ICCJ. Decizia nr. 4795/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4795/2010
Dosar nr. 2725/2/2008
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 555 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ordinul G. din România în contradictoriu cu pârâtă Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate de folosinţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea adresei din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă, pe considerentul că prin acest act s-au interpretat eronat textele de lege aplicabile, respectiv Legea nr. 16/2007 şi Legea nr. 217/2007, prin ultimul parag. creându-se astfel confuzia că toate persoanele autorizate anterior ar putea exercita profesia de geodez, deşi aceştia îndeplineau doar o parte dintre condiţiile impuse de Legea nr. 16/2007.
În timpul litigiului, a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 217/2007, invocată de către reclamant, excepţie care a fost respinsă prin decizia nr. 474 din 02 aprilie 2009, iar pe parcursul soluţionării excepţiei, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 1150 din 06 noiembrie 2008 constatând că Legea nr. 16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez este neconstituţională.
Aşa fiind, judecătorul fondului a reţinut că respectiva decizie, pronunţată într-un alt litigiu dar care este general obligatorie, prezintă relevanţă în speţă, în considerarea faptului că Legea nr. 16/2007 reprezintă actul de înfiinţare al Ordinului G. din România.
Or, în condiţiile în care respectivul act nu mai există, instituţia înfiinţată prin acest act îşi încetează şi ea existenţa, aşa cum întemeiat a susţinut şi pârâta prin excepţia invocată, Ordinul G. din România nemaiavând capacitate de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ordinul G. din România.
Criticile aduse prin cererea de recurs au vizat:
1. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. cu consecinţa incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
S-a apreciat că nulitatea sentinţei decurge din necitarea reclamantului pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2009 (fixat în lipsa părţilor), chiar dacă avea termen în cunoştinţă, dar şi din nemotivarea hotărârii, judecătorul fondului rezumându-se la admiterea unei excepţii fără o argumentare faptică şi juridică. Sub acest ultim aspect, instanţa de fond a reţinut în mod lapidar aspecte care nu au nicio legătură cu efectul Deciziei nr. 1150/2008 a Curţii Constituţionale.
2. Netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., apreciindu-se că s-a concluzionat greşit că prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 Ordinul G. a fost desfiinţat, instanţa aplicând retroactiv această decizie.
A considerat recurentul că din moment ce legea de înfiinţare nu a fost abrogată şi potrivit Deciziei Curţii Constituţionale doar şi-a încetat efectele pentru viitor, iar acest organism profesional are patrimoniu propriu şi organe de conducere alese, Ordinul G. rămâne, deci, o persoană juridică cu drepturi şi obligaţii de ordin administrativ şi organizatoric.
Acceptând că s-a creat un vid legislativ în ceea ce-l priveşte, recurentul a arătat totuşi că acesta nu poate fi acoperit decât de legiuitor, sfera de atribuţii a Curţii Constituţionale fiind expres delimitată prin art. 146 din Constituţia României.
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a răspuns prin întâmpinare ambelor critici ale recurenţilor, punctând că prin publicarea în M. Of. al României a Deciziei nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea Constituţională a încetat capacitatea Ordinului G. din România de a avea drepturi şi obligaţii, respectiv capacitatea procesuală de folosinţă şi concluzionând că soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă şi legală.
În temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a pus în dezbaterea părţilor motivul de ordine publică ce vizează capacitatea de folosinţă a Ordinului G. din România, mai exact excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului, având în vedere prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Legea nr. 16/2007 (privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez) şi Decizia nr. 1150 din 6 noiembrie 2008 a Curţii Constituţionale a României (publicată în M. Of. nr. 832/10.12.2008) prin care s-a constatat că actul normativ menţionat este neconstituţional.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că excepţia invocată din oficiu este întemeiată şi se impune a fi admisă, pentru cele ce se vor arăta în continuare, astfel că motivele de nelegalitate invocate de recurent nu vor mai face obiectul controlului judiciar.
În materia dreptului procesual civil doctrina a consacrat indubitabil că una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi de dobândire a calităţii de parte în procesul civil este aceea ca cel ce se adresează justiţiei să aibă capacitatea de a sta în judecată.
Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual, reflectând în plan procesual capacitatea civilă din dreptul civil material, pornindu-se de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice care definesc capacitatea de folosinţă ca fiind capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată” iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text „asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe de conducere proprii”.
Persoanele juridice dobândesc diferit capacitate de folosinţă, după cum sunt supuse sau nu înregistrării, capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice fiind guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 conform căruia „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”.
Chiar dacă art. 40 din Decretul nr. 31/1954 prevede cazurile (legale) de încetare a persoanei juridice, iar în speţă nu a intervenit un astfel de caz (comasare, divizare sau dizolvare), Înalta Curte împărtăşeşte abordarea instanţei de fond, constatând că Ordinul G. nu mai are capacitate procesuală de folosinţă. Aceasta deoarece:
Ordinul G. din România a fost înfiinţat prin lege, respectiv prin Legea nr. 16/2007 (intrată în vigoare la 20 martie 2007 şi modificată prin O.U.G. nr. 40/2008), în art. 20 din acest act normativ stipulându-se în mod expres înfiinţarea în condiţiile legii „ca organism profesional, non profit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii autonomă şi independentă”.
Prin Decizia nr. 1150/2008 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului şi s-a constatat că Legea nr. 16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez este neconstituţională.
Prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată (privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale) se statuează că dispoziţiile din Legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României, dacă în acest interval Parlamentul României sau Guvernul, după caz, nu pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În cauză, Decizia nr. 1150/2008 a fost publicată în M. Of. la 10 decembrie 2008 şi în termenul de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 47/1992 legiuitorul a rămas în pasivitate, nepunând în acord legea declarată neconstituţională, în întregul său, cu prevederile Constituţiei.
Teoria avansată de recurent că nu poate Curtea Constituţională a României să fie legiuitor pozitiv este corectă, numai că urmare publicării Deciziei nr. 1150/2008 şi expirării termenul de 45 de zile mai sus precizat a încetat fiinţa persoanei juridice - Ordinul G., încetând astfel şi capacitatea sa procesuală de folosinţă aşa cum este ea definită de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, Ordinul G. poate sta în proces numai în calitate de pârât [alin. (2) al art. 41 C. proc. civ.] dar nu şi în calitate de reclamant/recurent.
Nu este de acceptat ca în lipsa unui act normativ cu aceeaşi forţă juridică, respectiv în lipsa unei legi de desfiinţare a Ordinului G., sau în lipsa unei legi de abrogare a legii de înfiinţare a acestui organism profesional, să se considere că o lege declarată neconstituţională mai produce efecte pentru că o astfel de abordare ar presupune ignorarea controlului de constituţionalitate şi a rolului acestuia într-un stat de drept.
În privinţa aspectelor invocate de recurent că Ordinul G. are statut propriu, patrimoniu propriu şi organe de conducere alese, Înalta Curte consideră pe deplin aplicabile considerentele expuse de Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 414/2010 (referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999) şi care vizează încetarea de drept a actelor subsecvente emise în baza unor acte normative primare afectate de viciul de neconstituţionalitate.
Aşadar, sub aspectul capacităţii procesuale de folosinţă apare ca nerelevantă existenţa Statutului, patrimoniului propriu şi a organelor de conducere alese.
Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul de faţă va fi respins pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Ordinului G. din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ordinul G. din România împotriva sentinţei nr. 555 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4788/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4796/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
