la imobilizări corporale proprii sau închiriate, exonerarea parţială a obligaţiei de a plăti majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2001-30 iunie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 528 din 28 ianuarie 2010 a declinat competenţă de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ-fiscal, care are ca obiect impozite şi majorări de întârziere, în valoare totală de 274.173 RON, astfel că valoarea litigiului fiind de până la 500.000 RON, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine curţii de apel, având în vedere că, actele administrative atacate sunt emise de către o autoritate publică centrală.
Prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, susţine recurenta, trebuie raportate la prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., prin care se stabileşte o competenţă exclusivă în favoarea curţilor de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, fără a se face distincţie în funcţie de valoarea litigiului.
Recursul este nefondat.
Astfel, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ-fiscal, ce are ca obiect impozite şi majorări de întârziere în valoare totală de 274.173 RON, deci până la 500.000 RON.
Cum cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 RON, în speţă devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamantă.
În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege. Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.
Faţă de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 528 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4602/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4612/2010. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
