ICCJ. Decizia nr. 4745/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4745/2010
Dosar nr. 250/57/2010
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea prin care reclamanta I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea Ordinului de încadrare din 07 ianuarie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale precum şi obligarea pârâtei la emiterea unui alt ordin prin care să beneficieze şi de sporul de condiţii vătămătoare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Conflictul juridic dedus judecăţii presupune lămurirea legalităţii stabilirii salariului de reîncadrare al reclamantei, în sensul stabilirii dacă se impunea ca în cuprinsul salariului de bază să fie inclus şi sporul de condiţii vătămătoare.
În primul rând s-a reţinut faptul că reclamanta a invocat dobândirea acestui spor ca urmare a unui demers judiciar, respectiv decizia nr. 601 din 19 decembrie 2007 prin care acest spor i-a fost recunoscut reclamantei, alături de ceilalţi salariaţi ai Casei Judeţene de Pensii Alba, în temeiul art. 8 lit. a) din H.G. nr. 281/1993, abrogată în prezent, şi acordat în mod efectiv pe durata exercitării funcţiei publice.
Odată cu pierderea calităţii de funcţionar public, ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 37/2009 şi apoi de O.U.G. nr. 105/2009, reclamanta a fost numită director coordonator adjunct, funcţie de conducere derulată în temeiul unui contract de management; noile drepturi salariale ale reclamantei au fost stabilite, în baza art. 4 pct. a lit. a) din respectivul contract de management, prin actele administrative de numire, la suma de 1.739 RON la care se adaugă doar indemnizaţia de conducere de 30%, în total 2.713 RON.
Constată instanţa de fond că prin noile dispoziţii de salarizare sporul pentru condiţii vătămătoare nu i-a mai fost acordat reclamantei, însă aceste acte nu au fost contestate sub acest aspect, astfel că la data de 31 decembrie 2009 salariul său era de 2.713 RON, fără să cuprindă, aşadar, şi sporul de condiţii vătămătoare.
Astfel, la data de 7 ianuarie 2010 reclamanta a fost reîncadrată, în temeiul Legii nr. 330/2009, la nivelul salariului aferent lunii decembrie 2009, respectiv 2.713 RON; aşadar, în noul salariu de bază cuvenit reclamantei raportat la salariul de încadrare aferent lunii decembrie 2009, putea fi inclus doar sporul de vechime în muncă.
În aceste condiţii, consideră instanţa de fond, că pârâta a procedat în mod corect la aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, atunci când a stabilit noile drepturi salariale ale reclamantei, reţinând, în acest sens, că atâta timp cât sporul de condiţii vătămătoare nu a fost acordat în luna decembrie 2009 reclamantei, acesta nu putea fi solicitat conform art. 30 alin. (5) lit. b), nefăcând parte din sporurile care pot fi introduse în salariul de bază.
Mai reţine instanţa de fond că sporul de condiţii vătămătoare, reglementat în prezent, de art. 5 din Anexa I din Legea nr. 330/2009, are caracter facultativ şi poate fi acordat temporar în condiţiile stabilite mai sus, având, deci, izvor juridic diferit de cel stabilit prin decizia nr. 601 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, neputând, astfel, fi inclus în salariul de bază al reclamantei.
Conchide, instanţa de fond, în sensul că salariul de bază al reclamantei a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009 prin raportare la salariul aferent lunii decembrie 2009 cu includerea în cuprinsul său a sporului de vechime în muncă.
În opinia judecătorului fondului, faptul că prin ordinul de reîncadrare nu a fost menţionat în mod expres, acordarea sporului de condiţii vătămătoare nu atrage nulitatea ordinului dar nici nu poate duce la concluzia că acesta nu ar putea fi acordat ulterior reclamantei în măsura în care aceasta îndeplineşte condiţiile stabilite de art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţa nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta I.I., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a reţinut aspectul principal al obligativităţii respectării clauzelor prevăzute în contractul de management încheiat în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi apoi O.U.G. nr. 105/2009, cu privire la drepturile, de care directorul coordonator adjunct beneficiază conform art. 4 lit. a), pct. b, şi anume „să beneficieze de drepturile băneşti în conformitate cu normele legale în vigoare şi legislaţia aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoare activitatea”. Aşadar, la data numirii sale în funcţia de director coordonator adjunct, potrivit O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea clauzei contractuale mai sus redate, nu i s-a mai acordat, în continuare, sporul de condiţii vătămătoare, aşa încât la momentul reîncadrării salariale conform Legii nr. 330/2009, s-a creat situaţia în care în luna decembrie 2009 acest spor să nu se regăsească în salariul, au condus la imposibilitatea de a beneficia pe viitor de prevederile art. 30 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 330/2009.
În al doilea rând susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a sesizat existenţa unei situaţii de evidentă discriminare, prin aceea, că, deşi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi mediu şi condiţii că şi ceilalţi angajaţi ai instituţii, doar aceştia din urmă au beneficiat şi beneficiază şi în prezent de sporul de condiţii vătămătoare.
