ICCJ. Decizia nr. 4764/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4764/2010
Dosar nr. 891/46/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 55/F-Cont din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi excepţia de inadmisibilitate a cererii introductive.
Instanţa a respins capătul I din cererea introductivă formulată de reclamantul E.F. ca rămas fără obiect şi a admis în parte cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, în sensul că a anulat Ordinul din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a obligat pârâtul să achite reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada 24 mai 2009 - 23 decembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive invocată de ambii pârâţi este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile din legea contenciosului administrativ permit sesizarea instanţei cu acţiunea în anularea actului normativ invocat (ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe), însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României instanţa a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere capătul de cerere care vizează anularea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ emis de Guvern.
Instanţa a reţinut, pe fondul cauzei, că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat la data de 7 octombrie 2009, în cadrul controlului anterior promulgării legii, că O.U.G. nr. 37/2009 a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale relative la delegarea legislativă, care arată că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
Or, Curtea Constituţională a constatat că ordonanţa în discuţie este neconstituţională, iar aceasta înseamnă că măsurile dispuse în temeiul actului neconstituţional rămân fără efect.
Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că primul capăt de cerere ce viza anularea Ordonanţei de Urgenţă nr. 37/2009 a rămas fără obiect, întrucât actul atacat a fost abrogat la 6 octombrie 2009 prin O.U.G. nr. 105/2009, act care a fost constatat, de asemenea, ca fiind neconstituţional la 3 decembrie 2009.
Instanţa a constatat că ordinul atacat de reclamant a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, astfel încât temeiul juridic al emiterii ordinului a fost desfiinţat.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a apreciat, raportat la principiul stabilităţii ce guvernează exercitarea funcţiei publice, că desfiinţarea unui post, justificată de măsuri bugetare, trebuie să se realizeze numai în conformitate cu art. 99 şi urm. din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, iar ordinul atacat a fost emis cu încălcarea acestor dispoziţii.
Admiţând capătul de cerere privind anularea ordinului atacat, instanţa a admis şi solicitarea acordării de despăgubiri, ce constau în salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Împotriva sentinţei civile nr. 55/F-Cont din data de 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul Guvernul României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul scoaterii din cauză a Guvernului României, deoarece cererea a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Guvernul României a învederat, prin motivele de recurs, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României faţă de cererea de anulare a Ordinului din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, fiind evident că reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu Guvernul României.
Recursul este fondat.
Prin acţiunea în contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul E.F. a chemat în judecată în calitate de pârâţi Guvernul României şi Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, solicitându-se: 1. anularea art. I, II şi IV din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele îmbunătăţiri a activităţii administraţiei publice; 2. anularea Ordinului din 27 aprilie 2009 al Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional prin care reclamantul a fost eliberat, începând cu data de 24 mai 2009, din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional al judeţului Vâlcea. Guvernul României, prin întâmpinarea depusă înaintea instanţei de fond, a invocat, cu privire la cel de-al doilea petit din acţiunea reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, considerând că o atare calitate aparţine exclusiv emitentului actului administrativ contestat.
În mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a admis acţiunea reclamantului vizând anularea Ordinului din 27 aprilie 2009 şi în contradictoriu cu Guvernul României, calitate procesuală pasivă în cauză având, indiscutabil, numai emitentul actului administrativ atacat de reclamant, anume Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Raporturile de serviciu ale reclamantului, ce a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional a judeţului Vâlcea, au fost încheiate cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi nu cu Guvernul României, iar aceste raporturi de funcţie publică au încetat urmare emiterii, de către Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a ordinului mai sus menţionat. Cu toate că, potrivit art. 35 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerelor şi a Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, ministerele se organizează şi funcţionează în subordinea Guvernului, Guvernul României nu poate fi chemat să răspundă pentru obligaţiile persoanele juridice aflate în subordine, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuţii şi competenţe proprii.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivul de recurs invocat în cauză este întemeiat, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei nr. 55/F-Cont din data de 17 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea Ordinului 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 55/F-Cont din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiune prin care s-a solicitat anularea Ordinului din 27 aprilie 2009 al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4763/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4769/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
