ICCJ. Decizia nr. 4656/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4656/2010
Dosar nr.7372/2/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 117 din 07 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.L., F.A.L., D.L.J., O.L.C., N.G., D.L., S.M.P., P.I., P.G., C.M., Ş.M., A.L., P.C., T.E., I.C., D.G., V.L.A., O.L., şi M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a dispus suspendarea executării actului administrativ nr. 76602 din 03 iulie 2009 emis de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a respins ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând, pe de-o parte, că s-a făcut dovada parcurgerii procedurii plângerii prealabile, pe de altă parte, adresa contestată reprezintă un act administrativ, indiferent de forma sa, ca urmare a faptului că a fost emisă de către o autoritate publică şi produce consecinţe juridice, intrând în circuitul juridic.
Pe fondul cauzei, a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Cu privire la cazul bine justificat, fără a analiza pe fond legalitatea emiterii actului administrativ contestat, judecătorul fondului a reţinut că există o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului, împrejurarea că acesta retroactivează, având incidenţa asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, deşi este emis la data de 03 iulie 2009.
Cu privire la paguba iminentă, s-a reţinut că actul emis produce efecte juridice grave şi imediate, în temeiul acestuia sistându-se plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar din instanţele judecătoreşti, în sensul diminuării acestor drepturi salariale.
S-a constatat că prin adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, a fost diminuat retroactiv, şi prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanţilor.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:
1. Prima instanţă în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
2. În cuprinsul celui de-al doilea motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluţiei pronunţate, susţinând că „instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii”.
În ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul arată că OUG nr. 71/2009, act normativ în vigoare, se bucură de prezumţia de legalitate, iar în ce priveşte efectele juridice, susţine că acesta nu retroactivează, ordonanţa producând efecte juridice de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie 2009.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de OUG nr. 71/2009 şi având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C., nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial reclamanţilor.
A mai susţinut că, în urma pronunţării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, instanţele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanţa de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv Decizia Curţii Constituţionale şi să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
Prima instanţă a soluţionat corect atât excepţia invocată, cât şi cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele care succed.
Prin adresa nr. 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eşalonat potrivit OUG nr. 71/2009.
Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale.
Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificaţia noţiunii de act administrativ.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte arată că:
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
În reglementarea constituţională actuală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, aşa cum se dispune în art. 124 din Constituţie.
Nicio dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumţiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.
Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituţională nu pot răsturna această prezumţie legală absolută.
În consecinţă, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, este lipsită de suport legal.
Înalta Curte precizează că hotărârile judecătoreşti irevocabile trebuie respectate şi aduse la îndeplinire, aşa cum prevede legislaţia naţională, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituţia României.
În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluţie legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiţia cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut corect că împrejurările legate de stare de fapt şi de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.
Cu privire la paguba iminentă, este evident că reclamanţii au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care urmau să fie încasate începând cu 10 iulie 2009.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3573 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4657/2010. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 4655/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
