ICCJ. Decizia nr. 4644/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4644/2010
Dosar nr. 257/39/2009
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. şi N.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate existenţa unei discriminări în raport cu demnitarii, cu judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor; să fie obligaţi pârâţii la plata diferenţelor salariale, rezultate din aplicarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, în raport de luna septembrie 2007; să reactualizeze sumele datorate cu rata indicelui de inflaţie până la data plăţii efective şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi a O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, structură centrală a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Au mai arătat că singurii salariaţi ai statului cărora nu le-au fost majorate în nici un mod salariile în decursul anului 2007 sunt poliţiştii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deşi prin O.G. nr. 10/2007, art. 1–4 au fost majorate salariile tuturor salariaţilor statului (demnitarii, magistraţii, funcţionari publici, salariaţi contractuali).
Prin sentinţa nr. 69 din 27 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti şi a respins acţiunea faţă de aceste două pârâte ca inadmisibilă.
A respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, acestea sunt întemeiate, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, precum şi în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, care prevăd că măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pe fondul cauzei, a reţinut prima instanţă că temeiul de drept pe care reclamanţii îşi fundamentează acţiunea îl reprezintă O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce priveşte nivelul de salarizare al poliţiştilor, faţă de demnitari, judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, funcţionari publici şi salariaţi civili din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
A mai constatat că drepturile salariale ale poliţiştilor sunt stabilite prin O.G. nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu prevede acordarea majorărilor solicitate de reclamanţi.
În final, a reţinut instanţa de fond că potrivit dispoziţiilor deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. şi N.C., criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cadrul motivelor de recurs formulate au arătat că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti, deoarece aceasta este o structură cu organe proprii de conducere, cu care reclamanţii au raporturi de serviciu, ca structură organizată în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pe fondul cauzei recurenţii susţin că prin O.G. nr. 10/2007 s-au prevăzut creşteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar şi celor care ocupă funcţii de demnitate publică, iar instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu le sunt aplicabile aceste dispoziţii, deşi au calitatea de funcţionari publici cu statut special salarizat în temeiul O.U.G. nr. 38/2003 coroborat cu Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici.
Au precizat că prin neacordarea indexării solicitate li s-a creat o discriminare atât în raport cu celelalte categorii de salariaţi bugetari, cât şi faţă de alţi funcţionari publici, arătând că în acest fel este încălcat principiul egalităţii între cetăţeni.
Au invocat în susţinerea recursului şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a Protocolului nr. 14 la această convenţie.
Prin întâmpinările depuse la dosar, Direcţia Generală Anticorupţie şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au solicitat respingerea recursului formulat, arătând că în mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea este neîntemeiată, în raport de cererea privind plata drepturilor salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, motivat de faptul că această ordonanţă nu reglementează creşteri salariale pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a beneficiat în anul 2007 de creşteri salariale conform Legii nr. 491/2006.
S-a mai arătat că în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, subliniind că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate.
A mai precizat şi că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde şi jurisprudenţei C.E.D.O.
Instanţa de recurs a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.G. nr. 10/2007, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584/2010 de Curtea Constituţională.
Analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că recurenţii–reclamanţi desfăşoară activitate în cadrul D.N.A., însă, aceştia sunt angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, astfel că numai această din urmă autoritate publică are calitate procesuală pasivă în cauză, date fiind şi Instrucţiunile ministrului administraţiei şi internelor nr. 1111/2005, emise în baza art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007.
Menţinerea în cauză în calitate de pârâtă a D.N.A. era justificată doar pentru opozabilitatea hotărârii, însă acest aspect nu poate schimba soluţia instanţei de fond.
Referitor la celelalte critici care privesc fondul cauzei, instanţa de recurs apreciază că acestea sunt nefondate.
Recurenţii fac parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti) salarizaţi conform dispoziţiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenţilor-reclamanţi nu le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială menţionează categoriile de personal cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar recurenţii nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.
Pentru poliţişti s-au prevăzut creşteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile deţinute.
Prin urmare, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că reglementarea modalităţii de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată şi la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există.
Astfel, Curtea constată că soluţia instanţei este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de altă categorie – poliţiştii – neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depăşind cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin decizii repetate, că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula o dispoziţie legală considerând că este discriminatorie şi de a aplica dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acţiunea se consideră discriminată.
De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea art. 6 şi 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat şi nici nu s-a dovedit de recurenţi în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceştia au uzat de calea de atac a recursului.
Întrucât recurenţii nu se află în situaţii identice cu persoanele vizate de dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, astfel cum s-a reţinut şi anterior, nu poate fi reţinută în cauză incidenţa prevederilor Protocolului nr. 14 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamanţilor, funcţionari publici cu statut special în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, li se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007. În concluzie, solicitarea reclamanţilor nu are temei legal, fiind corect respinsă.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.G., D.N., A.G.M., M.M., P.A., C.R., M.C. şi N.C., împotriva sentinţei nr. 69 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4642/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4645/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
