ICCJ. Decizia nr. 4806/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4806/2010
Dosar nr. 816/2/2010
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 891 din 18 februarie 2010, pronunţată în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., şi a obligat pârâta să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren, în suprafaţă de 578,99 m.p., situat în Municipiul Iaşi, strada B., judeţul Iaşi; de asemenea, instanţa de judecată a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi prematurităţii formulării acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei nu este întemeiată, deoarece în baza art. 16 şi 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aceasta are competenţa de a emite titlu de despăgubire, reclamanta contestând refuzul nejustificat al pârâtei de a emite titlul solicitat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii formulării acţiunii, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost dezlegată prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a apreciat ca nelegală hotărârea de soluţionare a cauzei pe excepţia în discuţie, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că, în raport de actele depuse şi de susţinerile părţilor, sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei de a emite titlul de despăgubire pentru imobilul în discuţie, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, în cauză adresa de răspuns din 03 noiembrie 2008 emisă de autoritatea pârâtă reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii având ca obiect emiterea titlului de despăgubire pentru terenul menţionat în dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Iaşi nr. DD/2005.
Or, apreciază instanţa de fond, în raport de data emiterii dispoziţiei în baza Legii nr. 10/2001 - anul 2005, a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei în etapa administrativă, reclamanta având calitatea, necontestată, de persoană îndreptăţită la emiterea titlului de despăgubire.
2. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva sa ca neîntemeiată, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a principalelor etape care trebuie parcurse în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a arătat că în cauza supusă judecăţii, cu ocazia analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat că dosarul trebuie completat cu o copie lizibilă a procesului-verbal de predare-primire întocmit la preluarea imobilului în baza Decretului nr. 115/1984, în lipsa căruia nu se poate trece la etapa evaluării.
Recurenta-pârâtă a făcut referire şi la prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2009, conform cărora dosarele privind acordarea de despăgubiri, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale şi a arătat că în speţă nu a fost încălcat termenul rezonabil calculat în funcţie de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente ori importanţa litigiului pentru reclamant.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă S.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul C.C.S.D. de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 578,99 m.p. situat în Municipiul Iaşi strada B., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziţia nr. DD emisă la 27 octombrie 2005 de Primarul Municipiului Iaşi.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistenţă soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, pentru că, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Apărarea recurentei-pârâte, în sensul că dosarul cu propunere de despăgubiri era incomplet, nu poate fi reţinută, pentru că nu se bazează pe argumente solide, adresa din 3 noiembrie 2008, prin care R.A.J.A.C. Iaşi i-a fost solicitată copia lizibilă a procesului verbal de predare-primire încheiat în anul 1985, fiind întocmită după ce reclamanta a solicitat soluţionarea dosarului cu propunerea de acordare a despăgubirilor la data de 19 septembrie 2008, având deci un evident caracter pro causa.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care de la data formulării acţiunii la 14 noiembrie 2008 şi până la pronunţarea prezentei decizii nu s-a emis decizia solicitată.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 891 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4807/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
