ICCJ. Decizia nr. 4618/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4618/2010
Dosar nr. 1254/59/2009
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.V. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, solicitând să se anuleze Ordinul nr. 444 din 17 august 2005 emis de pârâtă, şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, să se dispună reintegrarea sa pe funcţia publică de conducere de Director Executiv al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timişoara, deţinută anterior emiterii ordinului, cu despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 10342/CA/2005, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.V. împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia consumatorilor, reţinând că reclamantul a fost Director Executiv al Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş şi prin Ordinul nr. 444 din 17 august 2005 emis de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a fost destituit din funcţie în temeiul art. 64 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, pentru săvârşirea repetată de abateri disciplinare, începând cu data de 18 august 2005.
Împotriva sentinţei civile nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara revizuentul R.V. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ. „(...) hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii";.
În motivarea cererii se arată că prin această sentinţă i-a fost respinsă acţiunea ca nefondată, reţinându-se de către instanţă în mod greşit, că procedura de citare a revizuentului pentru cercetarea disciplinară din 04 iulie 2005, efectuată de pârâtă (şi finalizată prin emiterea ordinului contestat), a fost realizată prin înmânarea scrisorii recomandate revizuentului şi implicit semnarea de primire a acesteia.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 56 din 2 februarie 2010 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că revizuentul în mod nejustificat nu s-a prezentat în faţa Comisiei de disciplină pe perioada cercetării prealabile, întrucât la termenele fixate de comisie a primit citaţiile sub semnătură, mai puţin citaţia pentru termenul din 04 iulie 2005.
Totodată, Curtea a avut în vedere împrejurarea că adeverinţă medicală a fost eliberată în 20 iunie 2005 şi nu atestă nici un concediu medical, deci nu justifică vreo absenţă iar certificatele medicale eliberate la data de 11 iulie 2005 au fost depuse la pârât la data de 15 iulie 2005, după întocmirea referatului de către Comisie, astfel că referatul nu este nul după cum susţine revizuentul. Mai mult, Curtea a constatat că revizuentul a avut cunoştinţă de cercetarea disciplinară, sens in care a transmis comisiei diferite acte, însă, nu a înţeles să fie reprezentat în fata acesteia printr-un mandatar sau apărător.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs revizuentul R.V.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurentul susţine că, deşi instanţa de fond reţine că nu i-a fost comunicată invitaţia pentru cercetarea disciplinară din 4 iulie 2005, totuşi, aceasta nesocoteşte consecinţele legale ale faptului că nu a fost convocat procedural, neavând posibilitatea de a-şi exprima opinia şi de a-şi proba susţinerile cu privire la aşa-zisele abateri săvârşite.
În ceea ce priveşte fondul cererii de revizuire se susţine că sentinţa instanţei de fond este criticabilă, prin aceea că s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul judecăţii. Astfel, recurentul arată că presupusa confirmare de primire a citării sale pentru data de 04 iulie 2005 este un fals, întrucât semnătura de primire nu este a sa, motiv pentru care a formulat şi o plângere penală în acest sens.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt, prin Ordinul nr. 444 din 17 august 2005, reclamantul a fost sancţionat disciplinar pentru că nu a evaluat profesional pentru anul 2004, performanţele funcţionarilor din subordine în perioada 1–31 decembrie 2004, ci în perioada martie-aprilie 2005, contrar Anexei nr. 3 din H.G. nr. 1209/2003, nerespectarea dispoziţiilor legale de către funcţionarul public constituind abatere disciplinară potrivit art. 6 din Legea nr. 7/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant, iar împotriva acestei sentinţe, reclamantul R.V. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ., întrucât hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 56 din 2 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărârii rămase G nr. HG nr. definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă un judecător martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals de semnătură, însă acest lucru nu a condus la schimbarea situaţiei de fapt, instanţa de fond reţinând că dreptul de apărare al reclamantului a fost respectat.
Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să se înţeleagă şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.
Astfel, dacă instanţa penală nu a mai fost sesizată pentru că organele procuraturii au considerat că nu s-a săvârşit o infracţiune, fără însă a se exclude conţinutul nereal al înscrisului, revine instanţei de revizuire obligaţia de a stabili dacă este sau nu real conţinutul acestuia.
În speţă, Curtea de Apel Timişoara având în vedere şi rezoluţia de neîncepere a urmării penale dată în Dosarul nr. 3955/P/2006, a reţinut că nu s-a constatat existenţa infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi respectiv de uz de fals, menţionându-se doar că scrisoarea recomandată a fost predată unei alte persoane decât reclamantului-revizuent.
Mai mult, Curtea a reţinut, pe bună dreptate, că chiar şi în ipoteza circumscrierii faptei în sfera de aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ., înscrisul (scrisoarea de confirmare de primire) nu a fost un înscris determinat în pronunţarea soluţiei de către prima instanţă.
Într-adevăr, atâta vreme cât revizuentul-reclamant a fost citat la termene succesive şi Comisia de disciplină a avut în vedere toate probele depuse de acesta în demonstrarea incapacităţii sale de muncă, dreptul la apărare al revizuentului a fost respectat, aşa încât, în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea cererii de revizuire.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare recursul declarat de R.V. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei civile nr. 56 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 4612/2010. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4620/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
