ICCJ. Decizia nr. 4646/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4646/2010
Dosar nr. 121/42/2010
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Procedura în faţa Curţii de Apel
Prin acţiunea formulată reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009, emisă de pârâtă, precum şi a tuturor măsurilor dispuse prin aceasta.
Reclamanta a susţinut că din datele tranzacţiilor prezentate sumar, între părţi au avut loc, doar două livrări efective şi tot atâta prestări de servicii, iar decizia de impunere a concluzionat că reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând plata unor servicii pe care SC G.O.C. SRL nu le-a prestat efectiv, diminuând astfel profitul cu suma de 415.632 RON, plus 3.153 RON majorări de întârziere şi, totodată, a calculat în mod greşit T.V.A., datorând statului suma de 739.300 RON plus 2.512 RON majorări de întârziere.
În susţinerea cererii, reclamanta a invocat practica şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dar, nu în ultimul rând, şi cea a Uniunii Europene, practica naţională fiind în acord cu recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei.
Pârâta a depus întâmpinare şi acte, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, iar reclamanta a mai depus un set de acte şi o expertiză extrajudiciară, în opinia sa, relevantă în soluţionarea cauzei.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii, susţinând că aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, iar că simpla achitare a unei sume reprezentând cauţiune nu poate duce la suspendarea executării dispoziţiilor sale, aceasta fiind una dintre condiţiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii.
2.Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 41 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de SC D.C. SRL, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, şi, în consecinţă, a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Cazul este bine justificat întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize, situaţii de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementează expres alt tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două noţiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesităţii şi legalităţii prestării serviciilor la care se referă actul de control.
Instanţa de fond a apreciat că, se impune suspendarea şi pentru faptul că suma de 724.944 RON, stabilită suplimentar pentru justificarea T.V.A. aferentă serviciilor achiziţionate de la SC G.O.C. SRL, apreciată ca nedeductibilă, precum şi cea de 400.000 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor facturate de SC J.P.C. SRL, argumentul juridic al organului constatator constă într-o simplă trimitere la dispoziţiile art. 11 şi 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, fără nicio justificare temeinică, obligatorie în astfel de situaţii.
Sumele foarte mari reţinute de organul de control, în condiţiile crizei economice actuale ar avea consecinţe ireversibile asupra societăţii, ducând chiar la faliment, efectele fiind dintre cele mai grave, situaţie ce poate fi evitată, cel puţin temporar, prin suspendarea actului de control, cu atât mai mult că în această materie practica judiciară este constantă, în acest sens pronunţându-se alte instanţe din ţară, inclusiv Curtea de Apel Ploieşti, dar şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care apreciază instituţia suspendării actului administrativ un instrument procedural aflat la îndemâna instanţei de judecată, pentru a crea premisele şi a da garanţia respectării principiului legalităţii, apreciind că atâta timp cât o autoritate publică este într-un proces de evaluare, echitabil este ca actul administrativ să nu-şi producă efecte asupra celor implicaţi, până la o soluţionare definitivă şi irevocabilă a litigiului.
3.Recursul declarat de pârâtă
Împotriva sentinţei instanţei de fond pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând generic prevederile art. 304 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative emise de organele de specialitate.
Susţine recurenta că în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa cazului bine justificat cât şi a pagubei iminente.
Recurenta-pârâtă, arată că instanţa de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administraţia este în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenţia justiţiei, că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind titlu executoriu.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
În mod concret arată recurenta–pârâtă, că intimata-reclamantă nu a arătat care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta–pârâtă a făcut referire la obiectul inspecţiei fiscale, ocazie cu care s-a reţinut imposibilitatea societăţii de a prezenta documente justificative din care să rezulte realitatea efectuării unor prestări de servicii în valoare de 3.415.502 RON, ca a înregistrat în evidenta contabilă şi alte cheltuieli reprezentând servicii de comision care nu au fost justificate cu documente din care să rezulte achiziţiile/livrările intermediate şi că aceste elemente au fost suficiente, în opinia organelor de control, pentru extinderea cercetărilor - prin sesizarea organelor abilitate care să aprecieze cu privire la realitatea operaţiunilor a căror înregistrare în contabilitate a implicat evidenţierea unor cheltuieli asupra cărora exista suspiciuni în privinţa prestării efective a serviciilor ce le-au generat.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, de asemenea se consideră neîndeplinită iar motivarea potrivit căreia sumele reţinute de organul de control sunt foarte mari, nu este suficientă, pentru suspendarea executării actului administrativ.
