ICCJ. Decizia nr. 4773/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4773/2010
Dosar nr. 11224/2/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 551 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de autor în contradictoriu cu O.R.D.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii judiciare îl reprezintă constatarea suspendării de drept a executării deciziei nr. 118 din 26 octombrie 2009 în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 iar, în subsidiar, suspendarea executării deciziei nr. 118 din 26 octombrie 2009 emisă de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond, analizând mai întâi cererea formulată în principal de reclamantă, a cercetat dacă noul act administrativ are acelaşi conţinut cu cel suspendat de instanţa de judecată.
Astfel, a analizat conţinutul deciziei nr. 99/2009 emisă de O.R.D.A. şi a constatat că prin sentinţa nr. 3245 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 99 din 17 august 2009 emisă de O.R.D.A., până la soluţionarea acţiunii în anularea acesteia.
Instanţa de fond a procedat la analiza comparativă a deciziei nr. 118 din 26 august 2009 emisă de pârâtă, despre care se susţine că este identică cu decizia nr. 99 din 17 august 2009 şi a constatat că cele două decizii nu au acelaşi conţinut, din perspectiva analizată de instanţa care a dispus suspendarea, astfel încât a constatat că cererea principală formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Instanţa de fond a analizat cele două decizii, din perspectiva aplicabilităţii art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 rezumându-se la menţiunile din cuprinsul primei decizii care au fost analizate de instanţă şi cu privire la care aceasta a reţinut că există o aparenţă de nelegalitate.
Au fost reţinute două aspecte, pe de o parte, lipsa unui suport legal pentru obligaţia de modificare a Statutului U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, de convocare a Adunării generale cu asigurarea unei prezenţe mai ridicate precum şi invitarea unui reprezentant O.R.D.A. care să asiste la lucrările Adunării generale, iar, pe de altă parte, că funcţionarea U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor în temeiul aceluiaşi statut a fost anterior avizată pentru legalitate de chiar O.R.D.A., după ce prin sentinţa civilă nr. 218/PJ din 2 octombrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă cererea reclamantei de înscriere ca persoană juridică.
Instanţa a constatat că în ceea ce priveşte obligativitatea convocării Adunării generale cu asigurarea unei prezenţe mai ridicate, precum şi invitarea unui O.R.D.A. care să asiste la lucrările Adunării generale, în vederea modificării statutului, sunt dispoziţii care nu au mai fost impuse prin noua decizie, obiect al acţiunii de faţă.
Cu privire la cererea subsidiară, formulată de reclamantă, de suspendare a noii decizii, instanţa de fond a procedat la analizarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi a constatat că aceste condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite în cauza de faţă.
Astfel, instanţa a constatat că cerinţa cazului bine justificat nu poate fi reţinută de instanţă, întrucât aspectele invocate ca temeiuri de nelegalitate nu au nici o acoperire convingătoare nici în argumentare, nici sub aspect probatorii, astfel încât instanţa a apreciat că nu există indicii de nelegalitate ale actului atacat.
Împrejurarea că vechiul statut, a cărui modificare se impune prin decizia a cărui suspendare se solicită, a făcut obiectul avizării de către pârât şi verificării de către instanţa de judecată cu prilejul autorizării modificării statutului.
Instanţa de fond a apreciat că nu este suficientă pentru a antrena un dubiu suficient de caracterizat cu privire la nelegalitatea deciziei, cât timp în statutul reclamantei este prevăzut că „repartiţia sumelor încasate din remuneraţia compensatorie pentru copia privată se repartizează în conformitate cu dispoziţiile legale.
Instanţa a analizat şi aparenţa de nelegalitate din perspectiva obligaţiei impuse în privinţa modificării statutului prin raportare la textul art. 134 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 şi a apreciat că nu este întrunită cerinţa cazului bine justificat.
Având în vedere concluzia reţinută cu privire la condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond nu a mai analizat condiţia pagubei iminente, întrucât legea impune îndeplinirea cumulativă a ambelor condiţii pentru admisibilitatea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
S-a considerat în recurs că instanţa fondului a apreciat că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Deasemenea, s-a motivat recursul şi prin aceea că instanţa de fond ar fi ignorat puterea lucrului judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 3245/2009 cu privire la cazul bine justificat, omiţând şi faptul că prin aceeaşi sentinţă s-a dispus suspendarea deciziei O.R.D.A. nr. 99/2009, schimbând scopul şi finalitatea urmărită de autoritatea administrativă prin emiterea actului.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând sentinţa atacată şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Din ansamblul probator administrat rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat în principal să se constate suspendarea de drept a deciziei nr. 118/2009 conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 118/2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Fără posibilitate de tăgadă, în speţă, a fost dată decizia nr. 99/2009 de către O.R.D.A. prin care recurentei i s-a acordat un termen de 3 luni pentru îndeplinirea unor măsuri de intrare în legalitate.
Prin sentinţa nr. 3245/2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea executării acestei decizii (nr. 99/2009), iar după pronunţare, organul administrativ a emis o nouă decizia nr. 118/2009 prin care a desfiinţat decizia nr. 99/2009 şi a dispus în continuare măsurile de intrare în legalitate pentru reclamantă.
Corect, Curtea de Apel în speţa dedusă judecăţii, referitoare la decizia nr. 118/2009, a analizat dacă noul act administrativ are acelaşi conţinut cu cel suspendat de instanţă şi din actele prezentate şi anexate la dosar cât şi din lectuarea celor două decizii, rezultă clar că ele nu au acelaşi conţinut, pentru ca în acest litigiu să se poată invoca autoritatea de lucru judecat.
Curtea de Apel Bucureşti printr-o amplă motivare a analizat cele două decizii din perspectiva văzută de instanţa care a dispus suspendarea şi a concluzionat în sensul că noua decizie nu are acelaşi conţinut cu cel al deciziei suspendate.
Pentru decizia nr. 99/2009, Curtea de Apel a reţinut întrunirea cazului bine justificat, indicii de nelegalitate a actului administrativ dar şi o pagubă materială derivând din executarea deciziei.
Desigur, atunci când se emite un act nou cu acelaşi conţinut cu al celui suspendat de instanţă, conform Legii nr. 554/2004, acesta este suspendat de drept şi plângerea prealabilă nu mai este obligatorie.
Din chiar conţinutul sentinţei nr. 3245/2009, rezultă că intimatul-pârât intenţiona să revoce decizia iniţială, urmând a o adapta în raport de susţinerile recurentei din plângerea prealabilă.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară a recurentei-reclamante, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, trebuie întrunite cumulativ condiţia cazului bine justificat cu cea a pagubei iminente.
Din actele depuse, nu se poate desprinde aparenţa de nelegalitate a actului administrativ dedus judecăţii, recurenta neaducând probe concludente în acest sens, probe care să conducă instanţa la concluzia că în speţă trebuie protejat dreptul acesteia prin dispunerea măsurii suspendării actului administrativ.
Măsurile O.R.D.A. nu pot constitui cel puţin aparent prejudicii în bugetul U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, întrucât funcţionează permanent şi se încadrează în obiectul de activitate.
Decizia O.R.D.A. nu produce nici o pagubă iminentă recurentei, ea doar impunând un termen pentru intrarea în legalitate. De asemenea, din decizia nr. 118/2009 nu rezultă o posibilă suspendare a activităţii U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor după termenul impus, prejudiciile eventuale nefiind certe şi nici previzibile.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.C.M.R. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor împotriva sentinţei nr. 551 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4770/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4777/2010. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
