ICCJ. Decizia nr. 4810/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4810/2010
Dosar nr. 110/54/2010
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 71 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantele V.M.M. şi S.M.C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, şi a obligat prima pârâtă să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, strada S., în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii şi a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001.
De asemenea, în considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a analizat şi respins cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita sesizarea instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuţie. Instanţa de judecată a apreciat cererea ca inadmisibilă, faţă de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanţii din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, strada S., judeţul Dolj, imobil expropriat şi demolat.
Prin dispoziţia din 24 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. RR/2001 imposibil de restituit în natură, situat în strada S. (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Dosarul reclamanţilor a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02 mai 2006.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunţându-se la 24 ianuarie 2006.
Reclamanţii au introdus acţiunea la data de 06 ianuarie 2010.
Aşadar, se arată în considerentele sentinţei atacate, între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, reţine prima instanţă, se va face aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei din 24 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire, autorităţile pârâte aduc o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prima instanţă a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova justificarea suprafeţei de 600 m.p. teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu au fost reţinute, instanţa de fond apreciind că nu sunt susţinute prin materialul probator administrat în cauză.
De altminteri, reţine prima instanţă, în speţă, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02 mai 2006) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Prima instanţă a respins cererea reclamantei de obligare la plata daunelor cominatorii, reţinând că, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, reţinând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 299, 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond în mod greşit, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 24 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, cu motivarea că, excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond - trebuia să suspende prezenta cauză şi să trimită dosarul Tribunalului Dolj, acesta fiind instanţa competentă a se pronunţa asupra posibilităţii analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziţiei amintite, în condiţiile în care dispoziţia în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităţilor publice locale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanţa de fond a statuat o astfel de obligaţie, neţinând cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantelor.
Structurând criticile concrete aduse sentinţei Curţii de Apel, instanţa de recurs constată că aceasta este combătută sub două aspecte care vizează:
- ignorarea prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabileşte ca şi principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor şi
- caracterul justificat al refuzului de soluţionare în condiţiile în care dosarul aferent dispoziţiei din 24 iunie 2006 a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat şi în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiei amintite.
3. Apărările formulate de intimatele V.M.M. şi S.M.C.
Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la data de 5 noiembrie 2010 au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În opinia intimatelor-reclamante, dispoziţia emisă în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ, ci un act juridic civil nesupus excepţiei de nelegalitate conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Arată că nu poate fi primită apărarea recurentei, în sensul că legiuitorul nu a stabilit un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel încât durata şi ordinea soluţionării ar urma să fie decisă doar de Comisia Centrală, aceasta în condiţiile în care autorităţile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil şi în termen rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă şi încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât şi prin toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimatele-reclamante au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova strada S., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin dispoziţia din 24 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Prin această dispoziţie a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. RR/2001.
Motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 24 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, nu poate fi reţinut.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi suspendă cauza.
Din interpretarea prevederii legale enunţate rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a Tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Analizând, punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12912/C la data de 2 mai 2006.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 71 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4807/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4814/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