4.Apărarea intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 41/2010 a Curţii de Apel Ploieşti care a apreciat că a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale pentru a dispune suspendarea actelor administrativ- fiscale până la stabilirea realităţii sumelor ce i se impută prin decizia contestată.
Susţine că, aparenta nelegalitate a actului atacat a fost apreciată de instanţa fondului prin prisma tuturor înscrisurilor care, deşi fuseseră prezentate şi organului de control, au fost înlăturate de acesta fără o motivare temeinică. Astfel, contracte de comision, contracte de prestări servicii, facturi emise în baza acestor contracte însoţite de situaţii de lucrări au fost înlăturate ca urmare a aprecierii şi interpretării abuzive şi totodată eronate, de către organul de control, a tranzacţiilor sale comerciale, fapt inacceptabil, şi care excede în mod evident dispoziţiilor legale în vigoare, dovedind totodată o profundă inconsecvenţă de raţionament a organului fiscal.
Cu privire la cea de a doua condiţie a pagubei iminente, intimata-reclamantă face trimitere la expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei care este elocventa în privinţa impactului pe care l-ar avea, în acest moment, asupra activităţilor curente ale societăţii, o eventuală executare silită pentru sumele reţinute în decizia de impunere.
II.Considerentele Înaltei Curşi asupra recursului
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, motivele de recurs şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă niciun motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Actul administrativ fiscal a cărui suspendare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este decizia de impunere nr. 7414 din 15 decembrie 2009 prin care în baza Raportului de inspecţie fiscală s-a stabilit în sarcina SC D.C. SRL obligaţii fiscale de plată reprezentând: impozit pe profit 415.632 RON, cu majorări de întârziere de 3.153 RON, T.V.A. de 739.300 RON şi majorări în sumă de 2.512 RON.
Hotărârea Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condiţiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În speţă, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentinţa recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.
În privinţa primei condiţii, legea nu conţine reglementări, dar este evident că existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
Această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate a actului atacat, precum şi inconsecvenţa de raţionament a organului fiscal reţinută de prima instanţă, în interpretarea tranzacţiilor comerciale derulate de reclamantă, precum şi a documentelor necesare pentru înregistrarea în contabilitate pe cheltuieli cu documentele care justifică necesitatea şi legalitatea prestării serviciilor.
În mod corect, prima instanţă a reţinut că existenţa cazului bine justificat întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize,situaţii de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementează expres alt tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două noţiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesităţii şi legalităţii prestării serviciilor la care se referă actul de control.
Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi analizate de instanţa care verifică actul contestat, dar textul cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Recurenta, deşi critică sentinţa primei instanţe nu arată în concret care sunt motivele de nelegalitate privind condiţia cazului bine justificat reţinut ca urmare a existenţei unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Aşa fiind, în speţă, cazul bine justificat rezidă atât din împrejurările arătate în concret de intimata-reclamantă cât şi din argumentele juridice, prezentate şi sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială serioasă în ceea ce priveşte actul contestat, emis de recurenta-pârâtă.
Art. 2 alin. (1) lit. ş) defineşte „paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
În cauză, s-a conturat îndeplinirea acestei condiţii şi anume prejudiciul material viitor şi previzibil, reclamanta făcând dovada că executarea actelor administrativ-fiscale la acest moment ar însemna imposibilitatea efectuării altor plăţi, expertiza extrajudiciară relevând faptul că în condiţii de dezechilibru financiar, creditorii societăţii pot pretinde restituirea sumelor împrumutate, insuficienţa lichidităţilor pentru satisfacerea acestei cerinţe putând duce la acţiuni în justiţie şi întreruperea fluxurilor financiare normale, întrucât fondurile disponibile pot fi insuficiente pentru acoperirea datoriilor plătibile, situaţie ce presupune apariţia stării de insolvabilitate şi/sau insolvenţă.
Totodată se arată că eventualele riscuri ce pot să apară sunt pe fluxul aprovizionare desfacere, respectiv lipsa lichidităţilor pentru plata furnizorilor de materii prime şi materiale poate genera întreruperea alimentării procesului productiv caz care va influenţa vânzarea producţiei la orice preţ pentru asigurarea cu lichidităţi ducând în finală la întreruperea activităţii.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei civile nr. 41 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4645/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4648/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