Cu privire la condiţiile de acordare a sporului reglementate de art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009, susţine recurenta-reclamantă că, atâta timp cât funcţionarii publici ai Casei Judeţene de Pensii Alba beneficiază în prezent de sporul de condiţii vătămătoare, înseamnă că, implicit, procedura de acordare este îndeplinită pentru toţi angajaţii.
Consideră recurenta-reclamantă că instanţa de fond, nu o observat faptul că, atât prin litera cât şi prin spiritul Legii nr. 330/2009, se urmăreşte, tocmai crearea, pentru toţi salariaţii, a unei stări de egalitate, de salarizare unitară, prin aceea că acordarea acestui spor de condiţii vătămătoare este prevăzut atât pentru funcţionarii publici cât şi pentru personalul contractual.
În final susţine recurenta-reclamantă că lipsirea de temei constituţional a celor două acte normative, respectiv O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 şi 1629/2009, o îndreptăţesc să solicite repunerea sa în situaţia anterioară aplicării acestor acte normative, atât ca funcţie publică cât şi ca salarizare.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat, în cauză, este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, prin cererea de chemare în judecată, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, aşa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerente ci îşi va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condiţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută, prima critică formulată de recurenta-reclamantă referitoare la emiterea unor dispoziţii de salarizare în cursul anului 2009 cu încălcarea clauzei înscrise în art. 4 pct. a lit. b) din contractul de management încheiat de aceasta pentru exercitarea mandatului de director coordonator adjunct al Casei Judeţene de Pensii Alba - Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili, în condiţiile în care obiectul contestaţiei, deduse prezentei judecăţi, îl constituie exclusiv controlul de legalitate al Ordinului din 7 iulie 2010, emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în baza Legii nr. 330/2009, neputând fi cercetată, aşadar, nici măcar incidental, legalitatea ordinelor de salarizare emise, după eliberarea recurentei-reclamante din funcţia publică, prin Ordinul nr. 432 din 23 aprilie 2009, emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. Faptul că recurenta este nemulţumită de efectele juridice ale ordinelor de salarizare emise în cursul anului 2009, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 330/2009, nu are relevanţă, pentru soluţionarea acţiunii din prezenta cauză.
În continuare, Înalta Curte urmează a înlătura toate criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de Apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanţa de fond, analizând legalitatea Ordinului din 7 ianuarie 2010, în raport cu dispoziţiile art. 5, art. 6, art. 15, art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, Anexa I, la Legea nr. 330/2009, a constatat că acesta a fost emis cu respectarea respectivelor dispoziţiilor legale.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de fond a observat faptul că deşi, salariul stabilit recurentei-reclamante în cursul anului 2009 nu cuprindea şi sporul pentru condiţii vătămătoare, aceasta nu a înţeles să conteste, în termen legal, respectivele ordine de salarizare, aşa încât în luna decembrie 2009 recurenta nu beneficia de acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare.
În raport de această situaţie de fapt, necontestată, de altfel, de recurenta-reclamantă, şi faţă de exigenţele art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că salariul de bază al recurentei-reclamante a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor legale prin raportare la salariul aferent lunii decembrie 2009, fără includerea sporului pretins de recurentă-reclamantă.
Înalta Curte consideră neîntemeiate şi criticile generate de împrejurarea că ceilalţi salariaţi ai instituţiei în care-şi desfăşoară activitatea recurenta-reclamantă beneficiază de acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare, ceea ce s-ar putea circumscrie, în opinia acesteia, noţiunii de discriminare, şi ar contraveni, chiar literei şi spiritului Legii nr. 330/2009, în condiţiile în care temeiul juridic al acordării acestui spor a fost diferit; de altfel, în mod just a observat instanţa de fond că şi recurenta-reclamantă ar putea beneficia, pe viitor, de acest spor, dar în baza, altui temei juridic, respectiv art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009 şi nu în baza art. 30 alin. (5) din acelaşi act normativ, cum în mod greşit pretinde recurenta-reclamantă.
De asemenea, Înalta Curte constată că toate buletinele de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, depuse de recurenta-reclamante, nu sunt emise în anul 2010, pentru a putea reţine susţinerile acesteia, în sensul că, în prezent, în cadrul Casei de Pensii Alba, sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 5 din Legea nr. 330/2009; de altfel, procesul-verbal de constatare din 16 februarie 2010 este doar un act intermediar, în procedura de stabilire a condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în sensul Legii nr. 330/2009.
Totodată, Înalta Curte constată că declararea neconstituţionalităţii actelor normative, în baza cărora, recurenta-reclamantă, şi-a exercitat mandatul de director coordonator adjunct, nu are relevanţă sub aspectul drepturilor salariale stabilite, recurentei-reclamante, în baza Legii nr. 330/2009, prin Ordinul din 7 ianuarie 2010.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu probele administrate în cauză, soluţia de respingere a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentele-pârâte.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4744/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4746/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
