ICCJ. Decizia nr. 4758/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4758/2010
Dosar nr. 5532/2/2009
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iunie 2009, reclamantul P.I. a solicitat obligarea pârâţilor Ministrul Comunicaţilor şi Societăţii Informaţionale şi a Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la emiterea ordinelor privind acordarea sporului de 75% în temeiul Legii nr. 490 din 10 noiembrie 2004 şi al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2006, în perioada 18 octombrie 2006 - 13 mai 2009 în care şi-a desfăşurat efectiv activitatea la Comisia Europeană, ca personal de specialitate în cadrul Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei şi Programe Europene în domeniul IT. Prin cererea depusă la 22 octombrie 2009, reclamantul a completat acţiunea, solicitând obligarea în solidar a pârâţilor la plata sporului de 75%, ca majorare salarială, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la proiectele care au avut ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare din cadrul programului I. pentru servicii pan-europene de guvernare a Uniunii Europene, legiferat prin Legea nr. 436/2006 „Memorandumul de înţelegere între România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar I., cu plata contribuţiei aferente”.
În raport de această activitate, reclamantul a susţinut că în mod nelegal şi discriminatoriu pârâţii au refuzat să emită ordinele de salarizare corectă a sa, prin acordarea majorării salariale cu sporul de 75%, prevăzut de Legea nr. 490/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 412 din 21 ianuarie 2010.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 pentru a beneficia de sporul solicitat, întrucât nu a fost încadrat într-o structură care avea ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum şi a altor credite sau împrumuturi similare sau gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE şi ISPA, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi prin fondurile structurale şi de coeziune.
Astfel, s-a apreciat că activitatea reclamantului ca expert în cadrul Programului Comunitar pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor paneuropene de guvernare pentru administraţiile publice, mediul de afaceri şi cetăţeni - I. nu reprezintă un program privind împrumuturi externe sau alte credite similare şi pe cale de consecinţă, participarea în cadrul unui program finanţat de România cu resurse financiare proprii nu determină îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 490/2004 şi de O.U.G. nr. 1/2006 pentru acordarea sporului de 75% solicitat prin acţiune.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi completată.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 490/2004, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 şi probele administrate în cauză, constatând fără temei că activitatea Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei şi Programe Europene în domeniul IT şi a structurii componente - Serviciul Antifraudă şi Securitate IT nu se încadrează printre activităţile pentru desfăşurarea cărora s-a prevăzut un spor de 75%.
De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 436/2006 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administraţiile publice, mediul de afaceri şi cetăţeni şi nici Decizia 2004/387/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administraţiile publice, întreprinderi şi cetăţeni (I.), deşi acestea au constituit baza legală pentru participarea sa la Programul Comunitar (I.).
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Reclamantul P.I. a fost încadrat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei la data de 7 august 2006 în funcţia de consilier superior la Serviciul Antifraudă şi Securitate IT, ocupând ulterior, până la data de 13 aprilie 2009, funcţiile de şef serviciu la Serviciul Antifraudă şi Securitate din cadrul Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei şi Programe europene în domeniul IT, consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcţiei generale pentru tehnologia informaţiei şi programe europene în domeniul IT şi consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcţiei generale pentru societatea informaţională.
Prin Ordinul din 5 aprilie 2007 reclamantul a fost nominalizat în grupul de lucru constituit la nivelul Comisiei Europene I. - P. şi a fost desemnat expert în cadrul grupului de lucru european E.- I./S., calitate în care a participat la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administraţiile publice, mediul de afaceri şi cetăţeni, ratificat prin Legea nr. 436/2006.
Prin legea susmenţionată s-a aprobat plata contribuţiei financiare aferente participării României la Programul I. în anii 2006-2009 şi s-a ratificat Memorandumul de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar I.
Conform art. 3 din acest memorandum, o parte din contribuţia financiară a României va fi finanţată din instrumentul relevant al ajutorului extern al Comunităţii, iar suma globală pentru asistenţa externă acordată pentru programele comunitare la care România urmează să participe va fi indicată în Memorandumul financiar din Programul Naţional anual referitor la această asistenţă.
Decizia nr. 2004/387/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administraţiile publice, întreprinderi şi cetăţeni prevede de asemenea contribuţia financiară a Comunităţii pentru suportarea costurilor de punere în aplicare a proiectelor de interes comun şi a măsurilor orizontale.
În raport de cadrul legislativ care reglementează activitatea desfăşurată de recurent, se constată că instanţa de fond nu a stabilit pe baza unor probe concludente dacă aceasta reprezintă sau poate fi asimilată cu activitatea de gestionare a asistenţei financiare de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau memorabile, altor credite sau împrumuturi similare sau cu activitatea de gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE şi ISPA, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi prin fonduri structurale şi de coeziune, activităţi pentru care s-a prevăzut acordarea unor sporuri salariale prin Legea nr. 490/2004 şi O.U.G. nr. 1/2006.
De asemenea, în raport de funcţia publică ocupată de reclamant, instanţa de fond nu a stabilit dacă activitatea în concret desfăşurată de acesta justifica sau nu acordarea sporului de 75% solicitat prin acţiune.
Pentru lămurirea situaţiei de fapt, se impunea a fi administrate probele solicitate de reclamant şi asupra cărora instanţa de fond a omis să se pronunţe.
Astfel, se constată că era util în cauză să se verifice documentaţia aferentă plăţii sporului de 75% pentru persoanele nominalizate în anexa la Ordinul nr. 187/2007 pentru perioada 2006-2009, pentru a se compara proiectele la care au participat cu activitatea desfăşurată în aceeaşi perioadă de reclamant, raportul Curţii de Conturi şi al Ministerului Finanţelor privind evidenţierea plăţilor efectuate către personalul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în baza prevederilor art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2006, raportat la prevederile Legii nr. 490/2004 pentru perioada 2006-2009, precum şi actele de numire a reclamantului ca expert în grupurile de lucru europene.
În consecinţă, fiind necesară suplimentarea probatoriului în cauză pentru clarificarea aspectelor expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei nr. 412 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4756/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4763/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
