ICCJ. Decizia nr. 4667/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4667/2010
Dosar nr.233/45/2010
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Vaslui, Consiliul Local Vaslui şi Primarul Municipiului Vaslui, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC C.V.S. SA Vaslui, prin lichidator judiciar G.C. SPRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2009, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în beneficiul SC C.V.S. SA.
La termenul de judecată de la data de 09 august 2010, pârâta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL a invocat excepţia de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 şi nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui, cu precizarea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate este Tribunalul Neamţ.
Prin încheierea de la data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 şi nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui şi a suspendat cauza pâna la soluţionarea irevocabilă a excepţiei ridicate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a considerat că raportat la cererea formulată de pârâta SC C.V.S. SA, prin lichidatorul judiciar G.C. SPRL se impune verificarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual, prin care reclamanţii au inclus în domeniul privat al Municipiului Vaslui terenul în suprafaţă de 79.390,93 m.p. aferent bazei de recepţie, bun aflat în patrimoniul SC C.V.S. SA.
Împotriva sus-menţionatei încheieri a declarat recurs reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9) şi art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile legale privind competenţa instanţei din punct de vedere teritorial în soluţionarea excepţiei de nelegalitate reglementată de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În acest sens, a arătat că partea care invocă excepţia de nelegalitate capătă calitatea de reclamant, iar, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său (…)”, solicitare pe care a adresat-o în mod expres atât în scris, cât şi oral în faţa primei instanţe, dar în mod nejustificat nu a fost luată în considerare.
La termenul de judecată al recursului, Înalta Curte a invocat, din oficiu, şi a pus în dezbaterea părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, susţinerile părţilor fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Prin încheierea de la data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 şi nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui şi a suspendat cauza pâna la soluţionarea irevocabilă a excepţiei ridicate.
În dispozitivul încheierii a fost făcută menţiunea „Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, iar reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL a promovat recurs împotriva acestei încheieri.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, „(...) Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.”
Prin dispoziţiile legale menţionate, legiuitorul a recunoscut posibilitatea exercitării căii de atac, odată cu fondul, numai împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare.
Inadmisibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva încheierii de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate este expres reglementată de textul de lege anterior individualizat, de la care nu se poate deroga.
Chiar dacă în dispozitivul încheierii recurate, judecătorul fondului a menţionat că încheierea se poate ataca cu recurs, această cale de atac este inadmisibilă.
Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii în faţa legii şi autorităţilor.
Apreciind ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.V.S. SA prin lichidator judiciar G.C. SPRL împotriva încheierii din 09 august 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4666/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4704/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
