ICCJ. Decizia nr. 4668/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4668/2010
Dosar nr. 324/45/2010
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 816/245/2008, reclamanta CN C. SA - Sucursala Regionala Căi Ferate I., prin reprezentanţii săi legali, a chemat în judecată pe pârâţii SC M.D. România SRL, Consiliul Local Iaşi şi O.C.P.J. Iaşi solicitând rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC M.D. România SRL şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeţei de teren de 2.500 m.p.
În motivarea acţiunii, se arată că reclamanta este proprietara suprafeţei de teren revendicată conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. CC emis de Ministerul Transporturilor.
Pârâtul Consiliul Local Iaşi a formulat întâmpinare, invocând excepţia de nelegalitate parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de beneficiarul reclamantei şi totodată, excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei în soluţionarea acestei excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 4714 din 14 martie 2010, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 324/45/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Transporturilor (actualmente Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii), emitentul certificatului de atestare a dreptului proprietate seria M nr. CC pretins nelegal, a solicitat respingerea excepţiei ce face obiectul cauzei, ca nefondată, motivat de împrejurarea că documentaţia ce a stat la baza emiterii actului a fost întocmită conform exigenţelor impuse de H.G. nr. 834/1991, iar petenta nu a probat vătămarea vreunui drept al său recunoscut de lege, respectiv vreun titlu din care să rezulte intrarea în domeniul public de interes local a suprafeţei în cauză. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 324/45/2010.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 182/CA din 05 iulie 2010, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia de nelegalitate formulată de petentul Consiliul Local Iaşi în contradictoriu cu intimaţii CN C. SA Sucursala Regionala Căi Ferate I., SC M.D. România SRL, Consiliul Local Iaşi şi O.C.P.J. Iaşi şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor problema admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum este cel în cauză, emis anterior apariţiei Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care a fost introdusă procedura excepţiei de nelegalitate prin art. 4 din lege.
A reţinut, în acest sens, că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 425 şi nr. 426/2008, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost considerate ca fiind constituţionale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod constant, prin soluţiile de principiu emise, a apreciat că judecătorul naţional este îndreptăţit a pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi ale protecţiei încrederii legitime, în aprecierea comportamentului autorităţii administrative.
În plus, Înalta Curte a apreciat că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce permit conservarea fără limită în timp pe cale incidentală a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin principiului dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie, cererile având ca obiect astfel de excepţii urmând a fi respinse, ca neîntemeiate.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Consiliul Local Iaşi şi a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, să se constate nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. CC din 5 martie 2002.
În motivele de recurs se arată că principiul stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi, iar obţinerea şi apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu poate fi dovedită decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate.
A fost invocată Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 a Curţii Constituţionale unde s-a reţinut că „principiul securităţii raporturilor juridice este periclitat în situaţia repunerii în discuţie a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătoreşti emise în numele legii şi nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii.
Se consideră că excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrativ unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi s-a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, să se constate nelegalitatea certificatului de atestare a proprietăţii seria M nr. CC.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În cauză a fost invocată excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. DD din 25 martie 2002 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în beneficiul CN C. SA, pentru suprafaţa de 2.500 m.p.
Instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată pe motiv că actul administrativ atacat este emis anterior Legii nr. 554/2004.
Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Actul administrativ aflat în discuţie este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) Teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) Teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Prin raportare la considerentele Deciziei nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, într-adevăr calea excepţiei de nelegalitate se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal.
Însă, pentru a respecta principiile constituţionale şi convenţionale, procedura invocării excepţiei de nelegalitate, astfel cum a fost reglementată de Legea nr. 554/2004, modificată de Legea nr. 262/2007 se aplică numai actelor administrative emise ulterior intrării în vigoare a legii.
Anterior adoptării Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate se invocă în faţa oricărei instanţe învestită cu soluţionarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în înlăturarea, la soluţionarea cauzei, a efectelor unui act administrativ emis cu nesocotirea legii.
În consecinţă, o astfel de excepţie poate fi cercetată de instanţa în faţa căreia a fost invocată ca mijloc de apărare, dacă vizează un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 dar nu poate fi analizată de către instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pentru că s-a stabilit că nelegalitatea actului administrativ emis anterior apariţiei Legii nr. 554/2004 nu poate fi cenzurată pe calea excepţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu vor putea fi analizate motivele de recurs ce vizează fondul excepţiei de nelegalitate.
În baza art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local Iaşi împotriva sentinţei nr. 182/CA din 05 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4664/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4675/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
