ICCJ. Decizia nr. 4787/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4787/2010
Dosar nr. 7853/3/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti reclamanta N.S. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local al sectorului 3, Comisia de Evaluare a Personalului cu handicap pentru Adulţi sector 3, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3 anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 11588 din 4 decembrie 2008, anularea certificatului din 13 octombrie 2008 de încadrare în grad de handicap accentuat şi obligarea pârâţilor să emită un nou certificat de încadrare în grad de handicap, care să ateste faptul că se încadrează în gradul de handicap grav cu însoţitor.
Prin sentinţa nr. 2278 din 17 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, motivat de faptul că actele atacate sunt emise de o autoritate publică centrală pentru care competenţa este stabilită expres de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 250 din 19 ianuarie 2010 a admis acţiunea reclamantei, aşa cum a fost precizată, în sensul că a fost anulată decizia de încadrare în grad de handicap nr. 11588 din 4 decembrie 2008 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, a fost anulat certificatul din 13 octombrie 2008 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi sector 3 şi în consecinţă, instanţa a dispus obligarea pârâţilor să emită certificat de încadrare în grad de handicap grad cu însoţitor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat faptul că prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4477 din 6 octombrie 2005, reclamanta a fost încadrată în gradul I de handicap grav cu indemnizaţie de însoţitor, constatându-se că suferă de diabet zaharat complicat cu retinopatie proliferativă, malucopatie ischemică, neuropatie, iar vederea la ambii ochi este de 1/30 cu un câmp vizual îngustat concentric pe 100.
Ulterior a fost emis certificatul din 13 octombrie 2008 prin care reclamanta a fost încadrată la gradul de handicap accentuat.
Împotriva acestui act reclamanta a formulat contestaţie, care prin decizia nr. 11588 din 4 decembrie 2008 a fost respinsă, menţinându-se încadrarea în gradul de handicap accentuat.
Instanţa a constatat că în niciunul din actele administrative atacate nu se motivează decizia de schimbare a încadrării în gradul de handicap acordat încă din anul 2005, în condiţiile în care în anul 2008 vederea la ambii ochi este de 1/50 (faţă de 1/30 în anul 2005), iar celelalte afecţiuni sunt menţionate, deci fără a exista o îmbunătăţire a situaţiei medicale a reclamantei.
Împotriva sentinţei civile nr. 250 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs în termen legal pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi sector 3 Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs recurenta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap a învederat că hotărârea atacată este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. Astfel, s-a precizat că, obligând pârâtele la emiterea unui nou certificat de încadrare în gradul de handicap grav cu însoţitor, instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, instituţia „acordării unui însoţitor"; fiind inexistentă în materia drepturilor persoanelor cu handicap. Pe de altă parte, s-a evocat că, din analiza celor trei capete ale cererii reclamantei, se observă că aceasta nu a pretins explicit însoţitor, ceea ce înseamnă că prin dispozitivul hotărârii primei instanţe s-a acordat mai mult decât intimata a solicitat. Cu privire la considerentele sentinţei atacate, recurenta a arătat că motivele sunt străine de pricină, atâta vreme cât instanţa de fond a criticat fundamentarea actelor contestate prin prisma unui alt act administrativ, anume decizia Comisiei Superioare nr. 4477/2005, şi a extrapolat situaţia de fapt (medicală) şi norma juridică care se aplica în anul 2005, respectiv Ordinul MSF nr. 726/2002 la situaţia de fapt (medicală) din 2008 şi norma juridică corespunzătoare, respectiv Ordinul comun al MMFES şi MSP nr. 762/1992/2007. Sub aspectul fondului cauzei, s-a precizat că în baza dispoziţiilor capitolului II, subcapitolul I din Ordinul comun al MMFES şi MSP nr. 762/1992/2007 sunt încadrate în gradul de handicap persoanele cu afecţiuni cronice oculare care determină cecitatea relativă (VAO sub 1/25) sau cecitatea absolută (VAO = pmm, pl, fpl) sau/şi câmp vizual tubular în jurul punctului de fixaţie 0-10 grade, iar reclamanta nu se găseşte în această situaţie, şi că deşi intimata prezintă şi HTA grup de risc ridicat, boală cardiacă ischemică cu modificări EKG, dislipidemie şi obezitate, aceste afecţiuni nu sunt reţinute ca afecţiuni handicapante de criteriile medicopsihosociale din Ordinul comun al MMFES şi MSP nr. 762/1992/2007.
Recurenta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi sector 3 Bucureşti a relevat că motivul invocat de către instanţa de fond, anume nemotivarea deciziei nr. 11588/2008 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi nu are nicio relevanţă întrucât, pe de o parte, lipsa de motivare a deciziei în fapt este o omisiune care nu produce consecinţe juridice, motivarea fiind susţinută implicit de secţiunile A şi B şi pe de altă parte, lipsa de motivare nu reprezintă o cauză de nulitate în conformitate cu prevederile din H.G. nr. 430/2008.
Recursurile sunt fondate.
Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii actelor administrative, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului/actelor atacate, în exercitarea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie, indiscutabil, o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, mai ales în cazul actelor prin care se suprimă sau se restrâng drepturi sau situaţii juridice individuale.
Prima instanţă a procedat în mod legal, în cauză, la anularea certificatului din 13 octombrie 2008 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 3 Bucureşti prin care reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat şi a deciziei nr. 11588 din 4 decembrie 2008 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Autorităţii Naţională pentru Persoanele cu Handicap prin care s-a atestat încadrarea reclamantei în gradul de handicap accentuat, reţinându-se în mod corect că aceste acte nu sunt motivate în fapt. într-adevăr, sunt nelegale şi se sancţionează cu anularea actelor administrative prin care se suprimă sau se restrâng drepturi sau situaţii juridice individuale fundamentate pe o motivare extrem de sumară şi confuză, contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţia României, care impune asigurarea unei informări corecte a persoanei căreia i se adresează documentul cu privire la problema de interes individual ce face obiectul manifestării unilaterale de voinţă a autorităţii publice. Autorităţile pârâte nu au prezentat, în cuprinsul actelor contestate de către reclamantă, raţiunile concrete şi detaliate pentru care, urmare reexaminării situaţiei reclamantei şi prin raportare la documentele medicale furnizate de aceasta, au încadrat intimata în gradul de handicap accentuat, indicarea generică a codului bolii şi a codului handicapului echivalând cu o motivare formală.
Instanţa de fond a pronunţat însă o soluţie nelegală atunci când a obligat pârâţii la emiterea unui certificat de încadrare a reclamantei în grad de handicap grav cu însoţitor, întrucât urmare anulării actelor contestate pentru vicii de formă controlul de legalitate referitor la încadrarea reclamantei în grad de handicap va putea fi exercitat numai după emiterea, cu respectarea cerinţelor legale, a unui nou certificat sau, după caz, a unei noi decizii.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate în parte motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursurilor declarate de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi sector 3 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 250 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâţilor la emiterea în favoarea reclamantei, în condiţiile legii, a unui nou certificat şi dacă este cazul, a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi sector 3 împotriva sentinţei nr. 250 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâţii la emiterea în favoarea reclamantei a unui nou certificat şi a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap.
Menţine celelalte dispoziţii al sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4781/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4788/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
