ICCJ. Decizia nr. 4626/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4626/2010
Dosar nr. 144/42/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Reclamantul I.M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea parţială a Notei Interne nr. 124259/2009 a Ministerului Justiţiei, prin care i-a fost respinsă cererea privind admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, cu menţiunea neîndeplinirii condiţiilor cerute de lege şi obligarea acestuia să emită Ordin de admitere a reclamantului în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen pentru circumscripţia Mizil, constatându-se că îndeplineşte condiţiile cerute de lege; anularea Ordinului ministrului privind admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen a numitei M.A.M. pentru postul din circumscripţia Mizil.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat acţiunea.
Reclamantul a arătat că cererea i-a fost respinsă cu menţiunea neîndeplinirii condiţiilor cerute de lege, fără nicio altă motivare, însă dosarul întocmit cuprindea toate dovezile privind îndeplinirea cerinţelor cerute de lege, respectiv art. 46 şi art. 462 din Regulamentul de punere în anulare al Legii nr. 188/2000.
Reclamantul a mai solicitat şi suspendarea executării ordinului de numire a numitei M.A.M., până la soluţionarea cererii de faţă, menţionând că a îndeplinit procedura prealabilă şi că nu a primit nici un răspuns.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 118 din 10 mai 2010 a admis anularea în parte a Notei 124259/2009 emisă de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantului.
De asemenea, a obligat pârâtul să emită ordin de numire pentru funcţia de executor judecătoresc a reclamantului pe postul din circumscripţia Judecătoriei Pătârlagele şi a respins cererea de anulare a ordinului de numire în funcţia de executor judecătoresc pe postul din circumscripţia Mizil a numitei M.A.M.
4. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Instanţa a reţinut că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de legea executorilor de admitere în profesia de executor judecătoresc, fiind îndreptăţit să i se admită cererea formulată, putând opta pentru postul vacant din circumscripţia Judecătoriei Pătârlagele.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Justiţiei prin care a fost admisă în profesia de executor judecătoresc M.M., s-a reţinut că aceasta, în mod corect şi legal a fost numită ca executor judecătoresc pe postul aflat în circumscripţia Judecătoriei Mizil, îndeplinind condiţiile pentru admiterea în această profesie, prin ordinul de numire reclamantul nu a fost prejudiciat în drepturile sale.
5. Recursul formulat de pârâtul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 C. proc. civ.
5.1. Hotărârea pronunţată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a comunicat pârâtului precizarea la acţiune prin care reclamantul a solicitat emiterea unui ordin judecătoresc privind numirea sa în profesia de executor judecătoresc pe postul din circumscripţia Judecătoriei Pătârlagele.
Procedându-se astfel, arată recurentul, s-a produs o vătămare personală, prin încălcarea dreptului la apărare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
5.2. Instanţa de fond nu a ţinut seama de referatul întocmit de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este consultativ, şi că, deşi profesia de avocat este liberă, reclamantul putea obţine o recomandare din partea Baroului.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Astfel cum a arătat şi recurentul, în faţa instanţei de fond, reclamantul a depus o „precizare" a acţiunii.
În aceste condiţii, nu sunt aplicabile prevederile art. 132 C. proc. civ., care obligă la comunicarea cererii şi la acordarea unui alt termen de judecată numai în ceea ce priveşte cererile de modificare sau întregire.
Se mai constată că recurentul avea posibilitatea să formuleze apărări pe acest aspect prin formularea unor motive de recurs.
Deoarece recurentul nu a adus critici pe fondul cererii precizatoare, urmează ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. să fie respins.
1.2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se observă că nici un moment judecătorul fondului nu a reţinut că referatul U.N.E.J.R. nu ar avea caracter consultativ.
Dimpotrivă, s-a afirmat că refuzul admiterii în profesia de executor judecătoresc trebuie să fie motivat de neîndeplinirea unei condiţii impuse de lege.
Cerinţa depunerii la dosar a unei recomandări de la ultimul loc de muncă în ipoteza în care reclamantul a funcţionat numai ca avocat, nu poate fi acceptată.
Este adevărat că prin art. 461 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 aprobat prin OMJ nr. 210/2001 s-a dispus că cererea trebuie însoţită şi de „recomandarea de la ultimul loc de muncă".
Acest act, solicitat ca o condiţie a îndeplinirii cerinţei bunei reputaţii nu poate fi impusă reclamantului, ce a funcţionat într-o profesie liberală, avocatura.
O altă condiţie prevăzută de Regulament este aceea a prezentării unei dovezi prin care să se specifice că cel în cauză „nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani, anterior depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv; dacă nu mai este în funcţie, dovada că nu şi-a încetat activitatea din motive imputabile".
Reclamantul a prezentat această dovadă, însă recurentul-pârât în motivele de recurs arată că „în fiecare barou funcţionează o comisie de disciplină ce soluţionează eventualele plângeri formulate împotriva avocaţilor" şi care poate elibera o recomandare.
Comisia de disciplină a eliberat dovada că reclamantul nu a fost sancţionat disciplinar, iar o altă dovadă de la aceeaşi comisie, cu acelaşi conţinut, este inutilă. Motivul de recurs este nefondat.
2. Faţă de acestea se va considera că este îndeplinită condiţia bunei reputaţii solicitată de dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 118 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4625/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4640/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
