ICCJ. Decizia nr. 4770/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4770/2010
Dosar nr. 1615/46/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 31/F-C din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a fost admisă acţiunea reclamantei SC P.T. SRL Râmnicu-Vâlcea formulată în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea - A.F.P. Râmnicu-Vâlcea, în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 emisă de pârâtă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a fost anulată decizia nr. 141 din 23 septembrie 2009 emisă de pârâtă, cu obligarea la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în urma controalelor fiscale, inspectorii fiscali au stabilit că reclamanta a efectuat, în perioada iunie 2001 - decembrie 2001, mai multe achiziţii de materiale şi mijloace fixe de la diverşi furnizori, despre care se pretinde că nu sunt înregistrate legal şi că a înregistrat în contabilitate facturi nereale, pentru care a dedus TVA în sumă de 222.917 RON.
Instanţa a reţinut că reclamanta a contestat rezultatele controlului realizat în 2003, iar prin decizia nr. 161 din 22 iulie 2003 pârâta a suspendat soluţionarea contestaţiei, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Ulterior, în urma controlului efectuat de organele fiscale în anul 2009 a fost emisă decizia de impunere nr. 1475 din 6 iulie 2009 prin care s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 638.331 RON, din care 84.051 RON impozit pe profit suplimentar, 7.481 RON majorări de întârziere aferente acestuia, 222.917 RON TVA suplimentară şi 323.882 RON majorări de întârziere aferente acesteia.
Împotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestaţie, iar prin decizia nr. 141 din 22 septembrie 2009 pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 546.799 RON, reprezentând TVA adăugată, suplimentară şi accesorii aferente acestora, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, urmând ca procedura administrativă, să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
De asemenea, contestaţia reclamantei a fost respinsă ca nemotivată pentru suma de 69.515 RON reprezentând impozit pe profit şi ca neîntemeiată pentru suma de 22.017 RON.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ atacat.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată cererea de suspendare formulată, deoarece dacă reclamantei i s-ar popri întreaga sumă, prevăzută în actul administrativ atacat, ar înregistra prejudicii imediate, de natură a determina împiedicarea de desfăşurare a activităţii reclamantei, cu consecinţe asupra personalului salarial existent.
Instanţa de fond a apreciat asupra comportamentului organului fiscal pe parcursul perioadei de timp analizate (2001 - 2009) şi a concluzionat că atitudinea pârâtei, în desfăşurarea faptelor prezentate, dovedeşte incertitudinea manifestată cu privire la vinovăţia reclamantei.
De altfel, s-a reţinut că reclamantei nu i s-a imputat desfăşurarea unei activităţi comerciale incorecte proprii, ci doar a celor cu care a colaborat, fără a se evidenţia sau proba că a cunoscut aceste aspecte despre colaboratorii săi.
S-a constatat că reclamanta a înregistrat în contabilitatea firmei toate facturile şi a calculat impozit pe profit, iar pârâta nu a precizat motivele pentru care nu poate soluţiona contestaţia administrativă, ori care dintre operaţiile comerciale ale reclamantei sunt fictive.
Prin această modalitate repetată, de a suspenda soluţionarea contestaţiei, pe considerentul că se fac cercetări de organele de urmărire penală al căror rezultat poate influenţa dezlegarea pricinii, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta este prejudiciată, iar vătămarea ce i s-a adus constă în faptul că i se refuză restituirea TVA, pe care ar trebuie să-l încaseze, iar, pe de altă parte, îi sunt blocate conturile şi este evident că este previzibilă o blocare a activităţii reclamantei.
Împotriva sentinţei civile nr. 31 din 3 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantei SC P.T. SRL Râmnicu-Vâlcea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 şi de anulare a deciziei nr. 141 din 23 septembrie 2009 prin care contestaţia administrativă introdusă de reclamantă a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a laturii penale.
Recurenta a învederat, prin motivele de recurs, că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. a judeţului Vâlcea, anularea deciziei nr. 141 din 23 septembrie 2009 şi obligarea D.G.F.P. a judeţului Vâlcea la soluţionarea contestaţiei administrative, întrucât nu sunt întrunite în cauză cerinţele legale (anume cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente) prevăzute de art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, iar suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut Ioc cu respectarea prevederilor art. 215 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinare intimata SC P.T. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenta nu s-a conformat exigenţelor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în condiţiile în care, pe de o parte, nu a fost indicat nici unul din motivele de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ. şi pe de altă parte, nu au fost formulate nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de acelaşi art. 304 C. proc. civ. Sub aspectul soluţiei date cauzei prin sentinţa recurată intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei Ia plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la soluţionarea irevocabilă a fondului litigiului şi că în mod nelegal prin decizia nr. 141 din 23 septembrie 2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Excepţia de nulitate a recursului, invocată de intimata SC P.T. SRL, este neîntemeiată şi va fi respinsă, recursul formulat în cauză întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., care precizează că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Exercitarea recursului, într-o atare ipoteză, nu se limitează la motivele de casare sau modificare prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc. civ., astfel că recurentul este în drept să formuleze orice fel de nemulţumire faţă de hotărârea instanţei de fond iar cauza poate prin urmare să fie examinată sub toate aspectele, atât de nelegalitate cât şi de netemeinicie. Recursul formulat în cauză de către D.G.F.P. a judeţului Vâlcea este motivat, fiind indicate, chiar dacă într-o manieră relativ sumară, motivele de fapt şi de drept în baza cărora recurenta a considerat că în mod greşit instanţa de fond a admis atât cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, cât şi cererea de anulare a deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative introduse de reclamantă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare]. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din legea contenciosului administrativ.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării deciziei de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. a judeţului Vâlcea până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei. Astfel, se constată că prin decizia de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de D.G.F.P. a judeţului Vâlcea - Activitatea de inspecţie fiscală, s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 638.331 RON din care 84.051 RON impozit pe profit suplimentar, 7.481 RON majorări de întârziere aferente acestuia, 222.917 RON taxă pe valoarea adăugată suplimentară şi 323.882 RON majorări de întârziere aferente acesteia. Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuţie se impune. În temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii deciziei de impunere fiscală) cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii economice pe mai departe şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
Pe de altă parte, se reţine că în mod întemeiat instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 141 din 23 septembrie prin care pârâta a decis suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă pentru suma totală de 546.799 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară şi accesorii aferente acestora, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, şi a obligat recurenta la soluţionarea acestei contestaţii. Într-adevăr, prin conţinutul plângerii penale depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea la data de 8 iulie 2009 nu au fost conturate indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma a fi dată în procedura administrativă, ci numai au fost prezentate anumite constatări din procesul verbal de control din 2 iulie 2009, astfel că nu sunt riguros îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. De altfel, prin rezoluţia procurorului din data de 24 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 3892/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea s-a dispus confirmarea propunerii organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală în cauză.
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. a judeţului Vâlcea împotriva sentinţei nr. 31/F-C din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata în favoarea intimatei SC P.T. SRL a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea - A.F.P. Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 31/F-C din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4769/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4773/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
